Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
PublicațiiRegiunea transnistreană

EXCLUSIV | Russkiy mir în Republica Moldova. Putin a simplificat procesul de obținere a cetățeniei ruse în așa-zisa Transnistria ca să facă rost de carne de tun pentru războiul din Ucraina. Cetățenia implică serviciul militar

Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret care permite tuturor locuitorilor din așa-zisa Transnistria să obțină cetățenia rusă printr-o procedură simplificată.

Potrivit decretului, cetățenii străini și apatrizii care au împlinit vârsta de 18 ani și sunt rezidenți permanenți în stânga Nistrului vor putea solicita cetățenia rusă fără a mai fi nevoiți să îndeplinească cerințele stricte prevăzute de legea cetățeniei.

Interesant este că decretul nu prevede că cetățenia așa-zisei ”Republici Transnistrene” este o cerință obligatorie pentru procesarea simplificată a pașaportului rusesc. Dovada reședinței în așa-zisa Transnistria – necunoscută de nimeni la nivel internațional – este suficientă.

Potrivit legislației interne a zonei transnistrene, reședința poate fi confirmată și prin obținerea unei înregistrări temporare în regiune. Înregistrarea temporară necesită un pașaport al țării de origine, un formular de cerere, un permis de ședere de la proprietarul imobilului și un document care confirmă radierea din locul de reședință anterior. Procesul de aprobare durează între 10 și 30 de zile.

Sursa: site-ul așa-zisului Minister al Afacerilor Interne de la Tiraspol

În special, așa-zisele autorități regionale au simplificat procedura de înregistrare în Transnistria pentru refugiații din Ucraina. În aceste cazuri, nu este necesară nici măcar dovada radierii de la locul de reședință anterior.

Până la 11 mai 2026, de la începutul războiului rusesc de ocupație din Ucraina, 534.900 de cetățeni ucraineni au intrat în așa-zisa Transnistria, dintre care 505.900 s-au înregistrat în regiune. Aceste cifre trebuie totuși privite cu suspiciuni legitime, întrucât sunt prezentate de așa-zisul Minister al Afacerilor Interne de la Tiraspol (foto jos).

Conform textului decretului publicat de Putin, toți ucrainenii care au finalizat procedura de înregistrare în așa-zisa Transnistria (gubernie separatistă nerecunoscută de nimeni la nivel internațional) sunt eligibili pentru o procedură simplificată de obținere a cetățeniei ruse. Teoretic, prin prezentarea câtorva documente, aceștia pot obține un pașaport rusesc printr-un proces simplificat. Această procedură este disponibilă și oricăror altori cetățeni străini înregistrați în zisa Transnistria.

Acest decret nu este primul precedent pentru simplificarea eliberării pașapoartelor rusești. Din 2020, există o procedură simplificată de obținere a cetățeniei ruse pentru rezidenții așa-zisei Republici Populare Donețk (RDP) și ai așa-zisei Republici Populare Luhansk (RLP), teritorii care aparțin de drept Ucrainei. Pentru a obține un pașaport rusesc, rezidenții teritoriilor ocupate erau obligați doar să confirme reședința permanentă în zisele RPD și RLP.

În 2022, această măsură a fost extinsă la regiunile Zaporojie și Herson din Ucraina, care fuseseră anexate de Rusia. Locuitorilor din aceste regiuni li s-a permis să obțină pașapoarte rusești doar prin rezidența pe aceste teritorii.

Pe 15 mai 2026, ziua în care Putin a semnat decretul „Privind admiterea locuitorilor din Transnistria la cetățenia rusă”, această practică a ajuns și în R.Moldova. La rându-i, Biroul pentru Reintegrare din R.Moldova a comentat decretul lui Putin, într-un comunicat:

„Este bine cunoscut faptul că actele adoptate de un alt stat nu au forță juridică pe teritoriul statului respectiv. Respectarea suveranității și a integrității teritoriale rămâne un principiu fundamental. Vom continua să avansăm procesul de reintegrare a țării cu deplină hotărâre”.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a exprimat, de asemenea, opinia cu privire la acest decret, devoalând mizele urmărite de ruși.

„Cu o zi înainte, Rusia a făcut un nou pas în ceea ce privește Transnistria: a simplificat procesul de obținere a cetățeniei pentru imigranții din această regiune a Moldovei. Acest pas este concret și semnifică faptul că Rusia caută noi soldați în acest fel, deoarece cetățenia implică serviciul militar. Aceasta este însușirea de către Rusia a teritoriului Transnistriei. La Moscova, li se spune adesea diverșilor interlocutori că sunt interesați doar de Donbas. În realitate, este departe de a fi doar Donbas. Trebuie să răspundem la acest lucru. Mai mult, contingentul militar rus și desfășurarea serviciilor speciale în Transnistria reprezintă, de asemenea, o provocare pentru noi. Suntem interesați de o Moldovă stabilă și puternică”, a declarat Zelenski.

Trebuie adăugat că, potrivit datelor oficiale etalate de guvernul-fantomă de la Tiraspol, aproximativ 456.000 de cetățeni locuiesc în așa-zisa Transnistria. Dintre aceștia, aproximativ 220.000 dețin cetățenie rusă, 357.000 dețin cetățenie moldovenească, aproape 150.000 dețin cetățenie ucraineană și aproximativ 10.000 dețin cetățenie bulgară.

Firește, statisticile privindu-i pe cetățenii români care locuiesc în stânga Nistrului sunt mai dificil de obținut decât datele referitoare la alte etnii. Cu toate acestea, conform estimărilor experților și datelor Biroului de Reintegrare din Republica Moldova, o parte semnificativă (deși mai mică) a populației regiunii deține pașapoarte românești, deoarece majoritatea locuitorilor au dreptul la cetățenie românească prin descendență.

În pură manieră kremlinopată, în noul decret al lui Putin se insistă că această măsură ar fi introdusă „pentru a proteja drepturile și libertățile omului și ale cetățeanului”, totodată fiind citată legea federală din 2023 a Federației Ruse privind cetățenia.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button