Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Igor Grosu, despre demisia lui Radu Musteață: „Este o demisie de onoare, o decizie asumată de dumnealui. Eu aș fi preferat să rămână în această ipostază”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat demisia ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, survenită la doar două zile după învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Declarațiile au fost făcute vineri, înainte de ședința Legislativului.

Grosu a declarat că a discutat în dimineața zilei cu premierul Vasile Tofan, care l-a informat despre decizia ministrului de a-și depune mandatul. Potrivit președintelui Parlamentului, hotărârea îi aparține în totalitate lui Radu Musteață.

„Am avut o discuție dimineață cu domnul prim-ministru, care m-a informat despre această decizie. Așa cum știți, în contextul discuțiilor privind apartenența sau neapartenența dânsului la un partid politic. Eu, sincer, cred că a face parte dintr-un partid este ceva firesc. Și este o decizie asumată de fiecare. Când unii ulterior pleacă din acele partide sau se distanțează, la fel este firesc. Acum este decizia dânsului. Eu aș fi preferat să rămână în această ipostază”, a declarat Igor Grosu.

Șeful Legislativului a spus că îl cunoaște pe Radu Musteață de mai mulți ani și i-a apreciat activitatea desfășurată la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

„Îl cunosc de mai mulți ani. A livrat rezultate la ANSA pe subiecte foarte complicate. Am reușit să ducem o parte din producția noastră pe piața Uniunii Europene, care este foarte pretențioasă și exigentă. Este o demisie de onoare, o decizie asumată de dumnealui. L-am asigurat de tot suportul și l-am rugat să nu se grăbească, dar nu poți interveni și dicta cuiva o decizie sau alta”, a afirmat Grosu.

Întrebat dacă a cunoscut despre presupusa afiliere politică a lui Musteață, președintele Parlamentului a spus că l-a întrebat în repetate rânduri despre acest subiect și că ministrul i-a spus că nu a fost membru al unui partid.

„Eu l-am întrebat de nenumărate ori despre subiectul acesta și mi-a spus că nu a făcut parte. Acum, decizia este luată. Aici intri, stai și te bați mai departe, dar nu vreau să intru în detalii”, a declarat Grosu.

Totodată, liderul PAS a subliniat că profesionalismul funcționarilor trebuie apreciat indiferent de trecutul lor politic și că cei care își fac meseria trebuie să-și continue activitatea.

„Oamenii care și-au făcut bine meseria muncesc mai departe. Nu aveam nicio obiecție față de ei, pentru că ei nu poartă responsabilitatea pentru deciziile sau acțiunile liderilor de atunci. Cei care muncesc și sunt profesioniști au tot respectul nostru”, a adăugat Igor Grosu.

Radu Musteață a renunțat la funcție după apariția unui scandal privind presupusa sa apartenență la fostul Partid Democrat din Moldova. Inițial, acesta a calificat drept falsuri imaginile în care apărea la un eveniment al formațiunii, iar ulterior a recunoscut că a participat la ședințe organizate de fostul deputat Nae Simion Pleșca, negând însă că ar fi fost membru al PDM sau că ar fi deținut un carnet de partid.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button