InternePublicații

„Republica Moldova este un stat suveran”. Chiveri îi dă replica lui Ozerov după acuzațiile privind taxele din Transnistria și cere retragerea trupelor ruse

Un schimb de declarații între Chișinău și reprezentantul diplomatic al Rusiei readuce în prim-plan noile taxe aplicate agenților economici din regiunea transnistreană. Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, respinge acuzațiile lui Oleg Ozerov, potrivit cărora autoritățile Republicii Moldova ar încerca să-și acopere problemele bugetare din banii colectați de la întreprinderile din stânga Nistrului. Oficialul califică afirmațiile diplomatului rus drept denigratoare și îi amintește că Republica Moldova își stabilește independent politicile economice și fiscale. În timp ce Ozerov avertizează asupra riscului închiderii unor întreprinderi și pierderii locurilor de muncă, Chișinăul susține că veniturile colectate vor contribui la finanțarea proiectelor destinate locuitorilor regiunii, prin intermediul Fondului de convergență.

Reacția vicepremierului Valeriu Chiveri vine după ce Oleg Ozerov, ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, a criticat introducerea graduală a taxelor pentru agenții economici din regiunea transnistreană. Oficialul moldovean a subliniat că deciziile privind politica fiscală reprezintă o prerogativă a statului.

„În contextul unor declarații recente cu caracter denigrator și care denotă lipsă de respect față de Republica Moldova, se pare că este necesar să reamintim, încă o dată, un principiu fundamental: Republica Moldova este un stat suveran și independent, care își stabilește în mod autonom politicile fiscale, economice și sociale”, a declarat vicepremierul.

Controversa a apărut în contextul măsurilor fiscale aplicate începând cu 1 septembrie, prin care autoritățile de la Chișinău elimină treptat facilitățile de care au beneficiat ani la rând companiile din stânga Nistrului. Pentru anumite categorii de mărfuri au început să fie percepute TVA, accize și taxe vamale, iar alte scutiri urmează să fie retrase etapizat.

Într-o discuție cu jurnaliști din regiunea transnistreană, Ozerov a susținut că veniturile obținute din noile taxe nu vor fi reinvestite în economia locală, ci ar urma să fie folosite pentru acoperirea dificultăților bugetare ale Republicii Moldova. Diplomatul rus a avertizat și asupra unor posibile consecințe pentru întreprinderile și angajații din regiune.

„Dacă voi luați acești bani din economia transnistreană și nu aveți de gând să-i întoarceți, salvând astfel bugetul Republicii Moldova, v-ați gândit la consecințe? Ce se va întâmpla în continuare din cauza faptului că se vor opri din lucru întreprinderile, oamenii vor rămâne fără muncă și fără resurse pentru a trăi?”, a declarat Ozerov.

Afirmațiile diplomatului rus privind utilizarea banilor colectați nu corespund mecanismului prevăzut de legea adoptată în acest an pentru crearea Fondului de convergență. Potrivit acesteia, o parte din taxele achitate de persoanele fizice și juridice din regiunea transnistreană urmează să fie direcționată către proiecte de infrastructură, servicii și programe de susținere a populației și mediului de afaceri din stânga Nistrului.

Regulamentul care va stabili modul de funcționare a Fondului se află în consultări publice.

Anterior, secretarul de stat responsabil de reintegrare, Ivan Țurcan, a explicat că încasările provenite din noile măsuri fiscale, acumulate între 1 septembrie și sfârșitul anului, vor fi direcționate către Fondul de convergență, pentru a finanța proiecte destinate locuitorilor regiunii.

Totodată, valoarea sumelor colectate până în prezent este redusă în comparație cu veniturile bugetului de stat. De la începutul lunii septembrie, noile taxe au adus aproximativ 2,8 milioane de lei, în timp ce bugetul Republicii Moldova pentru 2026 prevede venituri de aproape 79,7 miliarde de lei.

Deficitul bugetar este estimat la 20,9 miliarde de lei, reprezentând 5,5% din produsul intern brut. Astfel, afirmația lui Ozerov privind un deficit de „20%” nu corespunde ponderii oficiale a deficitului în PIB.

La rândul său, ministra Finanțelor, Victoria Belous, a declarat anterior că statul cheltuie pentru locuitorii regiunii transnistrene de 40–50 de ori mai mult decât încasează din taxele respective.

În ceea ce privește procesul de reintegrare, Valeriu Chiveri insistă că măsurile fiscale nu urmăresc izolarea economică a regiunii, ci apropierea treptată a celor două maluri ale Nistrului în cadrul unui sistem juridic și economic comun.

„Reintegrarea este responsabilitatea statului Republica Moldova și un obiectiv pe care îl urmărim prin mijloace pașnice. Aceasta nu înseamnă divizare economică, ci restabilirea treptată a unui spațiu juridic, economic și social comun, în care drepturile și interesele cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului să fie respectate”, a declarat vicepremierul.

Chiveri a răspuns și referirilor diplomatului rus la respectarea dreptului internațional, reiterând solicitarea Chișinăului privind retragerea militarilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

„Cât privește afirmațiile făcute cu privire la necesitatea respectării dreptului internațional, aceasta trebuie demonstrată prin fapte și prin onorarea angajamentelor internaționale, inclusiv a celor referitoare la retragerea forțelor militare ruse staționate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova”, a declarat vicepremierul.

Fondul de convergență, instituit în acest an, are drept obiectiv reducerea diferențelor economice și sociale dintre cele două maluri ale Nistrului. Finanțarea acestuia va proveni atât dintr-o parte a taxelor achitate de persoanele și companiile din regiunea transnistreană, cât și din eventuale contribuții ale partenerilor externi.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button