Directorul MoldATSA, Dumitru Vangheli, suspendat din funcție în urma unei investigații jurnalistice. APP anunță anchetă internă

Dumitru Vangheli, directorul Întreprinderii de Stat „Moldatsa”, a fost suspendat din funcție pe durata unei anchete inițiate de Agenția Proprietății Publice (APP), după ce în spațiul public au apărut informații privind legalitatea și autenticitatea actelor depuse la concursul pentru ocuparea funcției, precum și alte aspecte ce țin de activitatea managerială a întreprinderii.
Potrivit APP, a fost instituită o Comisie de anchetă care va examina obiectiv și multilateral circumstanțele făcute publice. Comisia urmează să solicite și să analizeze documentele necesare, să audieze persoanele implicate și să prezinte, în termen de 30 de zile, un raport cu concluzii și propuneri.
Pe durata desfășurării anchetei, exercitarea atribuțiilor de către Dumitru Vangheli este suspendată.
Pentru asigurarea continuității activității Î.S. „Moldatsa”, atribuțiile curente de administrare vor fi exercitate de Vitalie-Silviu Midrigan.
Precizăm că, potrivit unei investigații realizată de ZdG, Dumitru Vangheli, șeful Întreprinderii de Stat „Moldatsa”, cu un salariu de circa 110 mii de lei lunar, a inclus informații false în CV-ul cu care a câștigat funcția în urma unui concurs organizat de Agenția Proprietății Publice în 2025. Vangheli a indicat în documentul publicat pe site-urile unor instituții publice că a obținut licența de pilot la una dintre cele mai mari academii private de pilotaj din Canada, iar imediat după asta a muncit timp de doi ani în calitate de pilot pe avioane de linie la Air Canada, una dintre cele mai mari companii avia din lume.
Totodată, ZdG scrie că, după numirea sa la conducerea întreprinderii în august 2024, Vangheli și-ar fi angajat iubita la întreprindere chiar pe 14 februarie, la circa șase luni după preluarea funcției, iar ulterior a promovat-o. În această perioadă a angajat și alte persoane, inclusiv pe un fost judecător care nu a trecut de două ori evaluarea externă a integrității. Totodată, a majorat salariile în cadrul întreprinderii, astfel că în 2025, mai mulți șefi au indicat salarii care variază în jurul a 100 de mii de lei lunar. Imediat după ce a câștigat concursul, a donat pentru partidul de guvernare. Pe lângă salariu, în 2024, Vangheli a beneficiat de plăți pe care predecesorii săi nu le-au primit – o „primă de sărbătoare” în valoare de 99 de mii de lei și un „supliment pentru intensitatea muncii” în valoare de 39 de mii de lei.
Deși în declarațiile de avere este milionar, el raportând dividende și mai multe firme deschise în Canada și în R. Moldova, datele analizate de ZdG arată că în luna mai 2026, toate companiile sale de peste ocean erau radiate, inclusiv pentru neconformități, iar companiile din R. Moldova fie nu activează, fie o fac în pierdere, una dintre ele fiind vizată și într-un litigiu pentru plata unei datorii. Și casa declarată de șeful Moldatsa, pe care o evaluează la aproape un milion de euro, este pusă, potrivit investigației, în gaj pentru credite de milioane.
Mai multe citește în investigația ZdG – AICI.
3 Comments