EXCLUSIV | Pe fondul severei crize economice, împinși la disperare de foame, locuitorii din așa-zisa Transnistria au început să jefuiască bancomate, pe care le aruncă în aer

Pe fondul severei crize economice care se adâncește de la o zi la alta, în așa-zisa Transnistria a avut loc un eveniment cel puțin interesant. Un grup de localnici a aruncat în aer un bancomat aparținând unei bănci din regiune și a fugit cu prada, până acum reușind să scape de pretinsele autorități de la Est de Nistru. Acesta este cel de-al doilea jaf bancar din ”istoria” de 35 de ani a așa-zisei Transnistrii nerecunoscute de nimeni pe plan internațional.

În noaptea de 13 spre 14 iulie, în orașul Bender (adică în Tighina românească ocupată de ruși) – oraș situat pe malul drept al Nistrului – un grup de persoane neidentificate a aruncat în aer un bancomat și i-a sustras banii. Autorii au vizat un bancomat amplasat într-o zonă izolată a orașului, la doar zece minute de mers pe jos de limita administrativă cu Republica Moldova.
Sursele relatează că explozia a fost destul de puternică; locuitorii din zonele învecinate au auzit-o, iar geamurile unei clădiri înalte din apropiere au zdrăngănit. Bancomatul a fost complet distrus, iar explozia a avariat magazinele adiacente. Resturi din carcasa bancomatului și cioburi de sticlă de la vitrine au putut fi văzute împrăștiate pe trotuar.
„Am auzit o explozie, apoi totul a luat foc. Patru bărbați mascați au luat o geantă și au fugit. Explozia a fost atât de puternică încât geamurile au zăngănit”, a declarat un martor ocular pentru ”presa” separatiștilor.

Conform informațiilor preliminare, patru bărbați îmbrăcați în haine închise la culoare au aruncat în aer un bancomat, probabil folosind un amestec exploziv artizanal. După ce au furat banii, persoanele neidentificate au fugit imediat de la fața locului. Pretinșii anchetatori cred că alegerea unui bancomat din apropierea frontierei cu Republica Moldova a fost intenționată. Pretinsele forțe de ordine locale bănuiesc că tâlharii au reușit să fugă pe teritoriul controlat de autoritățile consituționale ale Republicii Moldova.
Este de remarcat faptul că actuala criză economică din așa-zisa Transnistria este descrisă drept cea mai severă din cei 35 de ani de ”existență” a acestei gubernii separatizate de ruși. Anul trecut, economia regiunii a suferit un declin profund, care a persistat și în 2026. PIB-ul așa-zisei Transnistrii s-a contractat cu aproape 20%, producția industrială a scăzut cu 27%, exporturile s-au prăbușit cu aproape 40%, iar volumul total al schimburilor comerciale a scăzut cu 29%. Starea de urgență economică de pe malul stâng al Nistrului continuă să fie prelungită la fiecare două luni, criza fiind departe de orice soluționare.
În cea mai mare parte a anului 2025, aproape toate întreprinderile industriale din regiune și-au încetat activitatea, reluând operațiunile doar parțial în vara trecută. Criza a afectat aproximativ 40 de unități industriale. Ca urmare a închiderilor și a restricțiilor operaționale, aproape 20.000 de angajați ai acestor fabrici au câștigat în jur de numai 90 de euro pe lună.
Totuși, angajații din așa-zisul ”sector public” – ale căror salarii sunt achitate din bugetul local – sunt cei mai afectați de actuala criză economică. De cinci luni, acești angajați își primesc salariile în două tranșe: prima sosește între 1 și 20 ale lunii, iar a doua între 21 ale lunii în curs și 9 ale lunii următoare.
De menționat că ”sectorul public” este principalul angajator pentru majoritatea forței de muncă din așa-zisa Transnistria. Conform statisticilor pretinsului Minister de Finanțe de la Tiraspol, aproximativ 60.000 de persoane sunt angajate în acest sector. Pe rețelele de socializare locale apar frecvent plângeri privind întârzierea plății salariilor – sau chiar vizând neplata primei tranșe până la sfârșitul lunii.
În acest context, merită amintit că, anul trecut, pe model sovietico-rusesc, în închisorile locale a avut loc o amplă amnistie pentru a marca cea de-a 35-a aniversare a așa-zisei Transnistria și cea de-a 80-a aniversare a așa-zisei ”victorii” a URSS în cel de-al Doilea Război Mondial. În total, au fost eliberați aproximativ 1.000 de deținuți. Cu toate acestea, doar 207 dintre cei eliberați și-au găsit un loc de muncă. Chiar și pretinsul ombudsman local (avocatul poporului) a semnalat această problemă în timpul prezentării raportului său de activitate pentru anul 2025. În opinia acestuia, regiunii îi lipsește un mecanism de ”stat” eficient pentru reintegrarea socială a foștilor deținuți; prin urmare, lipsa unor venituri legale îi determină adesea pe aceștia să recidiveze.
Acesta este al doilea caz de explozie a unui bancomat din ”istoria” regiunii separatiste de la Est de Nistru; primul a avut loc în august 2021. În acel incident anterior, trei indivizi neidentificați au aruncat în aer un bancomat într-un cartier periferic al orașului Bender (repetăm: în Tighina românească ocupată de ruși). Făptașii au sustras toți banii din bancomat, dar au pierdut o parte din pradă în timp ce fugeau; într-un parc din apropiere a fost descoperit un teanc de bancnote locale de 200 de ruble (cu o valoare de aproximativ 11 euro fiecare). Pretinșii anchetatori cred că făptașii au fugit în Republica Moldova, iar identitatea acestora rămâne necunoscută.
Merită menționat faptul că bancomatele din așa-zisa Transnistria sunt alimentate numai cu ruble locale. Prin urmare, este foarte probabil ca doar locuitorii din zonă să încerce să le jefuiască, având în vedere că aceste „ruble” sunt valabile doar în interiorul așa-zisei Transnistria, fiind practic imposibil de schimbat în alte valute, din cauza lipsei acestora din urmă.
Primul incident a avut loc, de asemenea, în timpul unei crize economice – mai exact, una declanșată de pandemia de coronavirus. La acea vreme, regiunea traversa un declin economic cauzat de închiderea frontierelor și de scăderea volumului schimburilor comerciale ale întreprinderilor locale. Pe acest fundal, se conturează un tipar: bancomatele din așa-zisa Transnistria tind să devină ținte ale jafurilor în perioadele de criză economică.
Deși criza din 2021 a fost depășită cu ajutorul Republicii Moldova și al Rusiei, cea actuală este descrisă drept cea mai gravă din întreaga ”istorie” a așa-zisei Transnistria. Nimeni nu știe cum va ieși regiunea din această situație sau dacă această rușine separatistă mai are vreun viitor.