Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicațiiRegiunea transnistreanăTop 1

EXCLUSIV Reintegrare silențioasă: așa-zisa Transnistria introduce contracte obligatorii de furnizare a agentului termic pentru agenții economici, după modelul din Republica Moldova

Parlamentul-fantomă de la Tiraspol lucrează la noi modificări ale pretinsului Cod Civil local. Așa-zișii legiuitori intenționează să impună proprietarilor de spații nerezidențiale, situate în interiorul blocurilor de locuințe, obligația de a achita contravaloarea energiei termice consumate. Interesant este că o reglementare similară este în vigoare, de nouă ani, în „vecina” Republica Moldova.

În ce măsură acești așa-ziși deputați contribuie la reintegrare, obligând spațiile comerciale de la parterul imobilelor să plătească pentru încălzire în aceleași condiții ca locatarii obișnuiți?

La 7 octombrie 2026, pretinsul parlament al așa-zisei Transnistria a adoptat, în primă lectură, amendamente la închipuitul Cod civil local. Conform acestor modificări, proprietarii spațiilor nerezidențiale din blocurile de locuințe nu se vor mai putea sustrage de la plata pentru încălzire. De regulă, este vorba despre spații situate la parter, în care funcționează magazine, birouri, farmacii, saloane de înfrumusețare și alte unități comerciale.

Modificările aduse pretinsului Cod Civil din așa-zisa Transnistria reflectă, în mare măsură, această inițiativă, fiind însă adaptate la specificul represiv al regiunii nerecunoscute de nimeni pe plan internațional. Proprietarii de afaceri din așa-zisa Transnistria nu vor încheia personal niciun fel de contracte; pretinsul „stat” se va ocupa de tot în numele lor. Dar cum a apărut această problemă?

Practica amplasării de magazine, farmacii, saloane de coafură și birouri la parterul blocurilor de locuințe din așa-zisa Transnistria a prins contur încă din anii ’90 și 2000. După prăbușirea URSS, o parte semnificativă a fondului locativ a trecut în proprietate privată. Multe apartamente de la parter au fost, treptat, reclasificate drept spații nerezidențiale.

Procedura de transformare a unui spațiu rezidențial într-unul nerezidențial era relativ accesibilă. Proprietarul obținea o autorizație, amenaja o intrare separată dinspre stradă și începea să utilizeze spațiul în scopuri comerciale. Având în vedere numărul limitat de centre comerciale și clădiri destinate exclusiv activităților economice, parterele blocurilor de locuințe au devenit, în mod natural, sedii pentru micile afaceri.

”Statul” inventat de separatiștii Rusiei nu a interzis acest proces; dimpotrivă, l-a încurajat. Drept urmare, un număr semnificativ de mici unități comerciale, saloane de prestări servicii și birouri funcționează în prezent la parterul sau la demisolul clădirilor din toate orașele din așa-zisa Transnistria. Multe dintre acestea există de decenii și au devenit o parte familiară și consacrată a infrastructurii urbane.

Situația spațiilor de la parter în Republica Moldova este foarte asemănătoare. Și acolo, un număr mare de apartamente au fost transformate în spații nerezidențiale în anii ’90 și 2000. Astăzi, în Chișinău, Bălți și în alte orașe, un număr mare de magazine, farmacii, saloane și birouri funcționează la parterul blocurilor de locuit. Problema costurilor neachitate pentru încălzirea acestor spații a existat și acolo, însă a fost soluționată în anul 2017.

Din punct de vedere tehnic, este practic imposibilă deconectarea unui spațiu nerezidențial situat la parterul unui bloc de locuințe de la sistemul comun de încălzire. În același timp, proprietarul unui astfel de spațiu avea deplinul drept de a nu încheia un contract cu furnizorul de energie termică și, prin urmare, de a evita plata pentru încălzire – întrucât legea nu prevedea altfel. Drept urmare, furnizorii de energie termică din așa-zisa Transnistria au înregistrat pierderi financiare directe.

Pretinșii ”parlamentari” transnistreni, care elaborau amendamente la zisul Cod Civil, recunosc în mod explicit această situație: un spațiu nerezidențial primește, în fapt, energie termică prin intermediul coloanelor comune de încălzire ale clădirii, însă proprietarul poate renunța la contractul de furnizare a serviciului, evitând astfel plata pentru căldură. Republica Moldova a eliminat această lacună legislativă în urmă cu nouă ani, în timp ce așa-zisa Transnistria abia acum începe să abordeze problema.

În 2017, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat „Regulamentul privind furnizarea energiei termice”. Conform acestui document, în cazul în care un bloc de locuințe conține spații cu destinație non-rezidențială, furnizorul de energie termică este obligat să încheie un contract separat, în formă scrisă, cu fiecare proprietar (sau chiriaș) al unor astfel de spații. O condiție obligatorie a contractului este instalarea unui contor de energie termică separat. Dacă instalarea unui contor nu este fezabilă din punct de vedere tehnic, administratorul clădirii repartizează volumul de energie termică pe baza unor norme stabilite. Astfel, de nouă ani încoace, în Republica Moldova, proprietarii spațiilor comerciale situate la parter nu se mai pot sustrage de la plata energiei termice.

Conform statisticilor pretinsului Minister al Dezvoltării Economice din așa-zisa Transnistria, în regiune există aproximativ 7.000 de spații nerezidențiale situate în interiorul blocurilor de locuințe. Aceste proprietăți au fost transformate din spații rezidențiale în spații nerezidențiale la începutul anilor 2000, perioadă marcată de o intensificare a dezvoltării afacerilor la parterul clădirilor rezidențiale cu mai multe etaje. Marea majoritate a acestor spații se află în Tiraspol (aproximativ 3.500) și Bender/Tighina (aproape 1.800). Restul sunt distribuite în Rîbnița, Dubăsari, Slobozia și alte localități mai mici.

De menționat că așa-zisul Minister al Dezvoltării Economice” de la Tiraspol nu deține date privind numărul spațiilor utilizate în scopuri comerciale și al celor care au rămas neocupate ani la rând. Cu toate acestea, tocmai aceste 7.000 de imobile vor face acum obiectul unei noi reglementări care impune încheierea unui contract obligatoriu de furnizare a agentului termic – așa cum am specificat, regula e aplicată deja în Republica Moldova de nouă ani.

Pretinșii ”parlamentari” din așa-zisa Transnistria intenționează să adopte aceste modificări înainte de începerea sezonului de încălzire. Odată ce ”legea” va intra în vigoare, proprietarii spațiilor comerciale situate în clădiri rezidențiale vor fi obligați să plătească pentru încălzire; contractul se va încheia automat, fără a fi necesar consimțământul acestora. Furnizorii de energie termică vor avea dreptul de a emite facturi și, dacă va fi cazul, de a recupera eventualele datorii prin intermediul pretinselor instanțe de judecată, cu sprijinul așa-zișilor executori judecătorești.

În acest context, reprezentanții micilor întreprinderi din așa-zisa Transnistria au ridicat deja o serie de întrebări:

– Cum vor fi calculate costurile pentru încălzire în cazul în care un spațiu nu dispune de un dispozitiv individual de măsurare?

– Se vor aplica taxe spațiilor libere care nu sunt utilizate de către proprietar?

– Va putea un proprietar să conteste suma indicată pe o factură?

Totuși, proprietarii de spații comerciale vor primi răspunsuri la aceste întrebări abia după ce guvernul-fantomă de la Tiraspol va aproba termenii contractului-tip, iar ”actul normativ” va fi adoptat în a doua lectură. Este chiar posibil ca respectivul contract-tip să nu fie niciodată publicat oficial, iar textul acestuia să fie accesibil doar proprietarilor de spații nerezidențiale.

În această regiune nerecunoscută de nimeni, nu au loc consultări cu reprezentanții așa-zisei societăți civile sau ai mediului de afaceri înainte de adoptarea deciziilor pretins administrative. Prin urmare, locuitorii din așa-zisa Transnistria sunt puși întotdeauna în fața faptului împlinit – acest lucru se întâmplă abia după ce politrucii separatiști au luat deja deciziile, fără a ține cont de opiniile celor vizați de acestea.

”Legea” care se adoptă în prezent elimină o lacună legislativă mai veche, care permitea spațiilor comerciale din clădirile rezidențiale să beneficieze de căldură în mod gratuit. Totodată, este imposibil de ignorat faptul că așa-zisa Transnistria adoptă, treptat, reglementări care sunt în vigoare în Republica Moldova de multă vreme. În timp ce politicienii vorbesc despre „independență”, iar ”presa” locală (adică, propaganda de casă a separatiștilor) desfășoară campanii informaționale de amploare împotriva reintegrării, pretinșii ”deputați” și ”oficialii” din așa-zisul guvern local își aliniază, în mod discret, „legislația” la cea a Republicii Moldova.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button