EXCLUSIV Cum îi buzunăresc separatiștii din așa-zisa Transnistria pe îngrijitorii persoanelor vârstnice și cu dizabilități pentru a aduce ruble la buget. Detaliile

Separatiștii din așa-zisa Transnistria pregătesc un mecanism de înregistrare obligatorie a serviciilor private de îngrijire pentru persoanele vârstnice și cele cu dizabilități, prin utilizarea statutului de „lucrător pe cont propriu”. Această inițiativă survine în contextul unor actualizări constante ale pretinsei ”legislații sociale” din regiune și al unei alinieri tot mai evidente a cadrului său zis legal cu cel al Republicii Moldova – stat care, de câțiva ani, dezvoltă un cadru juridic pentru astfel de servicii.
Cum intenționează pretinsele autorități de la Tiraspol să-i înregistreze obligatoriu pe toți îngrijitorii, de ce fac acum acest lucru și câte persoane ar putea fi afectate negativ de intenția politrucilor de pe malul stâng al Nistrului de a accelera această „reintegrare discretă”?
Parlamentul-fantomă de la Tiraspol examinează un proiect de ”lege” care va impune persoanelor ce oferă servicii sociale de bază vârstnicilor sau persoanelor cu dizabilități, la domiciliu, să se înregistreze oficial ca ”lucrători pe cont propriu”. Aceasta vizează serviciile care nu necesită calificări medicale sau de asistență socială specială – ajutorul la domiciliu, pregătirea hranei, curățenia, însoțirea și îngrijirea personală de bază. Așa-zisul ”birou de presă” (adică de propagandă) al pretinsului parlament de la Tiraspol precizează că „statul intenționează să scoată din zona gri o parte semnificativă a sectorului privat de îngrijire și să colecteze venituri fiscale suplimentare din acest domeniu”. Așadar, separatiștii bagă din nou mâna în buzunarele oamenilor și așa sărăciți.
Proiectul de ”lege” vizează servicii care, în prezent, sunt prestate cel mai adesea în mod informal – în economia „din umbră”. De exemplu, o persoană care oferă îngrijire ar putea vizita un vecin în vârstă de câteva ori pe săptămână pentru a-l ajuta la cumpărături, gătit, curățenie și pentru a se asigura că acesta își ia medicamentele. Banii sunt remiși direct, fără contracte formale, fără plata taxelor către închipuitul ”stat” și fără contribuții la asigurările sociale.
Dacă proiectul de ”lege” va fi adoptat în forma propusă, o astfel de activitate va trebui formalizată prin obținerea statutului de „lucrător pe cont propriu”. Acest lucru presupune înregistrarea, plata unor contribuții – fie fixe, fie procentuale – raportate la venituri, precum și ieșirea completă din sectorul „gri” (nereglementat). Având în vedere situația critică a bugetului local, adoptarea proiectului de ”lege” este aproape certă, întrucât va contribui la completarea resurselor bugetare, scoțând la lumină toți îngrijitorii din regiune.
Expunerea de motive a proiectului de ”lege” precizează că adoptarea acestuia va urmări două obiective principale. Primul vizează lărgirea bazei de impozitare și creșterea veniturilor bugetelor locale. În al doilea rând, pretinsele autorități urmăresc monitorizarea calității serviciilor prestate. Au fost stabilite o serie de cerințe pentru persoanele care oferă îngrijire celor care locuiesc singuri; o astfel de activitate va necesita, de acum înainte, un certificat de cazier judiciar și o fișă medicală. Pe lângă actul normativ propriu-zis, au fost elaborate și ghiduri privind acordarea de asistență persoanelor care locuiesc singure și care au nevoie de un astfel de sprijin.
Prin astfel de ”legi”, fără a intenționa asta expicit, Tiraspolul continuă să promoveze o politică de „reintegrare discretă”. Spunem asta întrucât un mecanism identic, cu aceleași condiții de eligibilitate, este în vigoare în Republica Moldova din martie 2025. Începând de anul trecut, persoanelor care locuiesc în Republica Moldova li s-a acordat dreptul de a presta servicii de îngrijire a persoanelor vârstnice la domiciliu, în baza unei licențe de activitate (patentă de întreprinzător). Acest lucru presupune verificarea cazierului judiciar, prezentarea unui certificat medical și a unei evaluări care să confirme capacitatea mentală.
În paralel, Republica Moldova dispune de un serviciu public de asistență socială la domiciliu, de care beneficiază peste 15.000 de persoane. În plus, începând cu anul 2026, este instituit un regim fiscal simplificat pentru activitatea antreprenorială independentă – care prevede o cotă unică de impozitare de 15% – regim ce ar putea, teoretic, să se aplice și anumitor tipuri de servicii de îngrijire.
O diferență esențială între sistemul din Republica Moldova și cel care este introdus în așa-zisa Transnistria constă în faptul că autoritățile constituționale moldovenești nu obligă persoanele să își legalizeze astfel de activități. Reglementările în vigoare le permit oamenilor să se angajeze oficial, beneficiind de toate avantajele care decurg din „ieșirea din umbră”. Autoritățile fiscale din Republica Moldova nu îi vânează în mod activ și nici nu încearcă să îi identifice pe cei care desfășoară astfel de activități fără o înregistrare oficială.
În schimb, în așa-zisa Transnistrie separatizată de trupe rusești de ocupație, discuția vizează o cerință obligatorie, a cărei nerespectare atrage amenzi în cazul în care nu sunt urmate deciziile politrucilor de la Tiraspol. Dacă pretinsa autoritate fiscală locală identifică o „activitate antreprenorială ilegală” legată de îngrijirea persoanelor vârstnice, persoana în cauză riscă o amendă cuprinsă între 6.000 și 18.000 de ruble locale (aproximativ 315–947 euro). Aceste prevederi vor intra în vigoare imediat ce pretinsa ”lege” va fi promulgată.
Am tot scris că, în ultimii doi ani, ”legislația” așa-zisei Transnistrii în sfera socială a trecut prin modificări semnificative, aliniindu-se tot mai mult la standardele juridice ale „ostilei” Republici Moldova. Politrucii locali urmăresc o „reintegrare silențioasă” în domenii care, de regulă, scapă atenției adevăraților stăpâni ai regiunii, aflați la Kremlin. Toate acestea au loc în timp ce ”conducerea de vârf” a teritoriului nerecunoscut continuă să vorbească despre „independență” și despre dorința de a adera la Rusia.
Totuși, abordarea transnistreană este, în mod tradițional, mai dură – o consecință a lipsei de recunoaștere internațională a regiunii și a sentimentului de impunitate în rândul pretinșilor oficiali locali. Aceștia pur și simplu nu știu cum să ”guverneze” regiunea în alt mod. În același timp, această abordare reflectă și dorința de a implementa reformele cât mai rapid posibil și de a obține rezultate imediate. În timp ce Republica Moldova tinde să se bazeze mai mult pe stimulente și mecanisme voluntare, separatiștii preferă reglementări obligatorii și punitive, nerespectarea acestora atrăgând amenzi usturătoare. Aceeași abordare este aplicată și în proiectul de ”lege” aflat în discuție.
Confruntat cu un deficit bugetar și o populație vârstnică numeroasă, închipuitul ”stat” de la Est de Nistru încearcă să genereze venituri bugetare cât mai rapid posibil și să scoată întregul sector din zona gri. Cu toate acestea, unii îngrijitori s-ar putea retrage și mai adânc în economia informală, nefiind dispuși să plătească pentru o licență de activitate, taxe sau contribuții la asigurările sociale. Costul unei licențe de activitate în regiune este de aproximativ 1.000 de ruble transnistrene (52 euro). În plus, persoanele care desfășoară activități pe cont propriu trebuie să plătească lunar 442 de ruble (23 euro) sub formă de contribuții fixe la fondul de pensii. Pe lângă aceasta, îngrijitorii care se înregistrează ”legal” sunt obligați să plătească și un impozit pe venit de 3% din câștigurile lor totale.
În plus, fiecare îngrijitor înregistrat va trebui să efectueze o plată anuală de 217 ruble (11 euro) pentru „întreținerea fondului locativ”.
Având în vedere toate costurile pe care îngrijitorii „legali” vor trebui să le suporte, prețul final al serviciilor oferite persoanelor îngrijite va crește semnificativ – e inevitabil. Mai mult, pentru persoanele în vârstă obișnuite să găsească ajutor prin intermediul unor relații personale, acest lucru creează un obstacol ”administrativ” suplimentar: îngrijitorii „legali” vor fi obligați să încheie un contract de prestări servicii, care să fie certificat de închipuitele autorități locale și de pretinșii notari – proceduri ce implică, la rândul lor, cheltuieli suplimentare.
La începutul anului 2026, populația din așa-zisa Transnistria era de aproximativ 447.000 de locuitori. Ponderea rezidenților cu vârsta de peste 60 de ani este estimată la 25–28%, adică aproximativ 112.000–125.000 de persoane. Există circa 98.000 de beneficiari ai diverselor tipuri de pensii, dintre care aproximativ 47.000 de persoane primesc o pensie din partea Federației Ruse. Acestea sunt cifre furnizate de pretinsa administrație separatistă; autoritățile constituționale ale Republicii Moldova nu au posibilitatea de a le verifica.
În așa-zisa Transnistria, un program de „asistență socială de stat” oferă îngrijire la domiciliu prin intermediul unei rețele de servicii municipale. În 2025, serviciul acoperea aproximativ 2.500 de persoane vârstnice sau cu dizabilități care locuiesc singure. Jumătate dintre acestea beneficiau de aceste servicii în mod gratuit. Este vorba despre persoane care au nevoie de îngrijire și care se află în evidența „statului” separatist. Cu toate acestea, multe persoane vârstnice sau cu dizabilități refuză asistența socială oferită de ”stat” din cauza calității slabe a acesteia, preferând să apeleze la sprijinul unor persoane particulare.
Din acest motiv, sectorul privat de asistență socială este, în mod tradițional, mult mai extins în așa-zisa Transnistria decât cel de ”stat”. Pe baza unor estimări rezultate din raportul dintre îngrijirea formală și cea informală a persoanelor vârstnice în regiuni cu o demografie similară, se poate aprecia că, în așa-zisa Transnistria, între 5.000 și 6.000 de persoane vârstnice și persoane cu dizabilități apelează în mod constant la serviciile unor îngrijitori privați. Prin urmare, numărul persoanelor care prestează astfel de servicii în mod permanent sau regulat poate fi estimat la 2.000–3.000. Tocmai acest grup va fi vizat de cerința de a se înregistra ca lucrători pe cont propriu.
Prin comparație: în Republica Moldova, serviciul gestionat de stat deservește, de unul singur, peste 15.000 de persoane, în ciuda faptului că vorbim despre o populație semnificativ mai numeroasă decât cea din fâșia separatizată. Având în vedere îmbătrânirea populației din așa-zisa Transnistria, amploarea nevoii de îngrijire depășește în mod clar capacitatea de acțiune a separatiștilor.
Costul ”legalizării” statutului de îngrijitor presupune efectuarea mai multor plăți obligatorii. Autorizația de activitate costă, doar ea, aproximativ 1.000 de ruble (circa 52 euro) per an. În plus, o persoană care desfășoară o activitate pe cont propriu trebuie să achite contribuții lunare fixe de asigurări sociale, în valoare de 442 de ruble (23 euro). O dată pe an, se percepe și o taxă pentru întreținerea fondului locativ, care se ridică la 217,5 ruble (11 euro). În total, bugetul local încasează aproximativ 17.000 de ruble (circa 900 de euro) pe an de la fiecare îngrijitor „legalizat”, doar prin intermediul acestor plăți fixe. Pe lângă acestea, se aplică o taxă suplimentară de aproximativ 3% asupra veniturilor efective ale îngrijitorului, calculată pe baza câștigurilor potențiale ale acestuia.
Presupunând că există între 2.000 și 3.000 de persoane care prestează astfel de servicii în mod regulat, ”legalizarea” completă ar putea, teoretic, să genereze anual între 34 și 51 de milioane de ruble (1,8–2,7 milioane euro) pentru bugetul regional, prin intermediul unor plăți fixe și al unui impozit minim pe venit. În practică, însă, această sumă ar fi, probabil, semnificativ mai mică: unii prestatori s-ar retrage și mai adânc în economia subterană, în timp ce alții ar putea pur și simplu să înceteze să mai deservească clienții care nu sunt dispuși să plătească tarife mai mari. Pentru persoanele care au nevoie de îngrijire, costul total al serviciilor ar crește cu cel puțin 20–25%, la care s-ar adăuga cheltuieli suplimentare legate de încheierea unor contracte ”oficiale” și de formalitățile notariale.
Evoluțiile actuale legate de înregistrarea obligatorie a îngrijitorilor reprezintă doar un element al unui proces mai amplu. Pretinsele autorități din așa-zisa Transnistria își aliniază în mod sistematic ”legislația” socială la standardele din Republica Moldova, instituind un cadru pentru îngrijirea privată la domiciliu a persoanelor vârstnice și a celor cu dizabilități, practic identic cu cel din Republica Moldova. Diferența constă în abordare: Chișinăul oferă, în mod constant, stimulente și o cale voluntară de ieșire din economia „din umbră”, în timp ce ”administrația” separatistă represivă mizează pe constrângere, amenzi și un control strict.
De aproape doi ani, această „reintegrare discretă” are loc în sectoare pe care Kremlinul nu le consideră, în mod tradițional, prioritare – motiv pentru care a trecut aproape complet neobservată. În același timp, ”administrația” separatistă nu își ascunde deloc motivația, care este una pur financiară: scoaterea la lumină a câtorva mii de persoane, astfel încât licențele lor de activitate și contribuțiile aferente să poată ajuta, cel puțin într-o oarecare măsură, la consolidarea unui buget cronic subfinanțat.
Ca urmare a acestei abordări, persoanele care au nevoie de îngrijire – împreună cu îngrijitorii lor – ajung să fie ținute ostatice de acțiunile separatiștilor. Pe de o parte, „autoritățile” locale apropie formal reintegrarea Republicii Moldova și depun eforturi pentru a reduce prăpastia dintre cele două părți. Pe de altă parte, însă, tacticile lor represive amenință să distrugă întregul sistem informal de îngrijire la domiciliu, clădit în regiune de-a lungul anilor.