VIDEO | António Costa, la București: „Sunt recunoscător pentru sprijinul ferm al României pentru R. Moldova. Fiecare extindere a făcut Europa mai puternică”
Președintele Consiliului European, António Costa, a declarat că este recunoscător României pentru sprijinul acordat Republicii Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute pe 3 septembrie, în timpul unei vizite la București.
Aflat într-o vizită la București, oficialul european s-a întâlnit cu președintele României, Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni. Astfel, părțile au discutat printre altele și despre extinderea blocului comunitar, inclusiv aderarea Republicii Moldova la UE.
„Sunt recunoscător pentru sprijinul ferm al României pentru Republica Moldova și pentru calea sa către integrarea europeană. Fiecare extindere a făcut Europa mai puternică din punct de vedere politic și economic. Este una dintre cele mai importante investiții geopolitice ale Europei. Este o investiție în securitatea, stabilitatea și prosperitatea noastră. Ce s-a aplicat extinderilor în trecut se aplică și Balcanilor de Vest, Ucrainei și, bineînțeles, Moldovei. Toate reprezintă oportunități importante pentru viitorul uniunii noastre și trebuie să menținem momentul real înregistrat în procesul de aderare, un proces bazat pe merite, înregistrat anul acesta, în care au fost atinse etape foarte importante”, a afirmat Antonio Costa, în timpul unor declarații comune cu președintele României, Nicușor Dan.
La rândul său, președintele Nicușor Dan a declarat că România își dorește ca procesul de aderare a Republicii Moldova la UE să continue într-un ritm susținut.
„Am discutat de asemenea despre procesul de extindere al Uniunii Europene și, bineînțeles, interesul nostru pentru ca procesul de aderare al Republicii Moldova să continue într-un ritm susținut”, a comunicat Nicușor Dan.
Menționăm că președintele Consiliului European, Antonio Costa, se află astăzi, 3 septembrie, la București. Vizita face parte din turneul oficialului european prin capitalele statelor membre, în pregătirea reuniunii Consiliului European din octombrie. Unul dintre principalele subiecte de pe agenda reuniunii va fi negocierea viitorului buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034.
Republica Moldova, împreună cu Ucraina, a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022. Cele două state au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024.
Pe 15 iunie 2026, cele 27 de state membre ale UE au deschis oficial primul cluster de negocieri de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Clusterul „Valori fundamentale” – primul deschis și ultimul închis – este considerat coloana vertebrală a întregului proces. Acesta acoperă statul de drept, sistemul judiciar, drepturile fundamentale și lupta împotriva corupției și acționează ca o axă centrală a întregului proces de aderare.
Pe 14 iulie, Republica Moldova și Uniunea Europeană au deschis negocierile de aderare pentru Clusterul 6 – „Relații externe”, în cadrul celei de-a treia Conferințe interguvernamentale Republica Moldova–Uniunea Europeană, desfășurată la Bruxelles.
În total, negocierile de aderare la UE se desfășoară pe baza a 33 de capitole ale legislației europene. Acestea sunt împărțite, în linii mari, în șase blocuri tematice (clustere): „Valori fundamentale”; „Piața internă”; „Relații externe”; „Concurență și creștere incluzivă”; „Ecologie, transport și energie”; „Resurse, agricultură și coeziune politică”.