Pe 23 septembrie, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a răspuns întrebărilor unei reporterițe TV8 despre accidentul suferit în vacanță cu o demonstrație de dispreț: „Data viitoare o să mă întrebați ce am în pantaloni”. A adăugat: „Pot să vă arăt”. În locul unei explicații, publicul a primit spectacolul unui demnitar care împinge conversația spre aluzii de vestiar. Microfonul jurnalistului a devenit, pentru edil, pretextul unei provocări vulgare.
Episodul continuă un comportament documentat. Pe 9 decembrie 2024, Ceban îi eticheta pe jurnaliști și comentatori drept „măscărici lingecur”, „alcoolici” și „cățeluși” ai PAS. Printre cei vizați se aflau Mariana Rață, Nata Albot și Vitalie Călugăreanu. Tribuna Primăriei este folosită pentru reglări de conturi verbale.
În această dinamică se vede o concepție despre putere de origine moscovită. Jurnalistul trebuie pedepsit pentru insistență, iar publicul trebuie învățat să privească întrebarea critică drept obrăznicie. Este aceeași logică de intimidare pe care lideri ruși au transformat-o în spectacol politic. Ceban îi reproduce mecanismul, cu decor municipal.
De la Putin la Jirinovski
În octombrie 2021, întrebat de jurnalista CNBC Hadley Gamble despre livrările de gaze către Europa, Vladimir Putin a mutat discuția asupra înfățișării ei. A prezentat-o publicului drept o femeie frumoasă care, în relatarea lui, nu auzea explicațiile oferite. În loc să rămână la întrebarea despre energie, liderul rus a introdus o evaluare a femeii care îl intervieva.
Aici funcționează misoginia politică. Autoritatea profesională a jurnalistei este împinsă în plan secund, iar corpul și feminitatea ei sunt aduse în prim-plan. Bărbatul aflat la putere își rezervă rolul de examinator al femeii care îndrăznește să îl examineze public.
Vladimir Jirinovski a dus această brutalitate până la amenințarea sexuală explicită. În aprilie 2014, le-a cerut asistenților săi să violeze o jurnalistă însărcinată. Acest episod à la russe demonstrează cât de departe poate merge transformarea ostilității față de presă într-un spectacol de dominație masculină.
Numitorul comun al acestor episoade este anularea interlocutorului. Jurnalista devine obiect, reporterul devine țintă, iar întrebarea dispare sub agresiunea verbală. Când Ceban introduce pantalonii în dialogul cu presa, recurge la aceeași coborâre a discuției dinspre responsabilitate spre umilire. Vulgaritatea ocupă spațiul în care trebuia să existe un răspuns. Puterea își exhibă disprețul tocmai pentru a evita examinarea critică a comportamentului său.
Dispreț à la Cebanistan
Republica Moldova are propriul repertoriu al acestei degradări. În octombrie 2023, fostul premier Ion Chicu, întrebat de media despre listele electorale ale partidului său, a numit jurnaliștii Ziarului de Gardă escortese mediatice, iar redacția bordel mediatic. Întrebările priveau candidații unei formațiuni politice. Răspunsul a sexualizat și insultat o profesie întreagă.
Chicu și Ceban recurg la discreditarea persoanei pentru a evita confruntarea cu întrebarea. Unul folosește vocabularul prostituției, celălalt invectivele și provocarea corporală. În ambele cazuri, jurnalismul independent este prezentat ca o ocupație inferioară, care ar trebui să suporte disciplina impusă de politician.
Mai există un precedent grăitor. În decembrie 2023, după o investigație TV8 despre finanțarea electorală, Ceban îi numea pe jurnaliști „killeri politici”. Formula schimbă miza. Reporterul care verifică banii devine agresor, iar politicianul verificat își atribuie rolul victimei. Este o răsturnare utilă oricărui lider care vrea să scape de controlul public.
Insulta sexualizată și acuzația de mercenariat lucrează împreună. Prima degradează persoana, a doua încearcă să compromită credibilitatea informației. Politicianul speră astfel că publicul va discuta despre presupusele vicii ale jurnalistului, nu despre întrebările rămase fără răspuns. Exact aici trebuie căutată gravitatea acestor atacuri.
Impunitate și dispreț
Disprețul față de presă spune ceva esențial despre felul în care un politician își înțelege mandatul. Cine cere deferență în locul întrebărilor tratează instituția publică drept proprietate personală. Cine folosește tribuna oficială pentru a stigmatiza jurnaliști transmite că accesul la putere presupune acceptarea umilinței.
Organizațiile de media au condamnat deja, în decembrie 2024, discursul de intimidare al lui Ceban și au cerut încetarea atacurilor. Repetarea lor arată cât valorează aceste avertismente pentru primar. Mult prea puțin ca să îi schimbe comportamentul.
De aceea, ultimul episod trebuie discutat ca problemă de responsabilitate democratică. Jurnaliștii nu sunt angajații imaginii edilului. Nu au obligația să îi admire realizările, să îi protejeze confortul sau să îi respecte scenariul de comunicare. Au obligația profesională să întrebe și să verifice.
Iar cetățenii nu câștigă nimic atunci când politicianul reușește să intimideze presa. Pierd întrebările despre bani, decizii și privilegii. Pierd posibilitatea de a vedea dincolo de discursul oficial.
Ceban datorează scuze și încetarea acestui comportament. O capitală nu poate fi administrată ca o curte în care stăpânul stabilește cine merită respect. Școala Kremlinului începe tocmai cu această pretenție, unde puterea are întotdeauna demnitate, iar cei care o chestionează trebuie să suporte orice. Mass-media din Republica Moldova nu are de ce să accepte aceste maniere à la Ceban.
