Alexandrin Moiseev, reacție dură la declarațiile ambasadorului Germaniei la Chișinău: „Sunt inacceptabile și reprezintă o gravă ofensă la adresa românilor din Republica Moldova”

Deputatul român Alexandrin Moiseev a criticat dur declarațiile ambasadorului Germaniei în Republica Moldova, Hubert Knirsch, calificându-le drept „inacceptabile” și „o gravă ofensă la adresa românilor din Republica Moldova”. Parlamentarul solicită Ministerului Afacerilor Externe al României să ceară explicații oficiale și să reafirme fără echivoc că limba română și identitatea românească nu sunt negociabile.
Reacția vine după ce ambasadorul german, invitat în emisiunea „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV, a declarat că afirmația potrivit căreia Republica Moldova și România au aceeași limbă și aceeași religie poate fi privită diferit de către cetățeni.
Într-o postare publică, Alexandrin Moiseev a afirmat că astfel de declarații reiau teze promovate în perioada sovietică.
„Declarațiile ambasadorului Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch, sunt inacceptabile și reprezintă o gravă ofensă la adresa românilor din Republica Moldova. A susține că românii dintre Prut și Nistru ar constitui un alt popor, că vorbesc o altă limbă și că ar avea o altă religie înseamnă promovarea unor teze care au fost folosite în perioada stalinistă pentru a justifica deznaționalizarea românilor din Basarabia”, a declarat deputatul român.
Acesta a subliniat că identitatea națională este un drept individual, însă nimeni nu are dreptul să conteste identitatea românilor din Republica Moldova.
„Identitatea națională este dreptul fiecărui om de a și-o asuma liber. Nimeni nu poate fi obligat să se declare român, dar nimeni nu are dreptul să le nege românilor din Republica Moldova identitatea, limba, apartenența la Biserica Ortodoxă Română și patrimoniul lor istoric”, a afirmat Moiseev.
Deputatul a mai declarat că relația de parteneriat dintre România și Germania presupune respectarea adevărului istoric și a cetățenilor statului în care un diplomat este acreditat.
„România și Germania sunt state partenere, legate prin valori democratice și prin apartenența la aceeași familie europeană. Tocmai de aceea, declarațiile unui ambasador trebuie să fie întotdeauna conforme cu adevărul istoric și cu respectul față de cetățenii statului în care este acreditat”, a precizat parlamentarul de la București.
Alexandrin Moiseev a amintit că limba oficială a Republicii Moldova este limba română, fapt consacrat prin deciziile autorităților constituționale și prin legislația în vigoare.
„Adevărul istoric și identitatea românească a Republicii Moldova nu pot fi negate și nu pot deveni obiectul unor experimente ideologice comandate de Kremlin”, a subliniat deputatul.
În final, parlamentarul român a cerut Ministerului Afacerilor Externe al României să intervină oficial.
„Solicit Ministerului Afacerilor Externe al României să ceară explicații oficiale cu privire la aceste declarații și să reafirme fără echivoc faptul că limba română, identitatea românească și adevărul istoric nu sunt negociabile. Istoria nu poate fi rescrisă prin declarații diplomatice. Ea trebuie respectată”, a conchis Alexandrin Moiseev.
One Comment