Banca Mondială își reafirmă sprijinul pentru reforma justiției din Republica Moldova. Prioritățile discutate cu membrii CSM

Modernizarea sistemului judecătoresc, digitalizarea instanțelor și creșterea eficienței actului de justiție s-au aflat în centrul discuțiilor dintre reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii și o delegație a Băncii Mondiale aflată în vizită la Chișinău. Părțile au analizat viitoarele direcții de cooperare și posibilitățile de sprijin pentru continuarea reformelor din domeniul justiției.
La întrevedere au participat președintele CSM, Sergiu Caraman, precum și membrele Consiliului Livia Mitrofan și Ioana Chironeț. Delegația Grupului Băncii Mondiale a fost condusă de Adrian Fozzard, manager de practică, alături de experți în domeniul sectorului public și managementului financiar.
În cadrul discuțiilor, participanții au analizat prioritățile viitorului program de asistență tehnică al Băncii Mondiale destinat consolidării performanței sistemului judecătoresc. Totodată, au fost examinate posibilitățile de dezvoltare a unui cadru de evaluare a performanței sectorului justiției, precum și oportunitățile de sprijin pentru modernizarea și digitalizarea instanțelor. Un alt subiect abordat a vizat îmbunătățirea infrastructurii judiciare, inclusiv prin eventuale instrumente de finanțare și asistență tehnică oferite de Banca Mondială.
Reprezentanții CSM au prezentat progresele înregistrate în implementarea reformelor din justiție, prioritățile instituționale pentru perioada următoare și provocările cu care se confruntă sistemul judecătoresc în contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
De asemenea, au fost evidențiate măsurile întreprinse pentru consolidarea independenței și eficienței justiției, dezvoltarea instrumentelor de management judiciar, digitalizarea serviciilor judiciare și implementarea documentelor strategice relevante pentru sector.