CEC modifică regulamente și acreditează noi observatori pentru alegerile parlamentare din toamnă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat modificarea a două acte normative interne subsecvente legii electorale și a acreditat observatori naționali pentru monitorizarea scrutinului din această toamnă, programat pentru 28 septembrie.
Principalele modificări vizează Regulamentul privind reflectarea alegerilor de către instituțiile mass-media, aprobat anterior. Ajustările țin de actualizarea termenilor redacționali, modalitatea de evidențiere a programelor audiovizuale cu relevanță electorală, termenele-limită pentru depunerea declarațiilor și procedurile de notificare a autorității electorale și a Consiliului Audiovizualului în perioada campaniei. Modificările vin în urma consultărilor cu furnizorii de servicii media și cu Consiliul Audiovizualului.
Totodată, membrii CEC au aprobat modificări redacționale și de conținut la Regulamentul privind particularitățile de înregistrare a participanților la referendum.
CEC a acreditat 5 persoane în calitate de observatori naționali din partea Asociației Obștești „Asociația pentru Democrație Participativă – ADEPT”, care vor monitoriza alegerile parlamentare programate pentru 28 septembrie 2025.