Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Incendiu puternic la un depozit din Chișinău, unde se află tractoare și anvelope. Pompierii IGSU intervin „conform nivelului sporit de intervenție”

Un incendiu puternic a izbucnit în dimineața zilei de 31 mai, la ora 08:17, la un depozit de pe strada Lunca Bâcului din municipiul Chișinău. Flăcările au cuprins depozitul, în interiorul căruia se află utilaje tehnice, tractoare, anvelope și cantități semnificative de ulei.

La fața locului sunt antrenați 65 de pompieri, cu 11 unități de tehnică de intervenție și 17 unități de tehnică auxiliară. Pentru gestionarea eficientă a misiunii, a fost constituit statul major operativ, care coordonează toate acțiunile de intervenție și monitorizează evoluția situației.

Până la acest moment, victime nu au fost raportate.

Salvatorii îndeamnă oamenii care locuiesc în apropiere să evite expunerea la fum, să țină ferestrele închise și să limiteze deplasările în aer liber, pentru a preveni inhalarea produselor de ardere și a fumului toxic emanat în urma incendiului.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button