EXCLUSIV | Cum folosește așa-zisa Transnistria munca deținuților pentru a acoperi deficitul de forță de muncă în pretinsele „servicii publice”
În așa-zisa Transnistria, deținuții fără un loc de muncă își vor putea executa acum pedepsele prestând muncă timp de opt ore pe zi, în loc de cele patru ore prevăzute anterior. Săptămâna trecută, pretinșii deputați ai așa-numitului „Soviet Suprem” au modificat normele privind munca corecțională pentru cetățenii condamnați din regiune. Cine va fi vizat, cum se va aplica măsura în practică și de ce a fost luată această decizie tocmai acum? Aflați din cele ce urmează.
La 23 septembrie 2026, membrii pretinsului parlament local au adoptat amendamente la zisul Cod de executare a pedepselor penale. Una dintre cele mai importante modificări vizează locuitorii din regiune condamnați de instanță la muncă corecțională care nu au un loc de muncă permanent sau oficial. Dacă anterior o persoană condamnată și fără loc de muncă putea fi obligată să presteze o astfel de muncă timp de maximum patru ore pe zi, această durată poate ajunge acum la opt ore – însă numai cu consimțământul scris al persoanei în cauză.
Expunerea de motive a ”legii” precizează că „aceasta va permite executarea mai rapidă a pedepselor și va îmbunătăți situația drepturilor omului în Transnistria”.
În plus, așa-zișii „deputați” au autorizat aplicarea sancțiunii muncii corecționale persoanelor angajate la firme private sau care prestează activități în baza unor contracte de drept civil. Totodată, pretinșii legiuitori au permis reținerea a până la 20% — sumă care se virează la buget — nu doar din salarii, ci și din orice remunerație primită în temeiul ”contractelor de drept civil”. Această prevedere se aplică persoanelor care au restanțe la plata pensiei alimentare, precum și locuitorilor din zonă care au primit amenzi substanțiale, datorate bugetului local, ce nu pot fi achitate integral într-o singură tranșă.
Ultima modificare a vizat clarificarea pragului de vârstă pentru condamnarea persoanelor la muncă corecțională. Locuitorii regiunii care au împlinit vârsta de 16 ani pot fi acum condamnați la muncă corecțională pe o perioadă de până la un an. Noile reglementări vor intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea lor ”oficială”.
De menționat că, în regiune, „munca corecțională” este o sancțiune dispusă de pretinsele instanțe locale ca alternativă la pedeapsa cu închisoarea. Persoana în cauză rămâne în libertate și locuiește la domiciliu, însă este obligată să muncească, o parte din veniturile sale fiind virată la bugetul așa-zisei ”republici” drept compensație pentru prejudiciul cauzat prin faptele sale. Noile reglementări îi vor viza în mod special pe cei care nu au un loc de muncă stabil sau oficial. Anterior, aceștia își puteau „prelungi” executarea pedepsei lucrând în schimburi de câte patru ore, de câteva ori pe săptămână. Acum, dacă doresc, aceste persoane își vor putea executa pedeapsa într-un interval de timp semnificativ mai scurt.
În practică, acest lucru înseamnă că o persoană condamnată, să zicem, la un an de muncă corecțională ar putea — teoretic — să își execute pedeapsă mult mai repede lucrând opt ore pe zi decât lucrând patru ore. Desigur, totul depinde de numărul de zile pe săptămână în care este obligată să muncească și de cât de constant este organizată activitatea.
Sancțiunea muncii corecționale este prevăzută de zeci de articole din pretinsul Cod penal local. Aceasta se aplică cel mai frecvent în cazul infracțiunilor ușoare sau de gravitate medie, atunci când ”instanța” consideră că individul poate fi reabilitat fără a fi izolat de societate. De regulă, măsura vizează infracțiuni precum furtul minor, însușirea ilegală de bunuri sau delapidarea, frauda, jaful simplu, exercitarea arbitrară a unui drept, tulburarea ordinii publice, neplata pensiei alimentare și anumite încălcări ale normelor rutiere soldate cu consecințe negative.
Durata muncii corecționale variază de la două luni la doi ani. Instanța decide dacă aplică munca corecțională, o amendă, munca în folosul comunității sau o sancțiune mai severă. În caz de sustragere cu intenție de la executarea muncii corecționale, ”instanța” poate înlocui restul pedepsei cu o sancțiune mai severă, inclusiv cu pedeapsa închisorii cu executare.
Conform statisticilor pretinsului Serviciu Penitenciar de Stat din regiunea nerecunoscută de nimeni, la data de 1 ianuarie 2025, în evidența așa-ziselor organe de supraveghere figurau 578 de persoane care executau pedepse sub formă de muncă corecțională obligatorie; prin comparație, la începutul anului 2024, numărul acestor condamnați era de 872. Totuși, concomitent cu scăderea numărului de persoane condamnate la muncă corecțională obligatorie, regiunea s-a confruntat cu o agravare a deficitului de forță de muncă în sectorul serviciilor ”municipale”.
Pretinsele autorități locale, în colaborare cu așa-zisele organe de supraveghere a executării pedepselor, stabilesc tipul de muncă pe care trebuie să îl presteze persoanele condamnate. În practică, este vorba aproape întotdeauna despre curățarea străzilor, a curților și a spațiilor aferente zonelor rezidențiale; amenajarea și înverzirea spațiilor verzi; lucrări de salubrizare; îndepărtarea gunoiului și a zăpezii; prestarea de munci manuale în serviciul ”municipalităților”; precum și activități în cimitire. Cu alte cuvinte, acestea sunt cele mai nepopulare și solicitante din punct de vedere fizic activități – genul de muncă pe care locuitorii din zonă refuză să o presteze.
Persoanele condamnate la muncă corecțională nu sunt repartizate pe posturi care necesită o calificare deosebită. Adesea, acestea sunt trimise să lucreze în sectorul așa-ziselor servicii municipale din regiune. Pretinsul sistem penal este conceput astfel încât activitatea prestată să fie simplă și ușor de supravegheat, fiind totodată cu adevărat utilă orașului. Supravegherea este asigurată de pretinsele organisme de control penal, care monitorizează numărul de ore lucrate, verifică prezența și pot iniția modificarea regimului de executare a pedepsei în cazul unor încălcări repetate.
Între timp, o criză de personal persistă de câțiva ani în sectorul locuințelor și al serviciilor comunale din regiune. Așa-zisa Transnistria se confruntă cu o penurie acută de măturători stradali, îngrijitori de spații verzi și lucrători în salubritate. Potrivit pretinsului serviciu local de ocupare a forței de muncă, sectorul locuințelor și al serviciilor comunale din ”republică” duce lipsă de aproximativ 500 de lucrători. În cele mai mari orașe, este ocupat doar un procent de 20–30% din necesarul de personal pentru salubritate.
Situația este deosebit de critică în Tiraspol, așa-zisa capitală a regiunii nerecunoscute de nimeni: din cauza lipsei de personal, doar 45 din cele 245 de străzi beneficiază de curățenie regulată. În vara anului 2026, doar 14 persoane erau angajate pentru cosirea ierbii în întreaga ”capitală”, față de un necesar total de 48.
Locuitorii din zonă sunt reticenți să lucreze în sectorul gospodăririi urbane și al ”serviciilor publice” din cauza salariilor mici și a condițiilor de muncă dificile. De exemplu, un măturător stradal câștigă aproximativ 2.800 de ruble locale (147 €) pentru un schimb obișnuit. Pentru a câștiga aproape 5.000 de ruble (263 €), o persoană trebuie să măture străzile și să colecteze gunoiul de dimineața până târziu în noapte. Prin urmare, străzile orașelor din regiune sunt curățate de persoane în vârstă, de elevi angajați pe perioada verii sau de persoane condamnate la muncă corecțională.
Totodată, cazarea deținuților în colonii penitenciare reprezintă o povară costisitoare pentru un buget care se confruntă deja cu un deficit major. Potrivit estimărilor apărătorilor drepturilor omului din Republica Moldova, costul zilnic per deținut este de aproximativ 157 de lei moldovenești. Având în vedere o medie de circa 1000 de persoane condamnate la executarea pedepsei cu închisoarea, numai costurile directe legate de detenția acestora depășesc cu ușurință 35 de milioane de ruble transnistrene (1,85 milioane de euro) pe an.
În total, bugetul local pentru anul 2026 a alocat 121 de milioane de ruble (6,3 milioane de euro) pentru instituțiile penitenciare. Această sumă acoperă cheltuielile de întreținere a deținuților, salariile personalului, reparațiile penitenciarelor, costurile pentru utilități și achiziția de combustibil.
În aceste circumstanțe, noile amendamente la pretinsul Cod de executare a pedepselor par pe deplin logice. Cu cât mai puține persoane își execută pedeapsa în spatele gratiilor și cu cât mai multe muncesc în stare de libertate, cu atât mai ușoară devine povara asupra unui buget deja tensionat.
Având în vedere criza economică acută cu care se confruntă regiunea pentru al doilea an consecutiv, este de așteptat ca pretinsele instanțe să înlocuiască tot mai frecvent pedepsele efective cu închisoarea prin muncă corecțională sau muncă obligatorie în viitorul apropiat. Noul mecanism, care prevede o zi de lucru de opt ore, creează premisele tocmai pentru o astfel de abordare. În practică, regiunea nerecunoscută obține o forță de muncă suplimentară pentru activități care, altfel, ar rămâne neefectuate, economisind totodată resurse prin reducerea costurilor de întreținere a deținuților în colonii penitenciare.
Totodată, rămâne întrebarea în ce măsură acel „consimțământ scris” se va dovedi a fi cu adevărat voluntar în practică. Deși ”legea” permite refuzul, în realitate, decizia unei persoane de a nu accepta un regim de lucru mai intens ar putea fi interpretată de inspectorat drept o lipsă a unei intenții reale de îndreptare – un factor care ar putea, în cele din urmă, să influențeze deciziile așa-zisei instanțe pe viitor.
