Igor Grosu după întâlnirea cu Ilie Bolojan: „Implicarea lui este o contribuție importantă la apropierea dintre cele două maluri ale Prutului”

România își menține sprijinul politic și strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, iar cooperarea bilaterală dintre cele două state continuă să fie accelerată în domenii-cheie precum infrastructura, interconectarea și economia. Mesajul a fost transmis în cadrul întrevederii dintre premierul interimar al României, Ilie Bolojan, și președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, care participă la Black Sea and Balkans Security Forum, desfășurat în perioada 12-13 mai 2026.
Șeful Legislativului de la Chișinău a declarat că implicarea directă a lui Ilie Bolojan a contribuit la accelerarea mai multor proiecte comune dintre Republica Moldova și România.
„Am încheiat vizita de la București cu o discuție bună și caldă cu prim-ministrul Ilie Bolojan. I-am mulțumit pentru deschiderea, implicarea și sprijinul constant oferit țării noastre. Datorită implicării sale personale, mai multe proiecte importante pentru Republica Moldova și România au fost impulsionate și accelerate – de la infrastructură și interconectare, până la cooperarea economică și sprijinul pentru parcursul nostru european. Îi sunt recunoscător domnului Bolojan pentru implicarea sa plenară și pentru modul serios, deschis și cald cu care a susținut mereu relația cu Republica Moldova. Această implicare înseamnă mult pentru noi și rămâne o contribuție importantă la apropierea dintre cele două maluri ale Prutului”, a scris Grosu pe pagina de Facebook.
Vizita lui Igor Grosu la București are loc în contextul intensificării dialogului bilateral dintre Chișinău și București privind proiectele comune și sprijinul României pentru parcursul european al Republicii Moldova.