EXCLUSIV Adevăratele motive pentru care Tiraspolul a abordat subiectul restituirii clădirilor în care funcționează liceele cu predare în limba română. Cum au folosit separatiștii școlile pentru a șantaja Chișinăul, persecutându-i pe copii, părinți și profesori timp de peste două decenii
La 24 septembrie 2026, a avut loc la Tiraspol o reuniune în formatul „1+1” între reprezentanții politici ai Chișinăului și așa-zișii ”oficiali” de pe malul stâng al Nistrului. Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, și pretinsul ministru de Externe al așa-zisei Transnistrii, Vitali Ignatiev, au discutat temele obișnuite: economia, drepturile omului și libertatea de circulație. Totuși, principalul rezultat a vizat o chestiune pe care Tiraspolul refuzase chiar și numai să o discute timp de ani și ani de zile.
Zisa parte transnistreană a convenit să continue lucrările la un mecanism de transfer al clădirii Liceului „Evrica” din Rîbnița în administrarea instituției de învățământ. Totodată, se mizează pe sprijinul partenerilor internaționali, care ar urma să ofere garanții de securitate pentru elevi și cadrele didactice, precum și granturi pentru renovarea clădirii. În ceea ce privește Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, Tiraspolul a acceptat să negocieze această chestiune pentru prima dată; până acum, problema liceului din Grigoriopol constituise un subiect închis pentru separatiștii Rusiei.
Chișinăul a descris situația legată de Rîbnița drept una aflată într-un „stadiu avansat”, iar pe cea privind Grigoriopolul – drept un „început promițător”.
În realitate, însă, situația e mai degrabă o mișcare forțată a unui regim separatist slăbit, care încearcă pur și simplu să câștige timp. Totodată, istoria acestor două licee constituie unul dintre cele mai sumbre capitole ale conflictului transnistrean, întrucât principalele victime au fost copiii. În cele ce urmează, vom puncta o serie de aspecte esențiale pentru o bună înțelegere a problemei.
La începutul anilor 2000, pe malul stâng al Nistrului încă funcționau școli cu predare în limba română și grafie latină. Acestea se aflau sub jurisdicția Ministerului Educației al Republicii Moldova și utilizau programele de învățământ din Republica Moldova. La un moment dat, această situație a devenit inacceptabilă pentru Tiraspol, iar pretinsele autorități separatiste au cerut trecerea la așa-zisa „limbă moldovenească” cu grafie chirilică și subordonarea față de pretinsul „Minister al Educației” de la Est de Nistru.
Liceul din Grigoriopol a fost primul vizat. În 2002, zisa administrație a orașului a emis un ultimatum: fie trecerea la alfabetul chirilic și la programele de învățământ locale, fie plecarea în Republica Moldova. Profesorii, părinții și elevii au refuzat. Pretinsele forțe de securitate locale au evacuat efectiv școala din clădire. De atunci, Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” funcționează în exil, în satul Doroțcaia. Elevii care locuiesc în Grigoriopol parcurg zilnic zeci de kilometri pentru a beneficia de educație în limba română. Să nu uităm asta.
În 2004, conflictul a reizbucnit cu o intensitate sporită. Apăsând din nou pedala românofobiei, Tiraspolul a lansat o campanie de amploare pentru închiderea școlilor cu predare în limba română. La Rîbnița, așa-zisele forțe de poliție și de securitate au luat cu asalt clădirea Liceului „Evrica” de pe Strada Gagarin. Profesorii și părinții s-au baricadat în interior, însă ușa a fost spulberată. Clădirea, în care Chișinăul investise peste 12 milioane de lei din fonduri publice, a fost confiscată, liceul fiind evacuat. De atunci, instituția își desfășoară activitatea în spații închiriate de la Uzina Metalurgică din Rîbnița (MMZ), improprii pentru procesul educațional: fără sală de sport, cantină sau grupuri sanitare moderne. Acțiuni similare au avut loc la Tiraspol și Bender (Tighina).
În dimineața zilei de 15 iulie 2004, pretinsa poliție transnistreană și agenți ai „securității statului” (adică, FSB-ul transnistrean) au luat cu asalt Școala nr. 20 din Tiraspol (devenită ulterior Liceul „Lucian Blaga”). Clădirea a fost parțial distrusă, iar mobilierul, manualele și arhivele au fost evacuate. De asemenea, părinții și profesorii care au încercat să intervină au fost evacuați cu forța din incintă. Directorul școlii, Ion Iovcev, a descris ulterior evenimentul drept „un atac asupra unei școli cu 600 de copii”.
În zisul Bender (adică, în Tighina românească batjocorită de ruși), situația a evoluat și mai dramatic. Pretinsa poliție a încercuit Liceul „Alexandru cel Bun” (fosta Școală nr. 19) și un internat pentru copii orfani. În interiorul clădirii se aflau polițiști moldoveni, în timp ce pretinsele forțe de securitate transnistrene se găseau în exterior. A urmat o confruntare tensionată care a durat câteva zile. Părinții, cadrele didactice și o parte dintre copii s-au baricadat în interior alături de polițiștii moldoveni, pentru a împiedica soluționarea conflictului prin utilizarea forței.
Pretinsele autorități separatiste au întrerupt alimentarea școlii cu energie electrică și apă. Asediul a durat mai bine de o lună. Oamenii au trăit în condiții insalubre și fără hrană adecvată. OSCE și UNICEF au încercat să livreze apă și alimente, însă așa-zisele forțe de securitate aflate sub comanda milițianului securistoid Vadim Krasnoselski, pe atunci șeful poliției din Bender (Tighina) și actualul „președinte” al așa-zisei Transnistrii, au blocat accesul organizațiilor internaționale la persoanele aflate sub asediu.
Abia sub o presiune internațională intensă, inclusiv interdicția impusă de UE unui număr de pretinși oficiali transnistreni, școlile din Tiraspol și Bender (Tighina) și-au reluat ulterior parțial activitatea, deși cu statutul de instituții „private”. Totuși, clădirile în care funcționau liceul „Evrica” și liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol au rămas sub controlul Tiraspolului.
Problema restituirii acestor clădiri s-a aflat pe agenda negocierilor cu separatiștii timp de decenii. Aceasta a fost abordată în cadrul formatului „5+2”, în grupurile de lucru pentru educație și în timpul reuniunilor în format „1+1”. Chișinăul a solicitat restituirea integrală și necondiționată a clădirilor și a terenurilor, garanții pe termen lung și încetarea presiunilor. Tiraspolul a replicat susținând că școlile trebuie să se înregistreze conform așa-zisei ”legislații” locale și să funcționeze în baza pretinselor programe de învățământ locale.
Totuși, la începutul anului 2025, pe fondul unei crize energetice acute, Chișinăul a condiționat, în premieră și cu fermitate, această chestiune de interesele practice ale Tiraspolului. După ce regiunea a rămas fără gaze rusești în urma sistării tranzitului prin Ucraina, Chișinăul a impus o serie de condiții pentru reluarea livrărilor.
Retrocedarea clădirii „Evrica” a fost una dintre condițiile pentru furnizarea de gaze în regiune. În acea perioadă, au avut loc primele vizite comune ale experților la Rîbnița din ultimii douăzeci de ani. S-au efectuat evaluări ale stării tehnice a unor clădiri abandonate de zeci de ani. Totuși, Tiraspolul a oferit doar asigurări verbale, nu și garanții scrise, iar ulterior a restricționat accesul experților la unele dintre obiectivele din Rîbnița. Între timp, în timp ce politicienii negociază, copiii continuă să plătească prețul unui conflict pe care nu ei l-au provocat.
În fiecare dimineață, elevii Liceului „Ștefan cel Mare” din Grigoriopol și din satele învecinate urcă în autobuze pentru a merge în satul Doroțcaia. Drumul dus-întors însumează o distanță de aproximativ 50 de kilometri. Traseul copiilor trece prin „puncte de control” separatiste.
Zilnic, elevii liceului sunt supuși unei proceduri umilitoare care implică verificarea documentelor și controlul bunurilor personale de către așa-zișii „grăniceri” transnistreni. Au existat cazuri în care copiilor li s-au confiscat manuale tipărite cu caractere latine, iar profesorii și părinții au fost reținuți pentru „împiedicarea activității organelor de ordine”. În septembrie 2026, Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” avea un efectiv de 320 de elevi.
Situația de la Rîbnița nu este nici ea mai bună. Liceul „Evrica” își desfășoară în continuare activitatea într-o clădire închiriată, care a găzduit anterior o grădiniță a uzinei metalurgice. Clădirea nu dispune de o sală de sport sau de o cantină corespunzătoare și oferă condiții inadecvate pentru procesul de învățământ. Elevii urmează cursurile în două schimburi, în spații înghesuite. Deși la Liceul „Evrica” învață 250 de copii, spațiul închiriat este mult prea mic pentru acest număr de copii; cu toate acestea, separatiștii refuză să ofere o alternativă sau să restituie liceului propria clădire, confiscată ilegal.
În ciuda tuturor acestor provocări, numărul persoanelor care doresc să studieze în aceste școli este în creștere. Părinții optează tot mai des pentru limba română și pentru programele de învățământ din Republica Moldova, întrucât văd un viitor pentru copiii lor în acest sistem.
În anul 2021, 1.573 de copii erau înscriși în cele opt școli cu predare în limba română care funcționează în regiunea nerecunoscută de nimeni, sub jurisdicția Chișinăului. Cinci ani mai târziu, în 2026, numărul total al elevilor înscriși a depășit pragul de 2000 pentru prima dată în ultimii 15 ani, ajungând la 2.041. La începutul anului școlar curent, potrivit viceprim-ministrului pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, această cifră depășise deja 2.100.
Pe 28 august, președinta Maia Sandu a semnat un decret prin care se acordă Ordinul de Onoare pentru șapte instituții de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană. Premiul recunoaște contribuția școlilor la educația și creșterea tinerei generații, precum și rezistența lor în condiții dificile.
Potrivit Biroului pentru Reintegrare, creșterea numărului de elevi din școlile cu predare în limba română, pe fondul unui declin demografic și al unei populații de copii în scădere în regiunea transnistreană, este un semn pozitiv.
„Aceste instituții reprezintă nu doar o alternativă educațională, ci și o garanție pentru viitor, asigurând accesul la o educație de calitate, în conformitate cu standardele naționale, europene și internaționale”, a precizat Biroul de Reintegrare într-un comunicat de presă.
Această creștere are loc pe fondul severei crize economice în care se scufundă regiunea nerecunoscută și al alinierii pretinsului sistem local de învățământ la standardele rusești. În fiecare an, tot mai multe familii aleg în mod conștient aceste școli, în ciuda presiunilor, a controalelor la punctele de trecere și a condițiilor precare de studiu.
Și totuși, de ce a acceptat Tiraspolul, pentru prima dată în istoria negocierilor, să discute problema sediului Liceului „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol?
Așa-zisa Transnistria se confruntă cu cea mai gravă criză economică din scurta și trista sa istorie: gazul rusesc gratuit nu mai este disponibil, producția industrială și activitatea economică sunt în declin, iar bugetul înregistrează un deficit acut, fără surse evidente de venituri pentru a-l acoperi.
Există însă un motiv mai profund, despre care pretinsele autorități de la Tiraspol preferă să nu discute deschis. Așa-zisa administrație locală este alarmată de numărul tot mai mare de copii care frecventează școli cu predare în limba română. În ultimii cinci ani, această cifră a crescut de la 1.573 la peste 2.100, o evoluție care a devenit deja o tendință constantă. Fiecare nou elev înscris la aceste licee reprezintă o familie care alege să respingă mincinoasa ”identitate transnistreană”. În cele din urmă, acest lucru ridică semne de întrebare cu privire la viitorul regimului separatist însuși.
Pretinsele autorități locale nu sunt interesate de acest lucru, întrucât, cu cât mai mulți copii aleg limba română și programa școlară din Republica Moldova, cu atât slăbește controlul lor asupra mentalității noii generații. Prin urmare, pretinsele autorități regionale au blocat ani la rând restituirea clădirilor, au creat obstacole și au încercat să elimine aceste școli românești din regiunea nerecunoscută de nimeni. Totuși, acum, având o economie practic în ruină și o dependență tot mai mare față de Chișinău, separatiștii sunt nevoiți să facă aceste concesii limitate.
Acesta nu este, sub nicio formă, un gest de bunăvoință din partea separatiștilor, ci doar o încercare a unui regim slăbit de a tărăgăna și mai mult procesul. La urma urmei, cedarea deplină a clădirilor și crearea unor condiții adecvate pentru aceste școli ar echivala cu recunoașterea faptului că vechiul control asupra educației pe malul stâng al Nistrului nu mai este absolut. Între timp, pe măsură ce aceste negocieri anevoioase cu separatiștii se prelungesc, sute de copii din Rîbnița și Grigoriopol continuă să parcurgă zeci de kilometri pentru a merge la școală în clădiri care nu oferă condițiile necesare procesului de educație
