Igor Grosu și Vasile Tofan, mesaje de Ziua Independenței: „Multă lume a avut posibil așteptări mai mari de la această independență, speranțele din ’91 nu au fost întru totul împlinite”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul Vasile Tofan au transmis mesaje cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Cei doi oficiali au vorbit despre parcursul țării în cele trei decenii și jumătate de independență, dar și despre provocările și așteptările cetățenilor.
Igor Grosu susține că, după 35 de ani, Republica Moldova poate vorbi despre o independență „adevărată”, care îi permite să-și decidă propriul parcurs și să avanseze pe calea integrării europene.
„Astăzi, la cei 35 de ani de independență a țării noastre, privind în urmă, putem vorbi despre o independență adevărată, nu doar simbolică. Independența de a merge ferm pe drumul european, independența de a face reforme curajoase, independența de a întoarce limbii noastre române denumirea ei adevărată în legile țării, independența de a fi stăpâni la noi acasă.
La mulți ani, dragă Moldova și dragi moldoveni! Mergem înainte, uniți, drepți și liberi!”, a transmis Igor Grosu.
La rândul său, premierul Vasile Tofan a declarat, după depunerea de flori la Monumentul „Maica Îndurerată”, că drumul parcurs de Republica Moldova pentru a deveni „stăpâna propriei sorți” a fost unul dificil. Acesta a subliniat că libertățile de care se bucură cetățenii în prezent nu trebuie considerate un lucru firesc.
„Mulțumesc tuturor moldovenilor pentru că au pus umărul la această independență, pentru ca astăzi să putem gândi liber, să călătorim liber, să fim stăpâni pe propria soartă. A fost o cale grea. Înțeleg că multă lume a avut posibil așteptări mai mari de la această independență, speranțele din ’91 nu au fost întru totul împlinite”, a declarat șeful Guvernului.
„Înțeleg că mulți oameni au avut, poate, așteptări mai mari de la independență, iar acestea nu au fost îndeplinite în totalitate. În același timp, trebuie să conștientizăm cât de important a fost acel pas și cât de mult a avansat Republica Moldova în acești 35 de ani”, a spus prim-ministrul.
În acest context, Tofan a declarat că Guvernul este conștient de așteptările societății și are obligația de a răspunde acestora.
„La Guvern înțelegem că așteptările sunt mari, iar obligația noastră este să ne ridicăm la nivelul lor”, a afirmat premierul.
Vasile Tofan a adus un omagiu și celor care au luptat în 1992 pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Premierul a relatat că printre participanții la luptele de pe Nistru s-a numărat și unchiul său.
„Îmi amintesc foarte bine momentul în care s-a întors acasă și a tras câteva salve în memoria unui coleg căzut în luptă. Au fost mulți asemenea moldoveni, unii dintre ei și-au sacrificat viața. Astăzi este foarte important să ne amintim de ei, să le aducem un omagiu tuturor celor care au luptat pentru acest stat”, a conchis Vasile Tofan.
Republica Moldova marchează joi, 27 august, 35 de ani de la proclamarea Independenței. La Chișinău sunt programate mai multe evenimente oficiale, inclusiv o paradă militară, iar la manifestări sunt așteptați președintele României, Nicușor Dan, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.