Șoferul care a provocat în această dimineață, un accident rutier grav în apropierea orașului Cupcini, raionul Edineț, era în stare avansată de ebrietate

Șoferul care a provocat în această dimineață, un accident rutier grav în apropierea orașului Cupcini, raionul Edineț, era în stare avansată de ebrietate. Potrivit Inspectoratului de Poliție, bărbatul de 37 de ani, originar din Dondușeni, aflat la volanul unui automobil Volkswagen, a pierdut controlul mașinii și a lovit din spate un tractor care circula regulamentar.
Svetlana Talpă, ofițerul de presă al IP Edineț, a declarat pentru Realitatea.md că șoferul se deplasa pe traseul M5, în direcția orașului Cupcini, acesta nu s-ar fi isprăvit cu conducerea vehiculului și, în rezultat, acesta a tamponat din spate un tractor , condus de un bărbat de 57 de ani, locuitor al raionului Edineț, care se deplasa regulamentar în aceeași direcție.
„În urma accidentului, șoferul de la Volkswagen a fost transportat la Spitalul Raional Edineț. Fiind supus testării alcoolscopice, s-a stabilit o concentrație de vapori de alcool în aerul expirat de 1,55 mg/l”, a declarat, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Edineț, Talpă Svetlana.
Alte circumstanțe ale cazului sunt în curs de stabilire.