Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicațiiRomânia

VIDEO | Tofan, apel către investitorii români: „Podurile de flori” să devină poduri de piatră, capital și energie

Premierul Vasile Tofan le-a cerut investitorilor români să privească Republica Moldova drept o economie aflată în proces de integrare în piața unică europeană și să participe la dezvoltarea unor proiecte comune în industrie, tehnologie și energie. În declarațiile făcute la București, după întrevederea cu premierul român Ilie Bolojan, Tofan a afirmat că relația specială dintre Republica Moldova și România trebuie transformată în investiții și infrastructură concretă.

„Acum câțiva ani celebram listarea primei companii din Republica Moldova la Bursa de Valori București și vorbeam cu investitorii români despre oportunitățile din Republica Moldova. Astăzi revin în calitate de prim-ministru, într-un fel, întrebările sunt aceleași: cum transformăm această apropiere extraordinară dintre statele noastre, această relație frățească, în mai multe investiții, în mai multe proiecte comune? Sau, dacă-mi permiteți metafora, cum facem ca acele poduri de flori, pe care le-am cunoscut când eram tânăr, să se transforme inclusiv în poduri de piatră, poduri de capital și poduri energetice?”, a declarat Tofan.

Șeful Guvernului de la Chișinău a numit România principalul partener strategic al Republicii Moldova și a spus că dorește să pună accentul pe rezultatele concrete ale relației bilaterale.

„Pentru Republica Moldova, România este principalul nostru partener strategic. Avem o istorie comună, avem o limbă comună și o apropiere firească, profundă, construită și consolidată de-a lungul timpului. Ca prim-ministru, vreau să pun accentul și pe partea foarte concretă a acestei relații, pe ceea ce am construit deja împreună și, mai ales, pe ceea ce putem construi de acum înainte”, a afirmat premierul.

La rândul său, prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a declarat că sprijinul României pentru Republica Moldova rămâne ferm, iar discuțiile de astăzi s-au concentrat pe agenda de cooperare bilaterală.

„Avem proiecte în domenii precum energia, transporturile, educația, cultura și mediul, precum și acțiuni comune pe care trebuie să le ducem la bun sfârșit. Tot ceea ce facem împreună este menit să îmbunătățească viața cetățenilor noștri, să încurajeze dezvoltarea economică, investițiile și schimburile comerciale bilaterale și să aducă Republica Moldova mai aproape de Uniunea Europeană. Cel mai important proiect strategic comun este avansarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”, a subliniat Bolojan.

Potrivit lui Tofan, România este cea mai importantă piață externă pentru produsele moldovenești. Aproape 30% dintre exporturile Republicii Moldova ajung pe piața românească, iar schimburile comerciale dintre cele două state au depășit trei miliarde de euro. De asemenea, premierul a declarat că relația economică nu trebuie să se limiteze la schimburile comerciale și la exportul de mărfuri moldovenești.

„Nu vreau ca relația noastră economică să se limiteze doar la comerț și exporturi. Ne dorim mai multe investiții românești în Republica Moldova, companii care produc împreună, lanțuri valorice comune, proiecte industriale, tehnologice și energetice”, a subliniat acesta.

Tofan a îndemnat mediul de afaceri din România să privească Republica Moldova nu doar prin prisma dimensiunii reduse a pieței interne, ci ca pe o economie care se pregătește să devină parte a pieței unice europene. Potrivit premierului, companiile care vor investi din timp în Republica Moldova ar putea deveni „pionieri ai acestei tranziții” și s-ar putea poziționa avantajos pentru următoarea etapă de dezvoltare economică a țării.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button