Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe recente a comisiei și urmează să fie supusă votului plenului Legislativ.
Cei doi magistrați dețin deja calitatea de judecători ai Curții Constituționale, iar legea permite reconfirmarea acestora pentru un nou mandat de șase ani, cu condiția să fie propuși de aceeași instituție care i-a numit anterior – în acest caz, Parlamentul Republicii Moldova.
Amintim că săptămâna trecută, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat printr-o postare pe rețelele de socializare că Liuba Șova și Nicolae Roșca vor fi înaintați pentru un nou mandat de judecători la Curtea Constituțională.
Judecătorii CC se numesc pentru o perioadă de 6 ani, sunt independenți în exercitarea mandatului și se supun numai Constituției. Conform legii cu privire la Curtea Constituțională, Parlamentul desemnează 2 membri în CC, începând cu 3 luni înainte de expirarea mandatului.