Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicațiiRomânia

VIDEO | Cristian Rizea a perturbat ceremonia de la Parlamentul European în care Maia Sandu primea Ordinul European de Merit: „Este un dictator. Sunt victimă a abuzurilor Maiei Sandu”

Ceremonia de decernare a Ordinului European de Merit pentru președinta Maia Sandu, desfășurată marți, 19 mai, în Parlamentul European, a fost întreruptă de fostul deputat român Cristian Rizea. Acesta a început să strige acuzații la adresa șefei statului în timpul discursului oficial, înainte de a fi escortat afară din plen.

Maia Sandu susținea discursul de acceptare a distincției europene de la tribuna centrală a Parlamentului European, când Cristian Rizea, aflat în zona rezervată presei, a întrerupt ceremonia. Fostul deputat, care s-a prezentat drept „jurnalist”, a lansat acuzații la adresa autorităților de la Chișinău.

„Este un dictator. Sunt jurnalist român, victimă a abuzurilor Maiei Sandu. Protejează mafia drogurilor. Justiția e coruptă în Republica Moldova”, a strigat Rizea în timp ce era condus afară din plenul legislativului.

Cristian Rizea s-a refugiat la Chișinău în anul 2017, cu puțin timp înainte de a fi condamnat în primă instanță în România la 4 ani și 8 luni de închisoare într-un dosar de corupție. La sfârșitul anului 2021, acesta a rămas fără statutul de refugiat în Republica Moldova, iar în aprilie 2023 a fost extrădat în România și declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 15 ani.

Ulterior, presa din România a relatat că fostul deputat a fost încarcerat la Penitenciarul Vaslui. În iulie 2025, Tribunalul Ilfov a dispus eliberarea condiționată a lui Cristian Rizea, aflat atunci în detenție la Penitenciarul București-Jilava.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button