A-l învinge pe Trump nu înseamnă a învinge Trumpismul

Democrații americani se pregătesc pentru o posibilă victorie la alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului prezidențial.
Popularitatea lui Donald Trump este în scădere, nemulțumirea față de costul vieții crește, iar politicile administrației sale provoacă tot mai multe controverse. Numai că aici începe adevărata problemă. Faptul că adversarul tău își pierde încrederea alegătorilor nu înseamnă că tu ai reușit să o recâștigi.
Partidul Democrat rămâne profund divizat între progresiștii care pledează pentru o transformare radicală a sistemului și moderații care cred în reformarea acestuia. Cele două tabere sunt unite mai degrabă de opoziția față de Trump decât de o viziune comună asupra viitorului Americii.
Dar problema este mult mai profundă. Democrații nu au reușit să ofere răspunsuri convingătoare la întrebările fundamentale ale societății americane. Ce model economic poate asigura prosperitatea și menținerea statutului de superputere al SUA? Care trebuie să fie rolul Americii în lume? Ce înseamnă astăzi identitatea națională? Și cum poate fi restabilită încrederea în instituțiile democratice?
Trump poate pierde popularitatea, dar problemele care au făcut posibilă ascensiunea sa politică rămân. Nemulțumirea față de elite, insecuritatea economică, neîncrederea în instituții și sentimentul pierderii identității naționale nu sunt invențiile lui Trump. El a știut să le transforme într-un instrument politic extrem de eficient.
Fenomenul Călin Georgescu din România și ascensiunea populismului din Republica Moldova ridică, în contexte diferite, aceeași problemă fundamentală. Dincolo de personalitatea liderilor și de particularitățile fiecărei societăți, există nemulțumiri și frustrări pe care partidele tradiționale nu au reușit să le înțeleagă sau să le reprezinte convingător.
Poți elimina un politician din competiția electorală, dar nu poți elimina prin aceasta cauzele sociale și politice care i-au adus susținători. Iar ignorarea acestor cauze nu face decât să lase deschis spațiul pentru apariția altor lideri care să le exploateze.
Există însă o realitate și mai profundă, pe care trebuie să o înțeleagă nu doar politicienii americani, ci și cei din Moldova și România. Lumea s-a schimbat radical odată cu dezvoltarea fulminantă a rețelelor sociale și apariția inteligenței artificiale. S-au schimbat modul în care oamenii se informează, felul în care își formează convingerile și mecanismele prin care se construiesc sau se distrug încrederea și autoritatea politică.
Politicienii tradiționali continuă adesea să gândească și să acționeze după regulile unei lumi care nu mai există. Între timp, societatea trăiește într-o realitate în care emoția concurează cu argumentul, percepția poate cântări mai mult decât faptele, iar adevărul devine tot mai greu de separat de manipulare.
Aceasta este una dintre marile vulnerabilități ale democrațiilor moderne, inclusiv ale celor din Republica Moldova și România. Partidele confundă tot mai des lozinci precum „Jos corupția!”, „Jos mafia!” sau „Să nu lăsăm corupții să revină la putere!” cu existența unui proiect politic propriu. Își construiesc identitatea politică aproape exclusiv prin raportare la adversar, mizând pe indignarea și temerile alegătorilor, fără să explice suficient de convingător ce vor să construiască în locul a ceea ce promit să distrugă.
Experiența politică a Republicii Moldova și a României demonstrează cât se poate de clar că a fi împotriva cuiva nu înseamnă automat a avea o viziune despre viitor.
Or, o democrație nu poate funcționa la nesfârșit doar prin mobilizarea fricii față de adversar.
Democrații ar putea câștiga alegerile din 2026. Dar, dacă vor interpreta acest rezultat drept o confirmare a propriilor opțiuni, fără să înțeleagă transformările profunde ale societății și fără să-și reevalueze greșelile, riscă să repete experiența din 2024.
Iar această lecție este la fel de importantă pentru politicienii de la noi.
Trebuie să înțelegem că există o diferență fundamentală între a câștiga alegerile și a recâștiga încrederea societății. Prima îți oferă puterea. Doar a doua îți poate asigura legitimitatea politică durabilă.