Patru ani de la „anexarea” Donbasului, Zaporojiei și Hersonului. Cei care le cer ucrainenilor să cedeze „pentru pace” riscă să faciliteze următorul război rusesc la scară largă

Se vorbește tot mai insistent despre pace în Ucraina, dar intensitatea efortului de război rusesc arată altceva și anume că Moscova caută o victorie cu orice preț, chiar dacă prețul o va face să fie o victorie pirică. Acum patru ani, pe 30 septembrie 2022, Vladimir Putin a proclamat anexarea de jure a regiunilor Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson, regiuni pe care nici astăzi armata rusă nu le controlează integral. Cel mai recent raport al Institutului pentru Studiul Războiului arată un Kremlin care pare să își ajusteze strategia tocmai pentru că vechea teorie a victoriei nu a produs rezultatele așteptate.

Iarna ca armă

Potrivit ISW, Putin pare să fi reevaluat convingerea că armata rusă poate înainta la nesfârșit până când Ucraina cedează. Noua sa „teorie a victoriei” se bazează pe lovituri masive la distanță, cu rachete balistice și drone cu reacție de tip Geran. Scopul este distrugerea infrastructurii energetice și critice a Ucrainei în această iarnă, pentru a forța capitularea Kievului înainte de primăvara lui 2027.

Mărturisirea vine chiar din tabăra rusă. Un blogger militar influent, apropiat de Kremlin, recunoaște că frontul este „static”, adică armata rusă nu a mai înregistrat practic câștiguri nete de teren în ultimele luni. Tot el cere ca loviturile să fie intensificate acum, cât mai există resurse, și avertizează că o astfel de campanie este costisitoare și nu poate dura la nesfârșit. Mai mult, îi oferă lui Putin și o justificare, susținând că este mai ieftin să produci drone decât să decretezi o nouă mobilizare. ISW apreciază că Putin ar putea încerca astfel să amâne o nouă mobilizare, pentru a vedea dacă această campanie de lovituri la distanță îi poate atinge obiectivele. Pierderile uriașe de pe front ar putea totuși să îl oblige să o decreteze chiar în această toamnă.

Ritmul loviturilor arată cât de serios este acest pariu. Până la 26 septembrie, Rusia lansase 2.730 de drone cu reacție în această lună, iar Ucraina reușise să intercepteze peste 1.500, adică aproximativ 55%. În doar o săptămână, Ucraina a fost lovită de peste 2.200 de drone de atac cu rază lungă, 1.650 de bombe planante și 38 de rachete, majoritatea balistice. Printre ținte se numără și fabricile ucrainene de drone. Unul dintre producători, Pegasus ARMS, a fost nevoit să suspende producția după ce atelierul său a fost lovit de două ori în aceeași lună.

Totul se reduce la o cursă contra timpului. Moscova mizează pe faptul că Ucraina nu poate opri toate dronele cu reacție și nu dispune de suficiente interceptoare Patriot pentru a gestiona amenințarea rachetelor balistice. Kievul mizează pe dronele interceptoare, pe care speră să le folosească în masă în câteva luni. ISW rămâne prudent și notează că nu este clar dacă Ucraina le poate produce la o scară suficientă înainte ca iarna să își arate efectele.

Ucraina recâștigă teren

Pe câmpul de luptă, raportul descrie o ofensivă rusă care întâmpină dificultăți tot mai mari, în timp ce forțele ucrainene reușesc să obțină câștiguri locale.

În nord, în regiunea Sumî, rușii au făcut unele progrese, însă în regiunea Harkiv nu au fost confirmate avansuri rusești. Propaganda lor a devenit și mai stângace, iar Ministerul Apărării de la Moscova a folosit aceleași imagini pentru a revendica, la câteva zile distanță, cucerirea unor localități diferite. Lângă Kupiansk, ucrainenii își mențin pozițiile sau avansează, iar sursele ruse se plâng că dronele ucrainene le complică atât atacurile, cât și aprovizionarea.

Cea mai interesantă evoluție este în Donbas, unde inițiativa ucraineană devine tot mai vizibilă. La Lîman, trupele ruse încearcă să efectueze o retragere prin luptă peste râul Jerebeț, fără să își abandoneze complet pozițiile de pe malul drept. Potrivit unei surse care monitorizează Gruparea de Vest a forțelor ruse, acestea întâmpină dificultăți în a face simultan cele două lucruri. La Ceasiv Iar, ucrainenii au înaintat în partea de sud-vest a orașului, ceea ce contrazice afirmațiile rusești privind controlul asupra localităților din vestul acestuia. La Kostiantînivka și Dobropillia, rușii se limitează la infiltrări, adică la grupuri mici strecurate printre pozițiile ucrainene, pe care apărătorii încearcă să le elimine.

În regiunea Dnipropetrovsk, ucrainenii au eliberat satul Perebudova și au intrat în Komar, unde contestă controlul rus asupra localității. Chiar milbloggerii ruși recunosc că acesta este unul dintre sectoarele în care forțele ruse întâmpină cele mai mari dificultăți. În sud, în regiunea Zaporojie, rușii nu au înregistrat avansuri în direcțiile analizate de ISW.

Oleșki, foametea în timpul ocupației

Cel mai grav episod din raport este cel din Oleșki, oraș ocupat de pe malul stâng al Niprului. Autoritățile ruse de ocupație au oprit livrările de alimente la sfârșitul anului trecut, iar în primăvara acestui an au plecat pur și simplu din oraș, lăsând populația în urmă.

Potrivit ministrului ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, oamenii au ajuns să mănânce iarbă și buruieni. Ucraina a trimis tone de alimente cu drone, iar forțele ruse au doborât dronele, fie pentru a împiedica populația să primească hrana, fie pentru ca soldații ruși să o poată lua. Potrivit autorităților ucrainene, în cadrul unei operațiuni recente au fost transportate cu drone aproximativ patru tone de alimente către 100 de locații din Oleșki.

Kremlinul nu a manifestat până acum interes pentru instituirea unui armistițiu umanitar local care să permită rezolvarea crizei. ISW descrie relația Rusiei cu teritoriile ocupate drept extractivă, brutală și interesată.

Donbasul și centura de fortărețe urbane

Pentru a înțelege de ce Moscova se încăpățânează în Donbas, ISW oferă conceptul de „Centură de fortărețe”. Este un șir de patru orașe mari, Sloviansk, Kramatorsk, Drujkivka și Kostiantînivka, împreună cu localitățile din jurul lor, dispuse de-a lungul unei axe de aproximativ 50 de kilometri. Înainte de invazia pe scară largă, aici trăiau peste 380.000 de oameni. Din 2014, Ucraina a investit timp, bani și resurse în fortificarea acestor orașe și în construirea unui sistem defensiv în jurul lor.

Argumentul ISW pornește de la experiența recentă a războiului. Rusia a avut nevoie de nouă luni pentru a cuceri Bahmutul, un oraș de 71.000 de locuitori, și de 22 de luni pentru campania de cucerire a Pokrovskului, un oraș de 60.000 de locuitori. Cele patru orașe ale centurii au în medie 93.000 de locuitori, iar cele mai mari dintre ele sunt Kramatorsk, cu 147.000, și Sloviansk, cu 105.000. Suprafața lor construită este de peste patru ori mai mare decât cea a Bahmutului și de peste șapte ori mai mare decât cea a Pokrovskului.

Dacă prețul plătit pentru două orașe de câteva zeci de mii de locuitori a fost atât de mare, cel cerut pentru cucerirea centurii ar fi, potrivit ISW, incomparabil mai mare. Și natura ține cu apărătorii. Râurile Doneț și Oskil protejează flancul nordic și îi obligă pe atacatori să se apropie frontal de pozițiile fortificate. Înălțimile le oferă ucrainenilor puncte de observație și poziții favorabile pentru amplasarea echipamentelor de comunicații folosite în războiul cu drone.

De aici vine concluzia ISW, anume că Moscova vrea să obțină la masa negocierilor ceea ce nu poate cuceri pe front, adică predarea centurii fără luptă. O asemenea cedare, avertizează analiștii, nu ar aduce neapărat pacea. Ar muta linia de start a unei eventuale următoare ofensive rusești pe un teren mult mai favorabil Moscovei.

Concluzii

La aproape cinci ani de la invazia pe scară largă, după pierderi uriașe pe front și în timp ce o nouă mobilizare de amploare este încă amânată, Putin forțează în continuare nota. Totul pentru o „victorie” în două entități separatiste create de Moscova în 2014 și anexate formal în septembrie 2022.

Rămâne întrebarea esențială. Să presupunem că Putin obține această victorie prin intermediul unui acord care le cere ucrainenilor să predea ceea ce Rusia nu a putut cuceri. Se va opri Putin în Donbas și va declara încheiat proiectul „Novorossia”? Sau, cu centura de fortărețe în spate și câmpia Niprului în față, va porni spre Herson și Zaporojie, pentru a-și îndeplini următorul obiectiv?

Ultimele trei decenii și mai bine oferă suficiente motive pentru această întrebare. Transnistria, Cecenia, Georgia și Donbasul arată că fiecare „ultimă revendicare” a Moscovei a fost urmată de noi obiective teritoriale și politice. Cei care le cer ucrainenilor să cedeze Donbasul „pentru pace” riscă să nu negocieze sfârșitul războiului, ci locul din care ar putea începe următorul.