VIDEO | Uzun, nervos în ziua alegerilor din Găgăuzia. Nu recunoaște scrutinul, o consideră pe Maia Sandu „ilegitimă” și amenință jurnaliștii. În schimb, ar renunța imediat la funcție dacă Guțul ar fi eliberată
Alegerile din Găgăuzia sunt „ilegitime”, Maia Sandu nu ar fi președinte legitim, iar jurnaliștii care pun întrebări incomode ar fi controlați de Europa. Sunt câteva dintre afirmațiile făcute de Ilia Uzun, care exercită atribuțiile bașcanului în absența Evgheniei Guțul, în timpul unui schimb de replici cu jurnalistul Andrei Captarenco, chiar în ziua scrutinului din autonomie. Uzun a refuzat să acorde un interviu, a acuzat jurnaliștii că ar fi controlați politic și a susținut că Evghenia Guțul este închisă pe nedrept. Mai mult, acesta a promis că va părăsi imediat funcția dacă Guțul va fi eliberată, avertizând că cei pe care îi consideră responsabili pentru condamnarea ei ar putea ajunge, la rândul lor, după gratii.
Ilia Uzun: „Aș vrea să spun că noi considerăm că Evghenia Guțul rămâne și astăzi bașcanul ales în mod legal. Iar alegerile care au fost organizate acum le considerăm ilegitime. Îmi cer scuze, dar eu nu ofer niciun interviu emisiunii dumneavoastră.”
Andrei Captarenco, jurnalist: „Dar ați fost la alegeri.”
Ilia Uzun: „Vă repet, eu nu am fost la alegeri. Gata, îmi cer scuze.”
Andrei Captarenco, jurnalist: „De ce refuzați să ne acordați un interviu?”
Ilia Uzun: „V-am spus, nu mă provocați! Nu vă acord interviuri.”
Andrei Captarenco, jurnalist: „Nu acordați interviuri nimănui?”
Ilia Uzun: „Vouă nu vă acord. Sunteți presă galbenă!”
Andrei Captarenco, jurnalist: „Ce înseamnă presă galbenă?”
Ilia Uzun: „Știți foarte bine! Sunteți controlați de Europa și de Maia Sandu.”
Andrei Captarenco, jurnalist: „Dar dumneavoastră sunteți controlat de Moscova?”
Ilia Uzun: „Eu sunt sub controlul poporului meu! Nu mă provocați!”
Andrei Captarenco, jurnalist: „Dar și noi facem parte din popor.”
Uzun a contestat legitimitatea președintei Maia Sandu, invocând voturile acordate de diaspora.
Ilia Uzun: „Vă repet, categoric nu! V-am spus și astăzi și vă repet: Maia Sandu este un președinte ilegitim al țării noastre. Pentru ea a votat diaspora. Mergeți acolo și luați interviuri!”
Andrei Captarenco, jurnalist: „Pentru Maia Sandu a votat poporul. Domnule Uzun, nu doriți ca aceste alegeri să aibă loc pentru că nu vreți să părăsiți funcția de bașcan, pe care ați moștenit-o?”
Ilia Uzun: „Nu spuneți prostii!”
Andrei Captarenco, jurnalist: „Dar nu sunt prostii. Este realitatea, este un fapt.”
Ilia Uzun: „Eliberați-o pe Evghenia și voi părăsi imediat această funcție!”
Andrei Captarenco, jurnalist: „Dar ea a fost condamnată pentru că a încălcat legea?”
Ilia Uzun: „Nu, categoric nu! Ea nu a încălcat legea. Este închisă pe nedrept!”
Uzun a avertizat că persoanele pe care le consideră responsabile pentru condamnarea Evgheniei Guțul ar putea ajunge în închisoare.
Ilia Uzun: „Să știți că va trece timpul și în locul ei vor ajunge alții, cei care au organizat acest abuz împotriva Evgheniei Guțul.”
Andrei Captarenco, jurnalist: „Vă referiți la dumneavoastră?”
Ilia Uzun: „Mă refer la dumneavoastră! Iar dacă eu am încălcat legea, adresați-vă Procuraturii. Să-mi identifice încălcările, dacă există. Asta în primul rând. În al doilea rând, să știți că nimeni nu avea dreptul să o închidă pe Evghenia, conform Codului penal al Republicii Moldova, articolul 96, alineatul 2 sau 3, nu mai țin minte exact. Ea are copii mici. Nimeni nu avea dreptul să o închidă!”