Tiraspolul protestează împotriva taxelor. Dar cine răspunde pentru eșecul economic al regiunii?
Pe 23 octombrie, la Tiraspol, administrația separatistă a organizat o manifestație împotriva politicilor economice și fiscale ale autorităților constituționale de la Chișinău. Sub denumirea pompoasă de „Adunarea poporului transnistrean”, conducerea regiunii încearcă să transmită un mesaj cât se poate de clar: pentru problemele economice din Transnistria, vinovat este Chișinăul.
O explicație convenabilă. Prea convenabilă. De fiecare dată când economia regiunii se confruntă cu dificultăți, administrația de la Tiraspol găsește același vinovat: Republica Moldova. Niciodată propriile decizii, niciodată modelul economic construit în ultimele trei decenii, niciodată dependența de resursele energetice rusești și de sprijinul politic al Moscovei.
Este mult mai simplu să organizezi un miting împotriva Chișinăului decât să explici populației de ce, după mai bine de trei decenii de administrație separatistă, economia regiunii continuă să fie atât de vulnerabilă.
Dar despre ce taxe vorbim, de fapt? De la 1 septembrie 2026, autoritățile Republicii Moldova au început să elimine treptat facilitățile fiscale acordate întreprinderilor din regiunea transnistreană. Prima etapă vizează TVA-ul și accizele pentru anumite categorii de mărfuri, inclusiv alcool, tutun, parfumuri, bijuterii și alte produse neesențiale. Procesul va continua în următorii ani, astfel încât, până în 2030, agenții economici din regiune să fie supuși aceluiași regim fiscal la import ca întreprinderile din restul Republicii Moldova.
Și aici apare marea nemulțumire a Tiraspolului. Timp de decenii, întreprinderile din regiunea transnistreană au beneficiat de acces la mecanismele comerciale și vamale ale Republicii Moldova, inclusiv la piețele externe, fără să fie supuse integral acelorași obligații fiscale ca firmele de pe malul drept.
Au beneficiat de oportunitățile economice oferite de Republica Moldova, dar administrația separatistă a respins constant autoritatea constituțională a Chișinăului. Cu alte cuvinte, beneficiile Republicii Moldova sunt binevenite. Obligațiile față de Republica Moldova sunt prezentate drept o „blocadă economică”.
Cum vine asta? De ce un antreprenor de la Chișinău, Bălți sau Cahul trebuie să respecte anumite obligații fiscale, în timp ce o întreprindere de la Tiraspol ar trebui să beneficieze permanent de scutiri? De ce aplicarea treptată a acelorași reguli fiscale este prezentată drept un act de agresiune economică?
Sigur, introducerea taxelor poate produce dificultăți reale pentru unele întreprinderi și poate duce la scumpirea anumitor produse. Aceste efecte trebuie discutate și gestionate. Dar existența unor costuri economice nu înseamnă automat că Republica Moldova trebuie să mențină la nesfârșit un regim preferențial. Mai există însă o problemă, despre care conducerea de la Tiraspol preferă să vorbească mult mai puțin: propria responsabilitate.
Cine a administrat regiunea în ultimele trei decenii? Cine a stabilit prioritățile economice? Cine a construit un sistem dependent de gazul rusesc și de o relație politică privilegiată cu Moscova? Cine trebuie să răspundă pentru vulnerabilitățile acumulate? Nu cumva tocmai cei care astăzi îi cheamă pe oameni în stradă?
Nu poți revendica autonomia deciziilor timp de trei decenii, iar atunci când apar dificultățile economice să pretinzi că responsabilitatea aparține exclusiv Chișinăului.
Să-și asume, așadar, și actul guvernării regiunii pe care o controlează. Iar manifestația de pe 23 octombrie ridică o altă întrebare: cât de spontan este acest protest?
Potrivit relatărilor unor publicații independente, există acuzații că angajați ai instituțiilor publice, ai întreprinderilor și studenți ar fi fost presați să participe la manifestație. Dacă aceste relatări se confirmă, atunci nu mai discutăm doar despre un protest împotriva taxelor, ci și despre folosirea populației pentru transmiterea unui mesaj politic.
În fond, ceea ce se întâmplă astăzi la Tiraspol nu este doar o dispută despre TVA și accize. Este și o confruntare între două abordări: încercarea Chișinăului de a uniformiza regulile economice pe teritoriul recunoscut internațional al Republicii Moldova și dorința administrației separatiste de a păstra un regim fiscal distinct.
Tiraspolul poate contesta măsurile fiscale. Poate negocia, poate solicita perioade de tranziție și poate prezenta argumente economice. Dar nu poate transforma orice obligație fiscală într-o dovadă a unei presupuse persecuții. Iar dacă administrația separatistă dorește să discute serios despre viitorul economic al regiunii, ar trebui să înceapă prin a răspunde propriilor cetățeni.
După mai bine de 30 de ani în care ați condus regiunea, de ce continuați să le spuneți oamenilor că pentru toate problemele lor este vinovat Chișinăul?
