Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ExternePublicații

Kirghizii l-au dat jos pe Lenin. Cel mai mare monument al liderului bolșevic din Asia Centrală a fost demontat

Autoritățile din Kîrgîzstan au demontat sâmbătă cel mai înalt monument al liderului revoluției bolșevice Vladimir Lenin din Asia Centrală, situat în Oș, al doilea oraș ca mărime din fosta republică sovietică, aliată a Rusiei.

Potrivit primăriei orașului, monumentul va fi mutat, iar în loc va apărea „un drapel kîrgîz pe un catarg înalt de 95 de metri.

Monumentul de bronz măsura în total 23 de metri, cu tot cu piedestal, făcându-l cel mai înalt monument al lui Lenin din Asia Centrală care nu a fost demontat după căderea URSS în 1991 și unul dintre cele mai înalte din lume, scrie Agerpres.

Statuia a fost îndepărtată în timpul nopții, iar fotografii rare ale unor amatori o arată „culcată” în piața centrală a orașului, vizavi de primărie.

Această operațiune „nu ar trebui politizată”, potrivit primăriei din Oș, care a citat exemple de ”orașe ruse în care monumentele lui Lenin au fost și ele demontate sau mutate”.

”Aceasta este o practică comună care vizează îmbunătățirea aspectului arhitectural și estetic al orașelor”, consideră primăria.

Rusia, aliată a Kîrgîzstanului unde menține baze militare, încearcă să-și mențină influența în fața prezenței tot mai mari a Chinei și a Occidentului, subliniind trecutul comun sovietic care unește ambele țări.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button