Percheziții CNA la Taraclia. Președintele raionului și alți funcționari, vizați într-un dosar de abuz de serviciu

Președintele raionului Taraclia, socialistul Lazar Dermenji, este vizat într-o cauză penală gestionată de ofițerii Centrului Național Anticorupție pentru trucarea licitațiilor și abuz de serviciu. Potrivit CNA, în același dosar figurează șeful Comisiei construcții din cadrul Consiliului raional și un specialist în achiziții publice.
Potrivit materialelor acumulate de CNA, persoanele vizate sunt bănuite că ar fi trucat proceduri de achiziții publice și ar fi favorizat atribuirea unor contracte către o companie gestionată din umbră de președintele Comisiei construcții, prin intermediul unor persoane interpuse.
Ofițerii CNA au fixat mai multe episoade în care suspecții ar fi negociat prețurile pentru anumite obiective și ar fi perfectat devize de cheltuieli cu volume majorate fictiv, în interesul firmelor afiliate șefului Comisiei construcții. Contractele de valoare mică au vizat, în mare parte, lucrări de reparație la instituții de învățământ, iar prejudiciul estimativ cauzat bugetului public doar pentru anul 2025 se ridică la aproximativ 3 milioane de lei.
La această etapă, au loc percheziții în birourile de serviciu, domiciliile și în automobilele persoanelor bănuite. Acestea urmează să fie cercetate în stare de libertate, iar urmărirea penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, identificării întregului cerc de persoane implicate și acumulării probatoriului necesar pentru adoptarea unei soluții legale.