Octavian Țîcu despre unirea R. Moldova cu România: „Statalitatea Moldovei convine unora care folosesc asta în interes personal sau pentru interesele Federației Ruse. Când îți dorești cu adevărat să guvernezi în interesul cetățenilor înțelegi că dacă tergiversezi ideea de aderare la Uniunea Europeană, singura soluție este unirea cu România”

Pe 27 august, Republica Moldova a sărbătorit 35 de ani de la proclamarea independenței față de URSS. Evenimentul a fost sărbătorit printr-o paradă la care au luat parte, alături de președinta Maia Sandu, președintele Volodimir Zelenski și Nicușor Dan. Sărbătorirea independenței vine și pe fondul încercării Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană. În ultima perioadă, presa internațională a urmărit fenomenul, aducând în discuție inclusiv varianta în care Moldova se reunește cu România.

Într-un interviu pentru „Universul”, profesorul Octavian Țîcu, fost ministru și deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a vorbit despre scenariul unirii, care nu mai pare o discuție din manualul de istorie.

– Domnule profesor, subiectul unirii Republicii Moldova cu România este mai prezent ca niciodată, atât în presa celor două state, cât și în presa internațională. Care e sursa interesului pe subiect?

– Tonul a fost dat de președintele României, Nicușor Dan, care a vorbit într-unul dintre primele lui interviuri, oferit în presa germană, despre unire. Timid la început. Apoi, doamna Maia Sandu a deschis „Cutia Pandorei” și a dat câteva interviuri succesive presei britanice și presei franceze în care a spus clar că unirea cu România este o opțiune de viitor pentru Republica Moldova și ea ar vota unirea. Evident, spuse din gura președintei, lucrurile au luat amploare. Mai mult decât atât, o suită de miniștri și deputați actuali din Parlamentul Republicii Moldova și din guvernul precedent s-au solidarizat cu doamna președinte.

Deja la cele mai înalte foruri și în cele mai mari cancelarii se vorbește despre unirea Basarabiei mele cu România. Am simțit-o și eu într-o vizită recentă în Statele Unite, la Congresul american și Atlantic Council, unde diplomații și membrii congresului vorbeau despre faptul că unirea Republicii Moldova cu România este o soluție de criză pentru Republica Moldova în condițiile războiului din Ucraina. Războiul din Ucraina a pus o problemă de securitate pentru Republica Moldova, astfel încât o țară neutră, lipsită de armată, expusă războiului hibrid al Federației Ruse, vede în unire o chestie de supraviețuire. Aici, consensul este mult mai larg decât a fost până la război, unde lucrurile erau văzute prin prisma unității naționale, lingvistice și culturale sau economice. Acum a intervenit factorul de securitate exact ca în 1918, atunci când invazia bolșevicilor a pus problema intrării armatelor române și supraviețuirea noastră.

– Acum 20 de ani, în România se vorbea mult despre unirea cu Republica Moldova. Ulterior, pentru o perioadă lungă, subiectul a dispărut. Avem o explicație pentru asta?

– Dacă ar fi să o luăm cronologic, atunci trebuie să începem cu cei 35 de ani de independență. Actul de independență de la 27 august 1991 a fost văzut clar ca un prim pas spre reunire. Să fie clar, independența Republicii Moldova a fost văzută de cei care au făcut-o ca un prim pas spre reunire. Astea au fost idealurile spre care se mișca renașterea națională și Frontul Popular din Moldova condus de intelectuali, scriitori, medici și toți cei care au creat această mișcare. Atunci s-a revenit la limba română, alfabetul latin, și s-a adoptat imnul „Deșteaptă-te, române”.

Ulterior au fost câțiva factori care au împiedicat această unire. Unul a fost clasa politică de la București. De ce în 1918 s-a putut și în 1991 nu? Pentru că în 1918 era o clasă politică independentă, care gândea în termenii unității naționale. În 1991 era o guvernare neocomunistă condusă de Iliescu, și cei care au fost în contact cu această guvernare ne spun foarte clar că acești oameni au temperat elanul unionist. Ei nu-și doreau să supere „Marele Urs”, astfel încât aici s-a îngropat elanul nostru. După a venit războiul de la Nistru, prin care Rusia, care anticipase intenția de reunire, a vrut să oprească orice demers.

A urmat apoi venirea la conducere a unor foști nomenclaturiști sovietici, cum e Vladimir Voronin. Lupta s-a dat între intelectualitate, care promova prin școli limba română, istoria, idealurile unității, și acești politicieni de factură neosovietică și neocomunistă care se vedeau cumva ancorați în ideea statalității Moldovei. Asta a durat cam până în 2009, când a fost răsturnat regimul lui Voronin. Deja, din 2009, vedem o dihotomie în clasa politică românească. Spre exemplu, președintele Traian Băsescu, care este un campion al unionismului, și care a vorbit deschis despre unire.

Pe de altă parte, există lideri ai României care au vorbit despre integrarea europeană a Republicii Moldova. Pe timpul mandatului lui Traian Băsescu a existat această ambiguitate. După a venit anul 2018. La 100 de ani de la Marea Unire, Parlamentul României a votat o decizie prin care vota unirea României cu Republica Moldova, și lăsa deschisă opțiunea pe seama cetățenilor și autorităților din Moldova. A fost un moment important. De atunci, în Republica Moldova este o creștere constantă a preferințelor unioniste, amplificată de războiul din Ucraina.

Aici intervine și impasul guvernării în Republica Moldova. Este un zid de care te lovești și îți dai seama că mai mult de atât nu se poate, pentru că Republica Moldova este un stat greu de guvernat. Statalitatea Moldovei convine unora care folosesc asta în interes personal sau pentru interesele Federației Ruse. Sunt oameni care s-au îmbogățit de-a lungul timpului pentru că au avut acces la resursele statului și au putut folosi această statalitate pentru interesul personal. Cum au fost grupurile oligarhice, spre exemplu.

Când îți dorești cu adevărat să guvernezi în interesul cetățenilor înțelegi că dacă tergiversezi ideea de aderare la Uniunea Europeană, singura soluție este unirea cu România.

„Avem deja conexiuni din ce în ce mai ample”

– Practic, cum se poate realiza „reunirea”?

– Vorbind în termeni pragmatici, unirea are nevoie în primul rând de o campanie de promovare și de căutare a prietenilor care ne-ar susține. Nu mă refer atât la susținerea proceselor cât la legitimarea unirii. În cele din urmă, așa cum s-a spus de multe ori și am simțit-o și eu în SUA, dacă Chișinăul și Bucureștiul își doresc să facă unirea, nimeni nu poate să le spună nimic. E dreptul lor suveran. În Republica Moldova este nevoie de referendum, dar la felul cum evoluează lucrurile, ar putea fi și o decizie a celor două parlamente. Important este să existe o majoritate constituțională, de 71 de deputați în Republica Moldova, care să realizeze acest lucru. Să știți că noi nu avem prea multe de făcut în sensul unirii. Dacă ne uităm la evoluția relațiilor dintre Republica Moldova și România veți vedea că suntem integrați în foarte multe domenii. Primele domenii au fost cele culturale, educaționale, apoi au venit cele economice. La Iași sunt 700 de companii din Republica Moldova care nu-și mai văd rostul în această frontieră pe care o avem. Avem deja conexiuni din ce în ce mai ample din punct de vedere terestru și feroviar. Avem cetățeni români care sunt funcționari în Republica Moldova, fără să mai vorbim de faptul că cei care sunt acum în conducerea statului sunt cetățeni români.

Lucrurile au avansat foarte mult, iar reunirea ar adăuga o chestiune pragmatică de securitate și de supraviețuire pentru Republica Moldova. Una este să ai la linia Nistrului 6000 de soldați, care alcătuiesc armata Republicii Moldova, și alta este să ai o țară cu 20 de milioane care ar deveni una de 23 de milioane. Este foarte important să înțelegem că și România are nevoie de o resetare. Reunirea poate deveni acel moment important de resetare a felului cum funcționează România ca stat. Viitorul continentului european se va deplasa inerent spre Est. Se vor schimba centrele de greutate. Va fi axa Varșovia-Kiev care probabil va avea o misiune mult mai complexă de transformare a Rusiei care, din punctul meu de vedere, se va dezintegra. Vom avea nevoie de resurse, de capacități, de potențial pentru reconstrucția Ucrainei și pentru avansarea Uniunii Europene spre estul continentului.

Din punctul ăsta de vedere se deschid perspective pe care trebuie să le luăm în considerare. Clasa politică românească are nevoie să se întrebe unde va fi în momentul în care se va juca marea carte a transformării continentului european după destrămarea Rusiei.

„Când am fost uniți într-un singur stat am avut o țară de putere medie”

– Separat de valoarea simbolică, care ar fi avantajele pentru România? Sunt mulți care văd unirea doar ca pe un act în avantajul Republicii Moldova.

– Este ideea unității naționale. Noi suntem un popor care a încercat să fie unit, iar atunci când am fost uniți într-un singur stat am avut o țară de putere medie în Europa. Un avantaj pentru România este realizarea securității sale. Este una să ai la frontiere un teritoriu integrat pe care îl controlezi și alta este să ai un teritoriu cu care nu știi ce se poate întâmpla. Să vă aduc aminte că din R.S.S. Moldovenească a venit tot puhoiul de agenți care au comunizat România după 1944. Tot pe filieră kaghebistă au venit mulți care s-au implicat în Revoluția din 1989 și activau în ambasada sovietică din București, fiind cetățeni sovietici.

România, mai mult ca oricând, are nevoie să integreze acest teritoriu și să aibă un control. Altfel, inversarea geopolitică a Republicii Moldova ar avea costuri foarte mari. Nu doar pentru Ucraina, care s-ar pomeni cu o forță ostilă în spate, dar și pentru România, pentru că acești cetățeni vor fi folosiți de forțele proruse împotriva României.

Prutul ar deveni o arteră care ar uni. Valea Prutului este o zonă a calamității. Dacă ne uităm, cea mai mare sărăcie este pe această dimensiune a Moldovei. Este o zonă care nu este încurajată de această ruptură care nu creează premise pentru a pune în valoare potențialul economic al Republicii Moldova și al părții de vest a Moldovei românești. Potențialul economic ar însemna o altă perspectivă asupra modului în care se va dezvolta România în următoarele decenii.

„România este un stat european care respectă pe deplin drepturile minorităților”

– Există și dezavantaje pentru România în discuția despre reunire?

– Dezavantajul este problema transnistreană, pe care eu o văd soluționată printr-o mediere mai largă cu Bruxelles și Ucraina. În acest moment avem nevoie de o mediere pentru a ști ce ar urma să facem. În regiunea transnistreană locuiesc în jur de 400.000 de oameni, din care vreo 30% sunt români, vreo 30% sunt ucraineni, vreo 28% sunt ruși. Ucrainenii și românii alcătuiesc o majoritate în această regiune, prin urmare chestiunile ar putea fi discutate și din perspectiva unui referendum despre unde ar vrea să aparțină. Din punct de vedere al dreptului internațional, regiunea transnistreană aparține Republicii Moldova.

A doua chestiune este legată de prezența multiplelor minorități, dar eu nu le văd ca pe o problemă. Mulți se sperie de minoritățile ruse care ar veni în statul român. Noi ne-am descurcat cu aceste minorități timp de 35 de ani de unii singuri. Vă dați seama cât de ușor ne-ar fi să integrăm aceste minorități în spațiul românesc oferindu-le un cadru european de dezvoltare. Nici entitatea găgăuză n-ar fi o problemă, pentru că majoritatea dintre ei înțeleg avantajele integrării în Uniunea Europeană, unii sunt și mari beneficiari ai acestei integrări. Ei înțeleg foarte bine că prin unirea cu România, care nu mai este România secolului 19 sau interbelic, în care au simțit anumite discriminări, România este un stat european care respectă pe deplin drepturile minorităților.

Acestea ar fi cele două aspecte care ar putea crea anumite impedimente. Dar, repet, din punct de vedere economic, Republica Moldova nu este o „Cenușăreasă” care vine alături de România. Va fi un parteneriat care deschide multiple oportunități de dezvoltare.

„Ne lasă mână liberă să decidem ce vrem să facem cu viitorul nostru”

– În discuțiile legate de unire este mereu invocată Federația Rusă, motivând că dacă ne unim, se enervează Putin. Factual, ce ar putea face Rusia în acest caz?

– Acum nu poate face nimic, pentru că unirea se poate face la adăpostul războiului și al armatelor ucrainene. Rezultatul războiului desigur că ar putea afecta această unire. Dacă Ucraina se prăbușește, iar rușii ajung la Nistru, se repetă scenariul anului 1940, adică ori vin românii, ori vin rușii. În acest punct sunt două variante, fie actualul Parlament cheamă armatele române, alături de NATO, fie rușii ne ocupă. În eventualitatea unei victorii a Ucrainei sau a unei prăbușiri a regimului putinist, cu destrămarea Rusiei, ne lasă mână liberă să decidem ce vrem să facem cu viitorul nostru.

– Maia Sandu s-a referit la unire ca fiind „Planul B”. Cum evaluați această formulare?

– Da, au fost mai multe exprimări. Multora nu le place această exprimare, în special românilor, pentru că unirea este mai populară în România decât în Republica Moldova. Să nu uităm un lucru, Maia Sandu și PAS sunt oameni politici, care așteaptă campanii electorale, care vor să capteze anumite segmente ale societății și care au promis anul 2028 sau anul 2030 ca anul de integrare europeană. Vă imaginați ce se întâmplă dacă PAS nu reușește integrarea. Asta va scădea foarte mult aderența față de partid. Din dorința de a crea o presiune suplimentară, poate și asupra factorilor de decizie din UE, se vehiculează ideea unirii cu România ca o perspectivă. Sunt multe nuanțe legate de vehicularea acestei idei care trebuie privite și prin prisma vieții politice de la Chișinău.

„Va crește preferința pentru unire”

– Dacă ați putea să faceți o predicție, în ce an va fi unirea și cum se va petrece?

– N-am să risc să dau un an. Am să risc să vorbesc de anumite procese. Dacă eșuăm cu integrarea europeană, e clar că va crește fie preferința pentru partidele de stânga, care vor cu Rusia, pentru că și cei din Moldova sunt la fel de afectați de propaganda rusă așa cum sunt cei din România cu balivernele despre comunism. Dar peste asta, va crește preferința pentru unire și preferința pentru partidele unioniste. Depinde și de războiul din Ucraina, dacă avem o soluție victorioasă și Republica Moldova merge cot la cot cu Ucraina în integrarea europeană, iar împreună rezolvă problema transnistreană și devin parte a UE într-un timp rezonabil. Dacă rușii câștigă, în schimb, va fi o cu totul altă opțiune. Unirea va fi o soluție de criză a anului 1918. În aceste procese ne mișcăm. Când se vor întâmpla și cum se vor întâmpla este imprevizibil.