A treia persoană reținută în dosarul armelor de la Albița. Ancheta indică spre o rețea din Chișinău

A fost reținută a treia persoană în dosarul contrabandei cu arme, muniții și dispozitive militare care ar fi urmat să treacă ilegal frontiera Republicii Moldova spre România. Ancheta, derulată de INI, Serviciul Vamal, Poliția de Frontieră și procurorii PCCOCS, direcționează spre o schemă coordonată de la Chișinău, în care fiecare dintre cei reținuți vea un rol bine definit, transmite Poliția Republicii Moldova.
Conform informațiilor prezentate de autorități, cei trei suspecți sunt din Chișinău și ar fi avut roluri bine determinate în schema de contraband. Primul – conducătorul întreprinderii, este cel care a comandat expedierea mărfii, acesta fiind și ultima persoană reținută. Al doilea este administratorul companiei de transport, care era responsabil de asigurarea deplasării camionului, și brokerul, care ar fi facilitat perfectarea documentelor.
În paralel, șoferul camionului, cetățean al Republicii Moldova, a fost reținut în România, unde a fost confiscată și încărcătura de contrabandă.
Joi, ofițerii INI, Serviciul Vamal, Poliția de Frontieră și procurorii PCCOCS au reținut primele două persoane, inclusiv șoferul camionului la ieșirea din Moldova. Tot joi seara au avut loc percheziții, în urma cărora s-a stabilit că armamentul a fost încărcat în camion pe teritoriul municipiului Chișinău.
Potrivit oamenilor legii, urmărirea penală continuă, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției. Autoritățile anunță că vor oferi detalii suplimentare pe măsura avansării investigațiilor.
Amintim că încărcătura militară a fost descoperită pe 20 noiembrie, în jurul orei 03:00, la vama Albița, la intrarea în România. Conform actelor, camionul figura ca transportator de componente metalice cu destinația Israel. Un vameș din Republica Moldova a observat nereguli și a alertat partea română.
În urma scanării, autoritățile române au găsit în remorcă 20 de lansatoare de rachete antitanc, 7 lansatoare de grenade, încărcate cu muniția aferentă, dar și componente pentru două drone de atac.
În România a fost deschis un dosar penal pentru constituirea unui grup infracțional organizat specializat în contrabandă calificată cu armament.