Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Absolvenții de licee susțin azi examenele la limbile română și rusă. La probe participă peste 15700 de elevi

Absolvenții de licee susțin azi examenele de bacalaureat la limba de instruire la care participă 15 731 de candidați. Aproximativ 12 900 susțin proba la Limba și literatura română, iar 2 835 – proba la Limba și literatura rusă.

În total, în acest an, la sesiunea de bacalaureat, care va dura până în 20 iunie, participă 18000 de elevi. Probele sunt susținute în 91 de centre de bacalaureat.

Primul examen a avut loc în 3 iunie, când 3 225 de candidați care au studiat în clasele cu predare în limbile minorităților naționale au susținut proba la Limba și literatura română.

Urmează, în 10 iunie, examenul la limba străină pentru 16 521 de candidați, dintre care 13 592 vor scrie proba la Limba engleză, 2 793 – la Limba franceză, 77 – la Limba germană, 33 – la Limba italiană, 19 – la Limba turcă și 7 – la Limba spaniolă.

La cea de-a patra probă de examen, care se va desfășura vineri, 13 iunie, vor participa 17 410 candidați. Dintre aceștia, 7 664 candidați de la profilul real vor susține proba de examen la Matematică, 8 920 de candidați de la profilul umanist – proba la Istoria românilor și universală, 294 de candidați de la profilul sport și 546 de candidați de la profilul arte vor susține probele corespunzătoare profilului.

Proba de examen pentru disciplina la alegere va fi organizată marți, 17 iunie. La aceasta vor participa 16 018 candidați, dintre care 9 525 vor susține proba la Geografie, 2 213 – la Chimie, 1 571 – Istoria românilor și universală, 1 087 – la Biologie, 965 – la Informatică, 430 – la Matematică și 227 – la Fizică.

Sesiunea de bacalaureat se va încheia vineri, 20 iunie, cu proba de examen la limba maternă, la care vor participa 468 de candidați în 12 centre de bacalaureat. Dintre aceștia, 248 candidați vor susține proba la Limba și literatura găgăuză, 173 de candidați – proba la Limba și literatura bulgară, iar 47 de candidați vor susține proba la Limba și literatura ucraineană.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button