Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

VIDEO | „Ion Ceban minte întreaga societate”. Irina Gutnic îl acuză pe primarul Capitalei de „comportament duplicitar” și manipulare publică

Scandalul dintre Ion Ceban și fosta șefă interimară de la Apă-Canal Chișinău, Irina Gutnic, ia amploare. După ce edilul Capitalei a criticat public activitatea întreprinderii municipale și a anunțat revocarea acesteia din funcție, Gutnic îl acuză acum pe Ceban de manipulare, „dublu standard” și comportament „cu dublă identitate”.

Într-o postare publicată pe Facebook, Irina Gutnic susține că primarul Chișinăului ar fi încercat să negocieze cu ea continuarea activității „în liniște”, înainte de a o demite public la doar câteva zeci de minute distanță. Fosta funcționară afirmă că atacurile lansate ulterior de Ion Ceban fac parte dintr-o „campanie de falsuri”.

Gutnic îl acuză, de asemenea, pe edil că prioritizează evenimente de imagine și concerte finanțate din bani publici, în detrimentul investițiilor în infrastructura orașului și serviciile municipale.

„Pentru că Ion Ceban a pornit o campanie de falsuri împotriva mea, consider necesar să spun adevărul despre cine este cu adevărat. Când afirmam că are o dublă identitate, o spuneam în deplină cunoștință de cauză. L-am cunoscut foarte bine în cei patru ani în care am activat alături de el. De fiecare dată când nu poate răspunde pentru neregulile comise, alege să atace și să manipuleze opinia publică”, a scris Gutnic pe pagina sa de Facebook.

Fosta șefă interimară a Apă-Canal Chișinău afirmă că discrepanța dintre cheltuielile pentru evenimente publice și lipsa investițiilor în problemele reale ale Capitalei ar demonstra „dublul standard” practicat de administrația municipală.

„Această „dublă față” se vede inclusiv în prioritățile pe care le promovează. Se organizează săptămânal concerte de milioane din banii contribuabililor, pentru a-i crește popularitatea, însă pentru schimbarea țevilor de pe strada Tudor Vladimirescu nu se găsesc resurse. Nu sunt bani nici pentru tehnică necesară întreprinderii Spații Verzi, pentru defrișări, pentru căi de acces și pentru multe alte necesități reale ale orașului. Concertele se văd, problemele oamenilor – nu. Nu este aceasta o dovadă clară de dublu standard?”, a mai adăugat ea.

Irina Gutnic susține că pe 11 mai, înainte de anunțul privind revocarea sa, Ion Ceban ar fi avut o discuție directă cu ea în birou și ar fi încercat să o convingă să continue activitatea fără conflicte sau presiuni publice.

„Pun aici dovada că Ion Ceban reprezintă un pericol public prin comportamentul său duplicitar, despre care am vorbit de atâtea ori. Cum este posibil ca la ora 16:23 data de 11.05.2026 să intre în biroul meu, să-mi strângă mâna fără să-mi reproșeze nimic, iar peste doar 30 de minute să mă revoce din funcție printr-o postare pe Facebook? A venit să negocieze, încercând să mă convingă să continui activitatea la Apă-Canal „în liniște” și fără presiuni – lucru pe care l-am refuzat. „Te-ai gândit?”, mă întreba la ora 16:23. Așa cum m-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate. Poate și acest video este un fals?”, a mai afirmat ea.

Conflictul dintre cele două părți a izbucnit după mai multe acuzații publice privind gestionarea activității Apa-Canal Chișinău. În ultimele săptămâni, Ion Ceban a criticat dur conducerea întreprinderii municipale, invocând probleme administrative și financiare, în timp ce Irina Gutnic susține că edilul încearcă să transfere responsabilitatea pentru problemele cronice ale orașului asupra subordonaților săi.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button