OpiniiPublicații

PAS a anunțat numele noului premier: Alexandru Munteanu / Motivele acestei numiri / Profilul de tehnocrat al propunerii de prim-ministru

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a anunțat marți candidatura lui Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Noul premier desemnat este un economist cu o carieră solidă în instituții naționale și internaționale, dar relativ puțin cunoscut publicului larg.

Alexandru Munteanu a activat în mai multe instituții din domeniul economic, inclusiv la Banca Națională a Moldovei, și a fost profesor universitar, predând discipline de bănci și finanțe. A urmat studii postuniversitare la Columbia University din New York, unde s-a specializat în relații internaționale, bănci și finanțe, iar ulterior a lucrat în cadrul Băncii Mondiale.

De asemenea, Munteanu are experiență în mediul privat, prin activități economice în Ucraina și Republica Moldova. El este cunoscut și pentru implicarea sa în domeniul cultural, în calitate de președinte al Alianței Franceze din Republica Moldova, distincție care i-a adus titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare a Franței.

Potrivit unor analiști, numirea lui Alexandru Munteanu ar putea marca o consolidare a relațiilor Moldovei cu SUA, Ucraina și Franța, state în care acesta are experiență profesională sau academică. Guvernul condus de Munteanu ar putea pune accent pe accelerarea integrării europene, în special prin armonizarea legislației și reforme economice menite să stimuleze creșterea economică, necesară Republicii Moldova.

În ciuda experienței sale bogate, o provocare importantă pentru noul premier ar putea fi lipsa vizibilității în spațiul public. Funcția de prim-ministru presupune o prezență activă în fața presei și a cetățenilor. Rămâne de văzut în ce măsură Munteanu va reuși să gestioneze această dimensiune publică a mandatului său.

Alexandru Munteanu aduce cu sine expertiză tehnică și experiență internațională, iar PAS mizează pe competența sa în implementarea reformelor și creștere economică. Dacă va fi confirmat de Parlament, el va prelua conducerea Executivului într-un moment crucial pentru parcursul european al statului.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Oleg Chiseliov

Oleg Chiseliov, originar din Chișinău, este student la Facultatea de Istorie, Universitatea din București, și vicepreședinte al Asociației Tinerilor Diplomați din Republica Moldova. Interesele sale includ istoria României (secolele XIX–XXI), regimul putinist, Uniunea Sovietică, Basarabia modernă și contemporană, precum și monarhia română.
Back to top button