VIDEO | Guvernul lansează proiectul „Livada Moldovei II”. Agricultura va beneficia de un credit preferențial de 150 de milioane de euro
Sectorul agroalimentar din Republica Moldova ar putea beneficia de una dintre cele mai importante finanțări din ultimii ani. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Europeană de Investiții pentru contractarea unui împrumut preferențial de 150 de milioane de euro, destinat modernizării agriculturii, procesării produselor agricole, dezvoltării infrastructurii post-recoltare și alinierii producătorilor autohtoni la standardele Uniunii Europene.
Executivul a aprobat inițierea negocierilor și semnarea contractului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru implementarea proiectului „Livada Moldovei II”. Programul reprezintă o continuare a mecanismului de creditare lansat în 2016 și are drept scop consolidarea competitivității sectorului agroalimentar.
Noua linie de finanțare va susține investițiile în horticultură, viticultură, sectorul cerealier, acvacultură, sisteme de irigare, infrastructură post-recoltare și modernizarea unităților de procesare. Totodată, proiectul urmărește să faciliteze adaptarea fermierilor moldoveni la cerințele și standardele europene.
Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a subliniat că datorită investițiilor realizate prin primul proiect, mulți producători au reușit să modernizeze și să acceseze piețe noi de export, consolidând poziția produselor moldovenești în străinătate.
„Obiectul contractului prevede acordarea de către BI a unui credit preferențial în valoare de 150 milioane de euro pentru modernizarea și consolidarea sectorului agroalimentar. Mai exact, Livada Moldovei II valorifică rezultatele proiectului anterior și asigură în continuare un mecanism de sprijin deja validat cu accent pe domeniile eligibile în noi, precum investițiile în procesare, digitalizare, zootehnie, sectorul vegetal, dar și minimizarea presiunii pe aliniere la standard de Uniunea Europene în contextul conformării fermierilor la aceste cerințe. Grație acestor investiții realizate prin Livada Moldovei, deja mulți producători au reușit să modernizeze și să acceseze piețe noi de export, consolidând poziția produselor moldovenești pe piețele externe”, a spus Ludmila Catlabuga, în cadrul ședinței Guvernului din 24 iunie.
Potrivit autorităților, aproximativ 90% din suma totală, adică 135 de milioane de euro, va fi direcționată către întreprinderile micro, mici și mijlocii din sectorul agricol. Restul de 15 milioane de euro va fi utilizat pentru dezvoltarea infrastructurii de cercetare, educație agricolă, siguranță alimentară și servicii publice dedicate domeniului.
Prin prima etapă a proiectului „Livada Moldovei” au fost finanțate circa 620 de investiții în diverse domenii ale agriculturii, inclusiv înființarea de livezi și plantații viticole, dezvoltarea pepinierelor, construcția infrastructurii post-recoltare și modernizarea sectorului vitivinicol.