35 de ani de la desprinderea de URSS. Mărturii despre evacuarea Universității din Tiraspol în 1992: „Ei o numeau ”insula naționalismului””
Declararea independenței Republicii Moldova față de URSS, în 1991, a fost un pas benefic pentru țară, însă la acel moment autoritățile de la Chișinău nu dispuneau de suficiente instrumente mediatice, economice, juridice și diplomatice pentru a transforma independența într-una deplină. Este opinia lui Ștefan Urâtu și Vladimir Postică, invitați ai emisiunii „La Dosar” de la Radio Chișinău.
Ștefan Urâtu, profesor la Universitatea din Tiraspol și activist în perioada renașterii naționale, și juristul Vladimir Postică, lector universitar și fost șef al Serviciului Resurse Umane al Universității din Tiraspol, au vorbit și despre evacuarea instituției la Chișinău, în iulie 1992.
Fostul Institut pedagogic de la Tiraspol era considerat „o oază a ocrotirii drepturilor și a deșteptării naționale”, iar Tricolorul a fluturat pe clădirea instituției din momentul adoptării ca drapel de stat, pe 27 aprilie 1990, până în 1992, când gardiști înarmați cu automate au asaltat Universitatea, povestește Vladimir Postică, care a participat la organizarea refugiului instituției la Chișinău, în iulie 1992.
„De mult timp, forțele imperialiste de la Moscova, prin persoane obscure, desantate la Tiraspol, încercau în fel și chip să închidă, să treacă Universitatea de partea lor, a regimului neconstituțional. Au existat multiple presiuni, mitinguri, restricționarea accesului în blocurile studențești, blocurile de studii, controale inopinate, oameni înarmați”, a declarat Vladimir Postică.
Acesta povestește că, în perioada escaladării conflictului, gardiști înarmați au intrat în instituție și au reținut angajați.
„Îmi aduc aminte cum noaptea au venit niște gardiști, (…) în laboratoarele de fizică din subsolul blocului B, ne-au luat pe ambii, cu mâinile în sus, cu automatele la spate, ne-au dus prin subsolurile blocului. Institutul (Universitatea din Tiraspol) era ca o oază, acolo în centrul Tiraspolului, ei o numeau „insula naționalismului”. A fost o oază a ocrotirii drepturilor și a deșteptării naționale acolo, în Tiraspol. Chiar din momentul 27 aprilie 1990, în care a fost aprobat drapelul de stat – tricolorul, a fost arborat pe clădirea Universității, blocul central, și a stat până în 1992, când forțele armate, gardiști înarmați cu automate au asaltat Universitatea, împreună cu Vasili Iakovlev… Colectivul a fost nevoit să se evacueze la Chișinău, lăsând baza materială acolo. Am mai fost în iulie și unii foști subalterni mi-au scos pe ascuns niște registre, a lectorilor, a stagiilor de muncă, până atunci am reușit să scot și să eliberez toate carnetele de muncă. Simțeam că ceva se apropie, începuse conflictul, războiul militar. Am fost nevoiți să fim evacuați încoace”, își amintește Vladimir Postică.
Evenimentele, războiul din 1992 a fost declanșat pentru munițiile armatei a 14-a stocate în stânga Nistrului, după cum i-ar fi relatat mai târziu, într-o scrisoare primită de Ștefan Urâtu, ideologul așa-zisei republici moldovenești nistrene Vasili Iakovlev.
„Costul acestor muniții era între 4 și 8 miliarde de dolari, o sumă colosală, câteva bugete a R. Moldova, sumă estimată de generalul Alexandr Lebed. Iată pentru asta, zice, se duce războiul. Noi am vândut, el spune, am vândut armament în Balcani, sârbilor, iar acum vindem și cecenilor și tuturor, el scria acolo, care plătesc bani. Deci acolo făceau bani din tot ce e posibil și a fost de fapt cauza războiului”, povestește Ștefan Urâtu.
Cei doi invitați au vorbit și despre perspectivele reintegrării regiunii transnistrene. În opinia lor, pentru soluționarea conflictului este nevoie de voință politică la Chișinău și de un plan clar.
Vladimir Postică susține că o parte importantă a populației din regiune continuă să aibă legături cu malul drept al Nistrului, inclusiv prin muncă, educație și deținerea cetățeniei Republicii Moldova.
„Într-adevăr situația economică în regiunea transnistreană e mai complicată, dar majoritatea oamenilor simpli au găsit ieșire, trec și lucrează aici în partea dreapta a Nistrului, dețin și pașapoartele, cetățenia R. Moldova, învață și limba în grafie latină, înțeleg că viitorul lor e în R. Moldova”, a declarat Vladimir Postică.
Acesta a amintit și de perioada de la începutul anilor ’90, când unii primari din localitățile din stânga Nistrului continuau să arboreze drapelul Republicii Moldova, în pofida presiunilor exercitate de separatiști.
„Atunci în anii, 1990-92, patrioții de atunci, conducători ai localităților de acolo, deși erau persecutați, intimidați, arborau drapelul de stat al R. Moldova la primărie. Știu cazuri că veneau gardiștii cu mașinile blindate și-i maltratau, noaptea îi scoteau din case, dar ei, iarăși, ridicau drapelul de stat pe clădirea primăriei indiferent de presiuni. De atunci așteptau, pentru că autoritățile de la Chișinău le promiteau că e vremelnic, rezistați că o să treacă în cadrul constituțional. Ei și acum așteaptă, pentru că majoritatea populației înțelege că viitorul lor e în cadrul R. Moldova. Depinde de autoritățile constituționale din Chișinău. Dar și aici cred că se așteaptă rezolvarea conflictului armat, a războiului din Ucraina. Se încearcă și pe cale economică, agenții economici să fie aduși în câmpul legal. E binevenită și linia electrică, care ne creează o independență energetică, dar o porțiune trece pe teritoriul Ucrainei și fi atacată de dronele rusești, dar poate fi atacate și pe teritoriul Moldovei, cu ei nu te pui…”, a conchis Vladimir Postică.
