Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Vicepreședintele tineretului PAS, doar cu studii liceale, plătit cu 300 de mii de lei pe an la Ministerul Culturii

Tânărul Bogdan Zgherea, care e și vicepreședinte al Organizației de tineret a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) lucrează la Ministerul Culturii, fără să aibă vreo diplomă de licență. Acest lucru se menționează într-o investigație realizată de moldovacurata.md.

Potrivit sursei, Bogdan Zgherea, în vârstă de 21 de ani, ridică în prezent un salariu brut de 300 000 de lei pe an. El a intrat în serviciu la Minister în 2023, când avea 18 ani și era student în primul an.

„Timp de un an, august 2024 – august 2025, când avea 19 ani, a fost avansat la funcția publică de consilier în cabinetul ministrului Culturii Sergiu Prodan, însă, după ce „a fost informat el personal și ministrul Culturii că există o problemă cu angajarea sa – și anume că încă nu a finalizat studiile de licență”, a trecut din nou pe contracte de prestări servicii. Ministerul Culturii neagă că angajarea lui Zgherea are legătură cu funcția lui deținută în partid, iar Procuratura Anticorupție a verificat situația în decembrie 2025 sub aspect de „pretinse acțiuni ilegale, manifestate prin excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu”, însă nu a găsit elemente de infracțiune. Unii experți anticorupție admit că acest caz poate fi tratat ca favoritism, ceea ce constituie o contravenție”, menționează jurnaliștii de la Moldovacurată.

Conform informațiilor, tânărul și-a susținut bacalaureatul la Colegiul Național de Comerț al ASEM în anul 2023.

„În același an a devenit membru al PAS și face parte din Organizația de tineret a formațiunii. În perioada aprilie – august 2023, a exercitat funcția de asistent al deputatei Ana Calinici. Atunci avea 17 ani (a împlinit 18 ani la sfârșitul lunii aprilie) și era în clasa a XII-a. Întrebată cum l-a selectat pe elevul Bogdan Zgherea să-i fie asistent, Ana Calinici ne-a răspuns că la bază au stat „competențele și abilitățile deținute de acesta, necesare pentru îndeplinirea unor sarcini tehnice de complexitate redusă”. Deputata ne-a mai informat că l-a remunerat cu 6 000 de lei lunar, sumă confirmată de Zgherea”, scriu cei de la Moldovacurată.

În același timp, potrivit Legii 80/2010 cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică (art. 6, al. 1 și 2), se permite angajarea „în temeiul încrederii personale acordate de persoana cu funcţie de demnitate publică pe care o asistă”. Același articol, însă, prevede expres – al. 1, lit. d) – că persoana angajată trebuie să aibă studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă.

Întreaga investigație o puteți citi pe portalul moldovacurata.md.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button