Citesc despre „mobilizarea masivă” a cetățenilor ruși din regiunea transnistreană la alegerile pentru Duma de Stat.
Totul e frumos. Totul e solemn. Totul e așa cum se cuvine, după vechiul GOST sovietic: frigărui, muzică, drapele, cazaci costumați. Mai lipsesc doar automatul de apă carbogazoasă și afișul „Poporul și partidul sunt uniți”.
Idilă.
Dar, ca un făcut, apare aritmetica.
La Tiraspol — oraș cu o populație de aproximativ 129 de mii de locuitori — au votat 21.640 de persoane. Asta înseamnă aproximativ 16,7% din populația orașului.
La Bender, din aproximativ 86 de mii de locuitori — 10.503. Circa 12,2%.
La Rîbnița, din aproape 42 de mii — 4.845. Aproximativ 11,6%.
Desigur, aceasta nu este rata de participare electorală. Printre locuitorii din stânga Nistrului sunt copii, sunt persoane care nu au cetățenie rusă. Dar cifrele sunt totuși un lucru util. Mai ales atunci când începe să ți se vorbească despre iubirea populară, istorică și, se pare, deja ereditară a regiunii transnistrene față de Rusia.
Iar acum, încă puțină aritmetică.
În 2024, la referendumul constituțional din Republica Moldova au participat 15.526 de alegători din regiunea transnistreană. Dintre aceștia, 5.813 au votat PENTRU integrarea europeană.
Și, pentru acești oameni, nimeni nu a deschis grijuliu secții de votare lângă casă. Ca să voteze, au trebuit să meargă pe malul drept.
Fără cazaci sau frigărui. Nici măcar o armonică nu le-au dat, dar oamenii au venit.
Acum să revenim la Lumea Rusă. La alegerile rusești din 2026, în întreaga regiune au votat 51.092 de persoane.
Pentru „Rusia Unită” — 39.733. În procente sună încântător: 77,76% pentru partidul aflat la putere în Rusia!
Aici chiar îți vine să te ridici în picioare, să pornești fanfara și să scoți din dulap steagul roșu. Poate chiar să lăcrimezi.
Dar calculatorul strică din nou concertul.
Pe malul stâng al Nistrului și la Bender sunt înregistrați 366.830 de locuitori.
Așadar, numărul tuturor celor care au venit la vot la alegerile pentru Duma rusă echivalează cu aproximativ 14% din populația regiunii. Iar numărul celor care au votat pentru „Rusia Unită” — cu aproximativ 10,8%.
Zece virgulă opt la sută. Ce să mai spui.
După mai bine de treizeci de ani de prezență militară rusă și de control total asupra regiunii. După treizeci de ani de propagandă rusă. După împărțirea pașapoartelor rusești. După televiziunile rusești. După nostalgia sovietică cultivată cu grijă. După miliardele de metri cubi de gaze transformate într-un instrument politic.
După toate acestea — 10,8% din populația regiunii, dacă raportăm numărul voturilor pentru „Rusia Unită” la populația totală.
Imperiul, desigur, poate fi mândru, dar mai bine să nu facă socoteala.
Și aici apare încă un gând destul de malițios.
51 de mii de oameni este o cifră care seamănă suspect de mult nu cu „poporul transnistrean”, ci cu acel perimetru social pe care, în general, se sprijină regimul transnistrean: funcționari, structuri de forță, militari, angajații numeroaselor instituții de stat, familiile dependente de buget și întreaga periferie care deservește acest mecanism.
Nu afirm că sunt exact aceiași 51.092 de oameni — nu avem asemenea statistici. Dar coincidența este aproape literară.
Iar dacă privim cifrele tocmai din această perspectivă, tabloul devine și mai interesant: la alegerile statului-patron a venit, în primul rând, acel segment care se hrănește direct din sistemul creat de acesta.
Iar o mare parte dintre ceilalți locuitori ai regiunii pur și simplu nu au venit.
Desigur, nu putem numi asta o dovadă a boicotului. Dar, pentru demonstrarea „iubirii populare față de Rusia”, absența majorității covârșitoare a populației este și ea un argument destul de particular.
Pentru că aici se află întregul truc al aritmeticii propagandistice rusești.
Luăm 77,76% dintre cei care au venit la vot. Pe cei care nu au venit îi scoatem elegant din ecuație. Despre copii, despre cei care nu sunt cetățeni ruși și, în general, despre structura populației nu discutăm. Adăugăm drapelul Rusiei, imnul, un cazac și o frigăruie.
Iar până la jurnalul de seară avem produsul gata: „Transnistria a ales Rusia”.
Doar că Transnistria înseamnă 366 de mii de oameni, nu 39 de mii.
Și, după mai bine de treizeci de ani de construcție a Lumii Ruse, la alegerile pentru Parlamentul Rusiei s-a prezentat un număr de oameni echivalent cu aproximativ un locuitor din șapte ai regiunii.
Treizeci de ani au construit imperiul. Au împărțit pașapoarte, gaze și panglici ale Sfântului Gheorghe. Și iată că, în sfârșit, a venit momentul istoric — 14%.
Și asta incluzându-i pe toți cei care nici măcar nu au votat pentru „Rusia Unită”.
În concluzie, triumful geopolitic a avut loc.
Principalul e să nu le arătați copiilor calculatorul.
Că strică sărbătoarea.
