Alegeri în Găgăuzia, cu nereguli semnalate de Promo-LEX. 27 de incidente, suspiciuni de control al votului și secții inaccesibile persoanelor cu dizabilități

Primele ore ale scrutinului pentru alegerea bașcanului și a deputaților Adunării Populare a Găgăuziei au fost marcate de mai multe nereguli electorale. Observatorii Promo-LEX au documentat 27 de incidente până la ora 10:30, inclusiv prezența persoanelor neautorizate în apropierea urnelor, încălcarea secretului votului, agitație electorală și comportamente agresive. Într-o localitate, reprezentanții unor concurenți electorali ar fi întocmit liste cu persoanele care se prezentau la vot, practică ce ridică suspiciuni privind o posibilă monitorizare a alegătorilor. Cu toate acestea, organizația precizează că procesul electoral se desfășoară, în general, fără incidente majore care să compromită integritatea scrutinului, transmite IPN.
Informațiile au fost prezentate de șeful Misiunii de observare Promo-LEX, Nicolae Panfil, în cadrul unei conferințe de presă dedicate monitorizării alegerilor din autonomie.
Potrivit raportului preliminar, 11 dintre incidentele documentate se referă la prezența nejustificată a unor persoane neautorizate în secțiile de votare sau în perimetrul de 100 de metri al acestora. În alte două cazuri, observatorii au identificat materiale de publicitate electorală în apropierea secțiilor.
O altă categorie de nereguli vizează respectarea secretului votului. În unele secții, cabinele au fost amplasate astfel încât opțiunile alegătorilor puteau fi observate din exterior sau din cabinele învecinate.
Un caz aparte a fost raportat în localitatea Congazcicul de Sus, unde reprezentanți ai unor concurenți electorali ar fi notat numele și prenumele cetățenilor care veneau la urne, transmițând ulterior telefonic informații despre participarea acestora.
Nicolae Panfil a atras atenția că o asemenea practică ar putea reprezenta o tentativă de control al votului, întrucât permite identificarea persoanelor care au participat deja la scrutin, dar și a celor care încă nu s-au prezentat la secții.
Scandaluri și agresiuni în două secții de votare
Observatorii Promo-LEX au raportat și două incidente care au implicat intimidări sau comportamente agresive.
La Vulcănești, un alegător a provocat un scandal și i-a agresat verbal pe membrii biroului electoral. Bărbatul era nemulțumit de faptul că pe listele electorale figurau persoane înregistrate cu domiciliul la adresa sa, deși, potrivit acestuia, nu locuiesc acolo.
Un alt incident s-a produs la Etulia, unde o alegătoare a intrat inițial într-un conflict cu o altă persoană. Ulterior, aceasta a revenit în secția de votare și a agresat un reprezentant al unui concurent electoral.