La 24 august 2026, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova organizează un așa-numit „Marș al păcii”, dedicat memoriei celor care și-au dat viața pentru „eliberarea Moldovei de fascism”. Într-un spot video, lidera comuniștilor, Diana Caraman, îi îndeamnă în limba română pe oameni să vină „cu copii” la marșul care va porni de la monumentul „soldaților eliberatori” din scuarul Academiei de Științe. Înainte de a vorbi despre semnificația acestui eveniment, ar trebui să ne amintim ce teritoriu au „eliberat” sovieticii și cui îi aparținea acesta înainte de ocupația URSS.
Scurt istoric
Teritoriul actual al Republicii Moldova, cu excepția regiunii transnistrene, a fost parte a României timp de peste două decenii, din 1918 până în 1940. În 1939 însă, soarta lui a fost decisă nu de locuitorii săi, ci la Moscova, într-un acord secret încheiat între două regimuri totalitare.
La 23 august 1939, Germania nazistă și Uniunea Sovietică au semnat Pactul Ribbentrop-Molotov. Protocolul adițional secret împărțea Europa de Est în sfere de influență, iar în ceea ce privește sud-estul Europei, partea sovietică își declara explicit „interesul” pentru Basarabia, fără nicio consultare a populației locale și fără niciun drept legal al Kremlinului asupra ei. Exista doar voința expansionistă a unui imperiu care își împărțea vecinii alături de naziștii pe care ulterior îi va demoniza.
Practic, la momentul pregătirii invadării Poloniei, Germania nazistă era un partener frecventabil pentru Uniunea Sovietică, care, în loc să prevină invazia, a participat la împărțirea teritoriilor ocupate și la extinderea propriului control imperial asupra unor teritorii care se aflaseră anterior sub dominație țaristă. Așa s-a întâmplat și în cazul actualei Republici Moldova, care la acel moment se mărginea la răsărit cu URSS.
„Eliberarea” care a început cu ocupația
În iunie 1940, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia și nordul Bucovinei. A urmat instaurarea administrației sovietice, represiunea politică, deportările și un veritabil proces de etnocid. În 1941, Armata Română a revenit în Basarabia în contextul războiului împotriva Uniunii Sovietice, însă în 1944, ca urmare a victoriilor obținute pe frontul de est, armata sovietică a ajuns din nou pe pământurile noastre. Pentru propaganda sovietică și pentru actualii comuniști moldoveni, acesta este momentul „eliberării”. Numai că există o problemă fundamentală cu această interpretare: Armata Roșie nu venea într-un teritoriu care îi aparținea.
A numi acest moment „eliberare” înseamnă să accepți perspectiva imperială potrivit căreia Moscova avea dreptul să decidă cine trebuie să guverneze acest teritoriu. Exact ideea pe care comuniștii încearcă să o rebranduiască astăzi. Cu toate acestea, nu există nimic „pașnic” în celebrarea unei ocupații militare și nu există nimic eliberator în instalarea unui regim totalitar care a trimis oameni în Siberia, a distrus elite, a reprimat opoziția locală, încercând să rupă legăturile populației dintre Prut și Nistru cu propria sa identitate.
În loc de concluzii
Problema nu este că oamenii comemorează victimele celui de-al Doilea Război Mondial. Victimele trebuie comemorate, însă problema este transformarea unei tragedii istorice într-un mit politic prin care ocupația sovietică este prezentată drept un act de binefacere. Pactul din 23 august 1939 ar trebui să fie suficient pentru a demonta această narațiune.
De aceea, atunci când nostalgicii comunismului ies astăzi în stradă cu regalia sovietică pentru a celebra „eliberarea”, ei nu comemorează pur și simplu sfârșitul războiului. Ei reproduc mitul sovietic potrivit căruia Armata Roșie ar fi venit în Basarabia pentru a elibera populația de fascism, deși acest teritoriu ajunsese sub ocupație sovietică tocmai în urma pactului Stalin-Hitler, nu a unui drept propriu asupra lui.
Iar dacă comuniștii mioritici tot îi cheamă pe copii la „Marșul păcii”, ar fi util să le explice și ce anume a semnat Uniunea Sovietică la Moscova, cu o zi înainte, în 1939. Pentru că memoria istorică nu poate fi construită pe mitologia Kremlinului, ci pe adevăr. Iar adevărul este unul obiectiv: Basarabia a fost dintotdeauna un teritoriu străin lumii ruse, indiferent de formele ei istorice. Unica noastră „vină”, atunci ca și acum, este poziția geografică în raza de interes a Moscovei.
