Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Și Olesea Stamate candidează independent la alegerile parlamentare

Fosta deputată și ministră a Justiției, Olesea Stamate, a anunțat că va candida independent la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Decizia vine după ce, potrivit declarațiilor sale, a refuzat mai multe oferte de a candida pe listele altor partide sau de a prelua conducerea unor formațiuni politice.

„Am decis să merg pe drumul cel mai greu – dar cel pe care îl simt corect: să candidez ca independentă”, a declarat Stamate. Ea acuză că valorile democratice au fost adesea folosite „doar ca vitrină”, iar în loc de dreptate s-a „servit interesul de partid”.

Stamate a anunțat că a format deja grupul de inițiativă și urmează să depună actele pentru colectarea semnăturilor. În paralel, va contribui la construirea unei noi formațiuni politice „care pune oamenii, credința și bunul-simț înapoi în centrul deciziilor”.

„Vă chem alături de mine. Nu doar ca alegători. Ci ca parte dintr-o mișcare nouă — Pentru o Moldovă demnă, europeană și prosperă”, a transmis Olesea Stamate.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button