Pe 10 și 11 noiembrie 2026, delegațiile Rusiei, Ucrainei și Statelor Unite s-au reunit din nou la Abu Dhabi, la nouă luni după ultima rundă de negocieri directe. Medierea a fost asigurată de Jared Kushner și Steve Witkoff, iar delegația rusă a fost condusă de consilierul Kremlinului Vladimir Medinski, însoțit de directorul GRU, Igor Kostiukov. Diplomatic, toate părțile s-au declarat mulțumite. Concret, nimeni nu a semnat nimic. Potrivit unor surse citate de Bild, RBC-Ukraine și Echo FM, delegația rusă ar fi venit la negocieri cu o propunere privind o nouă arhitectură de securitate a Europei, în care Moscova își rezervă rolul de arhitect. Iar pe planșa acestei arhitecturi apare, din nou, Republica Moldova.
Ce s-a discutat la Abu Dhabi
Potrivit presei ucrainene, pe agendă s-ar fi aflat un posibil armistițiu, securitatea energetică, securitatea în Marea Neagră și un schimb de prizonieri de amploare. Miza principală a rămas însă chestiunea teritorială. Potrivit RBC-Ukraine, delegația ucraineană, condusă de Rustem Umerov, ar fi respins o propunere americană privind retrasarea granițelor regiunilor Donețk și Luhansk și ar fi solicitat aliaților finanțarea, timp de zece ani după război, a unei armate de 800.000 de militari. Washingtonul a propus, la rândul său, garanții de securitate pentru Ucraina inspirate din articolele Tratatului Nord-Atlantic, care ar urma să intre în vigoare după încetarea ostilităților.
Un semnal important a venit din partea mediatorilor americani. Jared Kushner a afirmat că o înțelegere durabilă va necesita un dialog direct între Rusia și partenerii europeni privind aranjamentele de securitate la nivel continental, iar Witkoff a confirmat că următoarea rundă de negocieri îi va include și pe europeni. Această deschidere a fost privită de observatori ca un gest riscant, întrucât răspunde unui obiectiv urmărit de multă vreme de Moscova, acela de a obține un cuvânt de spus asupra securității întregului continent. Lavrov s-a opus implicării directe a Uniunii Europene, iar Zelenski a cerut ca Europa să decidă până la sfârșitul lunii noiembrie cine îi va reprezenta interesele la negocieri.
Pretențiile Kremlinului în Europa
Potrivit documentului neoficial relatat de Bild, care ar proveni din cercul apropiat al lui Putin, prețul cerut de Moscova pentru „pace” este unul exorbitant. În cazul Ucrainei, Kremlinul ar solicita recunoașterea internațională a ocupației ruse în Donbas, cedarea părților din regiunile Donețk și Luhansk aflate încă sub controlul Kievului, recunoașterea anexării tuturor teritoriilor ocupate după 2022, demilitarizarea porturilor Odesa și Mikolaiv, precum și instituirea unui statut permanent de neutralitate, însoțit de renunțarea la aderarea la NATO.
Pentru NATO, lista revendicărilor este și mai ambițioasă. Finlanda ar trebui să iasă „voluntar” din Alianță, statele baltice să renunțe la găzduirea bazelor NATO, iar navele rusești să beneficieze de garanții separate privind libertatea navigației în Marea Neagră și Marea Baltică. Potrivit RBC-Ukraine, Medinski ar fi cerut și oprirea extinderii Alianței, reducerea prezenței sale militare în statele care au aderat după 1997 și limitarea cooperării militare cu Ucraina și celelalte state post-sovietice.
Un document rusesc datat 10 noiembrie, obținut de The New York Times și distribuit participanților la negocieri, confirmă solicitarea ca NATO să revină la configurația din 1997. O asemenea revenire ar presupune retragerea forțelor și echipamentelor militare din 16 dintre cele 32 de state membre. Printre acestea se numără Polonia, statele baltice și, desigur, România.
Aceste revendicări reiau, în mare parte, solicitările formulate de Moscova în decembrie 2021, cu câteva săptămâni înaintea invaziei la scară largă a Ucrainei. Atunci, ultimatumul diplomatic a fost urmat de tancuri. Astăzi, aceleași pretenții sunt prezentate în limbajul „garanțiilor de securitate”. Dmitri Peskov a negat doar că Rusia ar fi cerut ieșirea Finlandei din NATO, iar surse diplomatice citate de The Telegraph încă dinaintea negocierilor afirmau că Occidentul nu este pregătit să accepte asemenea condiții.
La schimb, potrivit acelorași surse, Kremlinul ar oferi concesii privind armele nucleare din Belarus, renunțarea la amplasarea rachetelor cu rază medie de acțiune și retragerea trupelor ruse din Transnistria. În esență, Moscova propune să renunțe la amenințări pe care tot ea le-a creat, în schimbul unor concesii reale și ireversibile din partea Occidentului. Merită amintit că extinderea NATO în Europa de Est și integrarea europeană a statelor din regiune s-au realizat prin cooperare și cu respectarea dreptului internațional public. Revendicările Kremlinului urmăresc, în schimb, impunerea unor restricții asupra suveranității statelor și reconstituirea unei sfere de influență rusești.
Republica Moldova pe radar
Pentru Chișinău, cele mai grave informații vin din relatările Bild și Echo FM, preluate de presa de la Chișinău. Potrivit acestora, Moscova ar urmări transformarea Republicii Moldova într-o republică federativă, formată din Moldova propriu-zisă, regiunea transnistreană și Găgăuzia, cele două regiuni urmând să beneficieze de un statut politic special. Mai mult, în eventualitatea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, Transnistria și Găgăuzia ar putea organiza referendumuri de independență. În schimbul acestor aranjamente, Rusia și-ar retrage trupele din stânga Nistrului, iar Republica Moldova ar adopta un statut de neutralitate.
Planul atribuit Moscovei are însă un precedent istoric direct. În noiembrie 2003, prin Memorandumul Kozak, Rusia propunea o federație asimetrică formată din Republica Moldova, Transnistria și Găgăuzia. Formula instituțională proiectată atunci ar fi oferit regiunilor separatiste pârghii importante de influență asupra deciziilor statului central, transformându-le în instrumente de blocaj politic permanent. Vladimir Voronin a refuzat semnarea documentului în ultimul moment, sub presiunea străzii și a partenerilor occidentali.
Deosebit de gravă este propunerea privind organizarea referendumurilor, care transformă integrarea europeană într-un instrument de șantaj teritorial. Mesajul transmis Chișinăului este limpede. Fie Republica Moldova renunță la parcursul european, fie riscă să piardă controlul asupra Transnistriei și Găgăuziei. O asemenea federalizare ar putea consfinți fragmentarea statului și ar instala un drept de veto rusesc chiar în interiorul instituțiilor sale.
O altă componentă a propunerii este retragerea trupelor ruse din Transnistria, o promisiune reutilizată de Kremlin ori de câte ori urmărește obținerea unor concesii politice. Federația Rusă s-a angajat încă din 1999, la summitul OSCE de la Istanbul, să își retragă trupele și munițiile din Republica Moldova. Angajamentul a rămas neîndeplinit. În același timp, statutul de neutralitate solicitat Chișinăului există deja, fiind consfințit în articolul 11 din Constituția Republicii Moldova. Experiența ultimelor decenii arată că această prevedere nu a împiedicat Rusia să mențină ilegal o prezență militară pe teritoriul țării, să încalce spațiul aerian moldovenesc cu drone și să finanțeze partide-satelit la Chișinău.
Privit în ansamblu, pachetul de revendicări conturează o configurație strategică extrem de periculoasă pentru regiune. Demilitarizarea porturilor Odesa și Mikolaiv, coroborată cu transformarea Republicii Moldova într-o federație vulnerabilă la blocaj politic, ar lăsa spațiul dintre Nistru și Nipru fără o barieră credibilă în fața expansiunii rusești. Proiectul Novorusia, care urmărește crearea unui coridor operațional rusesc la Marea Neagră, ar putea astfel să capete o formă diplomatică mai ușor de prezentat și de negociat cu statele aflate în calea ambițiilor teritoriale ale Moscovei.
Concluzii
Ceea ce Rusia a pus pe masă la Abu Dhabi reprezintă o tentativă de redesenare a sferelor de influență. Kremlinul urmărește revenirea la arhitectura europeană de dinainte de 1997, limitarea capacității strategice a Ucrainei și federalizarea Republicii Moldova, cu restrângerea dreptului acesteia de a-și alege propriul viitor. Transnistria, Abhazia, Osetia și Donbasul ne-au învățat că fiecare revendicare prezentată de Moscova drept ultima este urmată de o alta.
Pentru Chișinău, lecția este dură. Un stat mic, aflat în fața intereselor imperiale ale Moscovei și cu trupe străine staționate ilegal pe teritoriul său, riscă să devină un obiect pasiv al negocierilor dintre actorii mai puternici. Toate semnalele arată că transformarea Republicii Moldova într-o gubernie rusească, aflată sub suzeranitatea Kremlinului, rămâne obiectivul fostului hegemon.
Realismul politic trebuie să devină instrumentul nostru principal de analiză în aceste momente de criză. Într-o lume în care marile puteri își negociază sferele de influență peste capetele statelor mici, iar garanțiile externe capătă un caracter tot mai tranzacțional, neutralitatea oferă o protecție iluzorie, iar așteptarea devine o vulnerabilitate strategică. Noi, majoritatea absolută care ne dorim un viitor european, vedem cum Moscova transformă părți ale teritoriului nostru constituțional în instrumente de șantaj împotriva propriului nostru drept la autodeterminare. Atât timp cât Republica Moldova rămâne în zona gri, fiecare rundă de negocieri dintre Moscova și Washington va putea readuce pe masă, sub o formă sau alta, Memorandumul Kozak.
Privită pragmatic, opțiunea occidentală a Republicii Moldova trebuie să aibă în vedere și dimensiunea de securitate. Integrarea europeană rămâne direcția firească, însă procesul este îndelungat, iar Kremlinul a demonstrat că poate transforma fiecare etapă a acestuia într-un pretext pentru destabilizare. În acest context, unificarea democratică a celor două state românești devine un mecanism concret de securitate. Realizată prin voința liber exprimată a cetățenilor și pe căi constituționale, Unirea ar plasa spațiul pruto-nistrean sub umbrela unui stat membru al Uniunii Europene și al NATO. Ar închide zona gri pe care Moscova o exploatează de peste trei decenii și ar lipsi de obiect orice proiect de federalizare impus din afară.
În 2003, Chișinăul a avut puterea să refuze semnătura de pe Memorandumul Kozak. În 2026, singura semnătură care ne poate pune definitiv la adăpost de un asemenea proiect este cea de pe actul Unirii.
