Italia își deschide mai larg porțile pentru agricultura moldovenească. Roma promite sprijin pentru integrarea europeană și modernizarea sectorului agroalimentar

Italia își reafirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova și își propune să devină unul dintre partenerii-cheie ai Chișinăului în modernizarea agriculturii și dezvoltarea oportunităților economice din sectorul agroalimentar. Subiectul a fost discutat la Roma, în cadrul întrevederii dintre ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, și ministrul italian al Agriculturii, Suveranității Alimentare și Pădurilor, Francesco Lollobrigida.
Vizita are loc într-un moment important pentru apropierea Republicii Moldova de standardele europene în domeniul agroalimentar, iar discuțiile s-au axat pe extinderea cooperării moldo-italiene prin proiecte comune, schimb de experiență și susținerea procesului de armonizare a agriculturii moldovenești cu cerințele Uniunii Europene.
„Oficialii au discutat despre extinderea cooperării moldo-italiene în agricultură, prin proiecte comune, schimb de experiență și sprijin pentru alinierea sectorului agroalimentar național la cerințele Uniunii Europene”, se arată în comunicatul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
Unul dintre subiectele centrale ale întrevederii a fost proiectul „Sprijin acordat Guvernului Republicii Moldova pentru alinierea la acquis-ul UE în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale”, care urmează să fie implementat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova, în cooperare cu CIHEAM Bari, pe parcursul următorilor trei ani.
Potrivit Ambasadei Italiei în Republica Moldova, dialogul dintre cei doi oficiali reprezintă „un nou impuls puternic pentru susținerea parcursului european al Chișinăului, inclusiv în domeniul politicilor agricole și al oportunităților economice oferite de agricultură”.
În cadrul vizitei de lucru la Roma a fost semnat și un nou acord destinat susținerii fermierilor moldoveni. Documentul prevede măsuri care să faciliteze procesarea și comercializarea produselor agroalimentare moldovenești în conformitate cu standardele europene și internaționale de calitate.
Totodată, ministra Ludmila Catlabuga a participat la Forumul de Agrobusiness Moldova-Italia, unde a prezentat oportunitățile de dezvoltare ale sectorului agricol și agroalimentar din Republica Moldova, precum și perspectivele de cooperare economică dintre cele două state.