Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ExternePublicații

Șefa Comisiei Europene, optimistă în contextul așteptărilor de la Summitul NATO de la Haga: Europa apărării s-a trezit în sfârșit

Europa apărării s-a trezit în sfârșit în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Declarația a fost făcută de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, înaintea summitului NATO de la Haga, adăugând că Europa trebuie să-și continue eforturile în termeni de inovare și finanțare.

„Întreaga Europă se confruntă cu un context internațional în schimbare (…) Arhitectura de securitate pe care ne-am bazat timp de patru decenii nu mai poate fi considerată ca sigură. Este o mișcare tectonică care se produce o dată într-o generație. Dar în ultimele luni Europa a trecut la acțiune, acțiune care părea de negândit cu doar un an în urmă”, a spus Ursula von der Leyen la Forumul industriei de apărare care are loc marți, pe marginea summitului NATO, citată de Agerpres.

„Europa apărării s-a trezit în sfârșit. Mâine (miercuri – n.r.), summitul va stabili noi ținte istorice de cheltuieli pentru aliații NATO”, a adăugat șefa Comisiei Europene.

Membrii Alianței Nord-Atlantice au drept scop alocarea a 5% din PIB pentru cheltuielile de apărare – din care 3,5% cheltuieli militare propriu-zise și 1,5% legate de apărare – în orizontul anului 2035.

La rândul său, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus la același eveniment că Europa și SUA trebuie să coopereze pentru a răspunde provocării reînarmării.

„Astăzi, avantajul militar al NATO este provocat agresiv de o Rusie care se reînarmează rapid, susținută de tehnologie chineză și înarmată cu arme iraniene și nord-coreene. Trebuie să fim uniți, să inovăm și să livrăm și despre asta este acest forum’”, a mai spus el.

„Numai Europa și America de Nord se pot ridica la înălțimea provocării reînarmării”, a adăugat Rutte.

Președintele Volodimir Zelenski, care a luat și el cuvântul la Forumul industriei de apărare, le-a cerut aliaților să crească investițiile în producția de apărare din Ucraina. În același timp, el i-a îndemnat pe aceștia să vizeze componentele străine pe care Rusia le folosește pentru producția de arme.

„Vă rog, să ne asigurăm că potențialul nostru de apărare și al partenerilor noștri lucrează în avantajul păcii, nu al nebuniei Rusiei”, a spus el.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button