Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicațiiRegiunea transnistreană

VIDEO | Maia Sandu: Republica Moldova este pregătită să închidă deja unele capitole de aderare la UE. Ținta rămâne 2028, iar dosarul transnistrean nu ar trebui să țină procesul pe loc

Republica Moldova a ajuns, din punct de vedere tehnic, în situația în care ar putea închide negocierile pe unele capitole de aderare la Uniunea Europeană, chiar dacă procesul formal nu a avansat încă în același ritm. Președinta Maia Sandu afirmă că obiectivul Chișinăului rămâne pregătirea țării pentru semnarea tratatului de aderare până la sfârșitul anului 2028 și spune că autoritățile așteaptă deciziile formale ale UE pentru a trece la următoarele etape. Într-un interviu acordat CaleaEuropeană.ro, șefa statului s-a referit și la una dintre marile necunoscute ale procesului, regiunea transnistreană, declarându-se convinsă că, împreună cu partenerii europeni, va fi identificată o formulă prin care conflictul să nu tergiverseze integrarea europeană a Republicii Moldova.

Președinta a precizat că Republica Moldova își îndeplinește angajamentele asumate în fața cetățenilor, dar a subliniat că respectarea calendarului de aderare depinde atât de eforturile autorităților de la Chișinău, cât și de deciziile Uniunii Europene.

„Noi muncim mult și cu toată responsabilitatea pentru ca să reușim să îndeplinim angajamentele pe care ni le-am asumat în fața cetățenilor. Noi am promis că vom reuși să pregătim țara pentru semnarea tratatului de aderare în 2028. Bineînțeles că acest angajament sau îndeplinirea lui depinde nu doar de noi, ci și de Uniunea Europeană, și suntem gata să deschidem negocierile pe toate grupurile de capitole și sperăm ca până la sfârșitul acestui an să vedem deciziile formale ale Uniunii Europene, așa încât să putem să mergem la etapa următoare”, a afirmat Maia Sandu.

Șefa statului a subliniat că, în unele domenii, pregătirea tehnică a Chișinăului este deja mai avansată decât etapele formale ale negocierilor.

„Noi, tehnic, suntem gata, chiar dacă nu am reușit să deschidem negocierile pe toate grupurile de capitole. Tehnic, suntem gata să închidem negocierile pe anumite capitole, dar nu putem face acest lucru atât timp cât nu există decizia formală. Agenda noastră internă presupune pregătirea Republicii Moldova pentru semnarea tratatului de aderare către sfârșitul anului 2028″, a declarat Sandu.

Întrebată despre propunerile Comisiei Europene privind reformarea Uniunii în perspectiva viitoarelor extinderi, Maia Sandu a spus că autoritățile de la Chișinău înțeleg preocupările statelor membre și posibilitatea introducerii unor mecanisme care să garanteze continuarea reformelor și după aderare. Obiectivul Republicii Moldova rămâne însă obținerea statutului de membru cu drepturi depline.

„Noi înțelegem că există anumite îngrijorări în rândul statelor membre și înțelegem necesitatea unor măsuri de salvgardare. Este firesc. Și în România au existat anumite elemente unde monitorizarea a continuat și după aderare. Bineînțeles că noi optăm pentru calitatea de membru cu drepturi depline și muncim ca să demonstrăm că ceea ce construim noi aici este durabil. Dar sunt sigură că, după aderare, sper să se întâmple cât mai repede -, statele membre vor vrea să vadă continuitatea îmbunătățirilor și este firesc să fie așa”, a declarat Maia Sandu.

Un alt subiect abordat în interviu a fost posibilitatea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană în condițiile în care regiunea transnistreană nu se află sub controlul autorităților constituționale. Maia Sandu a declarat că obiectivul Chișinăului este soluționarea pașnică, graduală și durabilă a conflictului și că problema este discutată cu instituțiile europene. Potrivit președintei, există progrese în integrarea economică a regiunii, în timp ce dimensiunea politică a reintegrării rămâne mai complicată.

„Noi urmărim rezolvarea pașnică, graduală și durabilă a conflictului transnistrean. Impedimentul principal este prezența ilegală a trupelor ruse. Chiar dacă riscurile de securitate sunt mici din această perspectivă, există totuși o problemă atât timp cât este o armată ilegală acolo. Sunt sigură că o să reușim să identificăm, împreună cu partenerii din instituțiile europene, o formulă care să nu tergiverseze procesul de integrare europeană a Republicii Moldova”, a spus Sandu.

Întrebată despre posibilitatea aplicării unui model asemănător celui din Cipru, șefa statului nu a oferit detalii, subliniind că situația rămâne în evoluție și ar putea fi influențată inclusiv de eventualele negocieri de pace privind Ucraina.

„Nu aș vrea să intrăm în aceste discuții pentru că, pe de o parte, avem discuții cu Bruxelles-ul, iar, pe de altă parte, evident, anumite lucruri trebuie să se întâmple aici. Situația se poate schimba, ar putea să apară și o oportunitate în contextul eventualelor negocieri de pace în Ucraina. Deci este un subiect deschis, dar un subiect în evoluție”, a menționat șefa statului.

Procesul de aderare cuprinde 33 de capitole de negociere, grupate în șase clustere. Până acum, Republica Moldova a deschis două dintre acestea. Primul, „Valori fundamentale”, a fost deschis în iunie, iar cel privind „Relațiile externe”, în iulie.

Alte două clustere, Clusterul 2 – „Piața internă” și Clusterul 3 – „Competitivitate și creștere incluzivă”, ar urma să fie deschise săptămâna viitoare, iar celelalte două – până la sfârșitul anului, potrivit președintelui Consiliului European, Antonio Costa.

Propunerile Comisiei Europene privind pachetul de extindere urmează să fie discutate la reuniunea Consiliului European din 15-16 octombrie.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button