Tauber mulțumește protestatarilor „curajoși”, în timp ce unii erau plătiți cu bani gheață

Deputata Marina Tauber, judecată pentru finanțarea ilegală a fostului partid Șor, a mulțumit public protestatarilor care au venit luni în fața Judecătoriei Buiucani. Deși mesajul său a fost unul emoțional și plin de patos patriotic, realitatea din teren scoate la iveală o altă fațetă a manifestației: trei persoane au fost surprinse în timp ce distribuiau bani participanților, într-un caz de finanțare ilegală a protestelor, confirmat de Poliție.
„Am simțit din nou sprijinul dumneavoastră, pentru care sunt profund recunoscătoare și impresionată de oamenii curajoși și puternici care au venit la Judecătoria Buiucani, unde PAS a organizat un spectacol al fărădelegii”, a declarat Tauber pe rețelele de socializare.
În mesajul său, Tauber a vorbit despre „un regim care își pierde controlul” și a susținut că oamenii veniți în fața instanței sunt „forța vie care nu poate fi zdrobită nici cu bastoane, nici cu dosare fabricate”. Aceasta a încercat să inverseze narațiunea, acuzând puterea de „isterie” și „abuzuri”.
„În astfel de momente, înțelegi că tot ce facem împreună cu colegii din blocul „Victorie” nu este în zadar. Poporul nostru nu poate fi păcălit sau intimidat; ei văd cine reprezintă adevărul și dreptatea și cine este manipulat de păpușarii din Bruxelles și de mașinăria represiunii. Ieri, puterea și-a arătat din nou adevărata față”,
Marina Tauber se arată nedumerită de ce polițiștii au reținut câțiva participanți, fără explicații, fără temei – doar pentru că au venit să o susțină. În același timp, Inspectoratul General al Poliției a anunțat inițierea unui proces penal, după ce două femei și un bărbat au fost reținuți și audiați pentru distribuirea de bani către protestatari, o practică ce contravine legii privind întrunirile publice și poate fi încadrată la „corupție electorală”.