Negocieri Chișinău-Tiraspol cu ușile închise. O nouă rundă „1+1” are loc la Tiraspol, fără declarațiile tradiționale în fața presei

Chișinăul și Tiraspolul au revenit la masa negocierilor în formatul „1+1”, într-o reuniune desfășurată miercuri, 24 septembrie, la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol. Discuțiile vizează probleme economice, Fondul de convergență și respectarea drepturilor omului, însă accesul presei a fost restricționat față de reuniunile precedente. La inițiativa Misiunii OSCE, negociatorii nu au mai susținut tradiționalele declarații de deschidere, iar discuțiile propriu-zise au loc cu ușile închise, transmite Zona de Securitate.
Reuniunea a fost deschisă de noul șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Christopher W. Smith, după care negocierile au continuat fără accesul jurnaliștilor. Este prima rundă în formatul „1+1” la care Smith participă în noua sa calitate.
Pe agenda discuțiilor se află subiecte economice, Fondul de convergență și situația privind respectarea drepturilor omului.
Întrevederea are loc din nou la Tiraspol, în condițiile în care între cele două părți persistă divergențe privind respectarea principiului alternanței locului de desfășurare a negocierilor.