Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

DOCUMENT Supectată de asociere cu Vlad Plahotniuc, compania Grand Oil ratează excluderea din lista neagră SIS

Compania Grand Oil, deținută de offshorul cipriot Alkiniaco Investments LTD,  ratează excluderea din „lista neagră” a companiilor afiliate lui Vlad Plahotniuc, supus sancțiunilor internaționale. Curtea de Apel Centru a respins ca fiind neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ înaintată de companie împotriva Serviciului de Informații și Securitate (SIS), în care cere  să fie scoasă din lista persoanelor în privința cărora există suspiciuni de asociere cu persoane supuse sancțiunilor. Totuși, hotărârea poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie, în termen de două luni, scrie anticorupție.md.

Comisia pentru Situații Excepționale (CS) a extins lista persoanelor afiliate trio-ului supus sancțiunilor internaționale Șor-Plahotniuc. Astfel, sute de persoane și firme au fost incluse  în „black list-ul” local. În lista cu persoane juridice care au interdicți la tranzacții se numără Grand Oil, care potrivit SIS, este afiliată lui Vlad Plahotniuc.

Conform unei investigații RISE Moldova, compania Grand Oil SRL a fost înregistrată în Chișinău în martie 2014, având un capital social de 5.400 de lei. Exact o lună mai târziu, capitalul Grand Oil SRL este majorat până la 67 milioane de lei, din contul introducerii în capitalul social a 10 benzinării. Cu trei stații, amplasate în Bălți, în Călărași și la periferia or. Nisporeni, a contribuit Constarexim SRL.  Restul șapte – trei în or. Chișinău, două în s. Țânțăreni, r. Anenii Noi, și două în s. Peresecina, r. Orhei – au fost aduse de Finpar Invest SRL. Astfel, Alkiniaco Investments LTD se alege doar cu 0,008%, iar Constarexim SRL ia 22,9%. Partea leului de 77% îi revine Finpar Invest SRL, companie afiliată oligarhului Vlad Plahotniuc. Două luni mai târziu toate cotele sunt vândute asociatului minoritar, Alkiniaco Investments LTD.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button