Există domenii în care statul trebuie să economisească. Există proiecte care pot fi amânate, instituții care pot fi eficientizate și cheltuieli care pot fi reduse. Dar există și lucruri asupra cărora un stat nu are voie să facă economii. Limba română este unul dintre ele.
În ultimele zile, o bună parte a societății din Republica Moldova a aflat că Ministerul Culturii propune renunțarea la organizarea concertului dedicat Zilei Limbii Române. Argumentul este unul financiar. Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, a explicat că în aceeași zi va avea loc Marea Dictare Națională, iar Guvernul trebuie să fie mai cumpătat în privința cheltuielilor. Premierul Vasile Tofan a completat mesajul spunând: „Pe 31 august celebrăm limba română și facem o dictare. Să mai tragem cureaua și noi ca stat, nu doar cetățenii.”
La prima vedere, argumentul poate părea rezonabil. Într-o perioadă dificilă, statul trebuie să cheltuiască responsabil. Numai că Ziua Limbii Române nu este un festival oarecare și nici un simplu concert din calendarul cultural. Este una dintre puținele sărbători care simbolizează însăși lupta pentru identitatea românească din Republica Moldova.
Tocmai aici apare problema. Guvernul nu economisește dintr-un spectacol. Economisește dintr-un simbol.
În Republica Moldova, limba română încă nu este un subiect închis. Deși denumirea corectă a limbii se regăsește astăzi în Constituție, în școli și în instituțiile statului, societatea continuă să fie traversată de dispute identitare. Zeci de ani, teoria „limbii moldovenești” a fost principalul instrument prin care regimul sovietic a încercat să rupă Basarabia de spațiul cultural și istoric românesc. A fost o politică de deznaționalizare, nu o simplă dispută lingvistică.
De aceea, fiecare gest prin care statul promovează limba română are o valoare care depășește cu mult costurile financiare. Este un act de asumare identitară.
Paradoxul este că, exact în momentul în care Guvernul decide să se retragă din organizarea concertului dedicat Zilei Limbii Române, Ion Ceban anunță că această zi va fi sărbătorită și în acest an. Vorbim despre același politician care, ani la rând, vorbea despre „limba moldovenească”, valida tezele moldovenismului de inspirație sovietică și promova poziții incompatibile cu direcția europeană a Republicii Moldova.
Astfel, statul cedează teren exact acolo unde nu ar trebui să o facă. Lasă spațiul simbolic al Zilei Limbii Române în mâinile unui politician care, nu cu mult timp în urmă, susținea o viziune opusă ideii pe care această sărbătoare o reprezintă. Nu acesta este rolul unui stat care își asumă consolidarea identității românești.
Desigur, bugetul trebuie administrat cu responsabilitate. Dar există cheltuieli care nu sunt, în realitate, simple cheltuieli. Sunt investiții în memorie, în educație și în identitate. Dacă renunțăm la ele, economiile de astăzi pot deveni costurile de mâine.
Ocupația sovietică nu a însemnat doar deportări, foamete organizată și represiune politică. Ea a însemnat și o ofensivă sistematică împotriva identității românești a basarabenilor. Prin conceptul artificial al „limbii moldovenești”, prin manuale, propagandă și politici de stat, Moscova a încercat să creeze un popor fără memoria propriei apartenențe.
Astăzi, Republica Moldova are șansa istorică de a repara această nedreptate. Dar acest lucru nu se poate face doar prin modificarea Constituției sau prin schimbarea denumirii disciplinei în manualele școlare. Conștiința identitară se construiește și prin simboluri, prin cultură și prin mesajele pe care statul le transmite cetățenilor săi. Ziua Limbii Române este unul dintre aceste simboluri.
De aceea, anularea concertului nu este doar o decizie administrativă. Este o eroare politică și simbolică. În lupta pentru consolidarea identității românești, statul nu trebuie să se retragă nici măcar un pas. Pentru că fiecare pas înapoi lasă loc celor care, ieri, vorbeau despre „limba moldovenească”, iar astăzi încearcă să se prezinte drept apărători ai limbii române.
Un stat poate economisi din multe lucruri. Dar dacă începe să economisească din propria identitate, atunci nu mai vorbim despre responsabilitate fiscală. Vorbim despre o lipsă de înțelegere a mizei istorice pe care o are Republica Moldova. Iar identitatea națională nu se apără doar prin legi. Se apără și prin simbolurile pe care statul alege să le păstreze sau, din păcate, să le abandoneze.
