VIDEO | Igor Dodon se laudă în presa belarusă că le-a dat lecții ambasadorilor europeni despre problemele UE: „Economia voastră scârțâie din toate încheieturile”. Soluția ar fi garanții de securitate cu Rusia, Belarus și țările CSI
Igor Dodon susține că le-a explicat recent ambasadorilor europeni care sunt, în opinia sa, problemele grave ale Uniunii Europene și ce ar trebui să facă blocul comunitar pentru a supraviețui. Într-un interviu acordat publicației belaruse News.by, fostul președinte a criticat sancțiunile antirusești, politica de reînarmare a Europei și a afirmat că singura șansă a UE ar fi să ajungă la înțelegeri de securitate cu Rusia, Belarus și țările CSI.
Dodon a declarat că Republica Moldova, în calitate de stat neutru, nu ar trebui să participe „la anumite acțiuni sau războaie”, chiar dacă acestea au loc în apropierea țării.
„Considerăm că Moldova, ca țară neutră, nu trebuie să participe la anumite acțiuni sau războaie, chiar dacă acestea au loc în apropiere. De aceea există această problemă”, a spus Igor Dodon.
Fostul șef al statului a acuzat apoi Uniunea Europeană că merge pe calea militarizării. Dodon a relatat că, în cadrul unei discuții recente cu ambasadorii europeni, le-ar fi atras atenția asupra mai multor probleme interne ale UE.
„Pe de altă parte, vedem cursul spre militarizarea Europei. Știți, recent am discutat cu ambasadorii europeni. Am vorbit despre perspectivele acordurilor cu UE și așa mai departe. Le-am spus clar: ascultați, în Europa există câteva probleme serioase”, a declarat Dodon.
Potrivit acestuia, economia europeană ar avea probleme majore, inclusiv din cauza sancțiunilor impuse Rusiei. Dodon a susținut că UE ar fi renunțat la resursele energetice rusești, iar acest lucru ar fi afectat competitivitatea produselor europene.
„Economia voastră scârțâie din toate încheieturile. Din cauza sancțiunilor antirusești, ați renunțat la resursele energetice și aveți probleme cu competitivitatea mărfurilor voastre. Vedeți că industria este în declin în Germania, care a fost cândva locomotiva Uniunii Europene”, a mai spus fostul președinte.
Igor Dodon a vorbit și despre migrație, folosind o formulare dură la adresa orașelor europene. El a afirmat că Europa ar avea „probleme enorme” cu migrația, în timp ce direcționează resurse masive pentru reînarmare.
„Aveți probleme enorme cu migrația. Uitați-vă în ce se transformă orașele voastre europene. Sunt complet sub presiunea migranților. Și, pe acest fundal, în loc să direcționați resurse pentru rezolvarea acestor probleme, sunteți gata să alocați un trilion de euro pentru reînarmare”, a declarat Dodon.
În același interviu, liderul socialist a afirmat că actuala conducere a Uniunii Europene nu ar înțelege situația și ar folosi tema războiului pentru a schimba agenda publică.
„Cred că actuala conducere a Uniunii Europene nu înțelege acest lucru. Pentru a schimba cumva opinia publică sau pentru ca oamenii să se gândească la altceva, nu la problemele curente, ei vorbesc despre război. Aceasta nu este o ieșire din situație”, a spus Dodon.
Fostul președinte consideră că Uniunea Europeană ar trebui să negocieze garanții de securitate cu Rusia, Belarus și țările CSI. În opinia sa, aceasta ar fi „singura șansă de supraviețuire” pentru Europa.
„Le spun foarte des europenilor, aceasta este poziția mea, că pentru Europa, pentru Uniunea Europeană, singura șansă de supraviețuire este să ajungă la o înțelegere privind anumite garanții în sistemul de securitate cu Rusia, Belarus și țările CSI. Este vorba despre securitate, economie și resurse energetice”, a afirmat Igor Dodon.
Dodon a mai spus că o asemenea înțelegere s-ar putea produce în următorul an, iar dacă actualii lideri europeni nu vor face acest pas, îl vor face cei care vor veni după ei.
„Și, în orice caz, acest lucru se va întâmpla în anul următor. Cred că, dacă actualii lideri ai Uniunii Europene nu vor face acest lucru, îl vor face următorii, care vor veni literalmente peste câțiva ani”, a declarat fostul președinte.