Risc de deconectări în această seară, între 21:00 și 23:00. Republica Moldova are un deficit de energie de 130 MWh
Republica Moldova s-ar putea confrunta cu deconectări ale energiei electrice în această seară, în intervalul 21:00–23:00, dacă autoritățile nu vor reuși să procure cantitatea necesară de electricitate de pe piața regională. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță că deficitul estimat pentru cele două ore ajunge la 130 MWh și le cere cetățenilor să reducă consumul.
Potrivit ministrului, valul de caniculă a determinat creșterea puternică a consumului de electricitate în întreaga regiune, în timp ce capacitatea de producție este redusă. Una dintre cauze este debitul extrem de scăzut al Dunării, care afectează funcționarea unor centrale electrice.
„Pentru această seară, în intervalul 21:00–23:00, estimăm un deficit de energie electrică de 130 MWh. Până în acest moment, împreună cu Energocom și toți operatorii implicați, am făcut tot ce era posibil pentru a cumpăra energia disponibilă din piață și vom utiliza inclusiv mecanismele de energie de avarie, gestionate de Moldelectrica”, a anunțat Dorin Junghietu.
Ministrul avertizează că, în cazul în care cantitatea necesară de energie nu va putea fi găsită pe piață, există riscul aplicării unor deconectări.
„Dacă nu vom reuși să găsim cantitatea necesară pe piață, există riscul unor deconectări. Pentru a micșora acest risc, avem nevoie și de ajutorul dumneavoastră”, a precizat oficialul.
Junghietu le cere cetățenilor să reducă, în special între orele 21:00 și 23:00, utilizarea aparatelor care consumă cantități mari de energie. Oamenii sunt îndemnați să amâne folosirea mașinilor de spălat și a cuptoarelor electrice, să stingă luminile inutile și să pornească aparatele de aer condiționat doar atunci când este strict necesar.
„Sunt gesturi mici, dar făcute de sute de mii de oameni pot menține lumina în casele noastre”, a subliniat ministrul.
Totodată, cetățenii sunt îndemnați să-și încarce telefoanele mobile înainte de ora 21:00 și să se asigure că au la îndemână lanterne sau alte surse de iluminat, în eventualitatea producerii unor întreruperi.
„În astfel de momente, fiecare kilowatt economisit contează. Împreună putem menține sistemul stabil și putem trece cu bine peste această perioadă dificilă”, a transmis Dorin Junghietu.