Opt persoane, arestate pentru 30 de zile într-un dosar de escrocherie cu criptomonede. Cinci call-centre ar fi înșelat victime din SUA și Canada

Opt persoane reținute într-un dosar de escrocherie și spălare de bani, în care un grup criminal organizat ar fi înșelat cetățeni din Statele Unite ale Americii și Canada prin intermediul unor platforme false de investiții în criptomonede, au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile. Anunțul a fost făcut de Procuratura Bălți, care investighează activitatea a cinci call-centre suspectate de implicare în schema frauduloasă.
Potrivit procurorilor, membrii grupării ar fi administrat platforme fictive de tranzacționare a criptomonedelor, prin intermediul cărora atrăgeau persoane interesate să investească bani. Suspecții s-ar fi prezentat drept experți în domeniul investițiilor și le-ar fi oferit victimelor informații false sau denaturate despre profiturile pe care le-ar putea obține și riscurile asociate tranzacțiilor.
În acest mod, persoanele vizate ar fi fost convinse să transfere bani în scheme investiționale frauduloase. Anchetatorii susțin că gruparea ar fi avut o structură ierarhică, în care fiecare membru îndeplinea un rol bine determinat.
Pe 9 octombrie, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și ai Inspectoratului de Poliție Bălți, cu sprijinul mascaților din cadrul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”, au desfășurat mai multe percheziții și acțiuni de urmărire penală în cadrul dosarului instrumentat de Procuratura Bălți.
În urma descinderilor, anchetatorii au ridicat telefoane mobile, calculatoare, procesoare, dispozitive de stocare a informațiilor, carduri bancare, documente contabile și corporative, ștampile și alte obiecte care ar putea avea relevanță pentru investigație.
Procurorii examinează în prezent probele ridicate și anunță că investigațiile vor fi extinse și în alte state, unde s-ar afla majoritatea victimelor, inclusiv în America de Nord.
O direcție separată a anchetei vizează posibila implicare a unor cetățeni străini din Camerun, India, Israel, Nigeria, Georgia și Ucraina. Deocamdată, procurorii nu au precizat numărul persoanelor din aceste țări care ar putea fi implicate și nici rolurile pe care le-ar fi avut în presupusa schemă infracțională.
Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, stabilirea circumstanțelor în care ar fi fost comise infracțiunile și determinarea prejudiciului provocat victimelor. Valoarea totală a banilor care ar fi fost obținuți prin înșelăciune nu a fost anunțată.
Cele opt persoane plasate în arest preventiv beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.